Ligia Deca a anunțat că există posibilitatea ca elevii și profesorii să recupereze sâmbăta lecțiile care vor fi pierdute în perioada bacalaureatului din 2025.
Discuția a apărut în contextul în care examenele scrise de la bacalaureatul din 2025 vor începe pe 10 iunie, în timp ce elevii care nu susțin examenul final au cursuri până pe 20 iunie 2025.
Chiar dacă școlile se confruntă cu o supraaglomerare, Ligia Deca consideră că propunerea poate fi pusă în aplicare, iar orarul - regândit.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele/perioada examenelor - n.red.)”, a spus Ligia Deca la Digi 24.
În cadrul intervenției de la Digi 24, Ligia Deca a ținut să sublinieze efectele nocive generate de tehnologia folosită în exces.
„Și mai cred că dependența digitală este o problemă reală a lumii noastre, iar cei care sunt în dezvoltare, copiii, elevii au nevoie de sprijin suplimentar pentru a-și putea echilibra timpul online cu timpul de interacțiune socială reală”, a precizat ministrul Educației.
Pavel35 11.09.2024, 12:08
Haideți doamna ministru, sigur puteți mai mult! Ar trebui să nu mai plece deloc, nici în vacanțe, acasă! Îi puneți să doarmă în bancă, mâncare, haine etc., să le aducă cei de acasă, în vacanță îi puneți la lucru să-și acopere cheltuielile de cazare și, gataaaa, ați îndeplinit obiectivul de a asigura tuturor catedra și numărul de ore! Tuturor membrilor de partid, nu tuturor!
maximala 11.09.2024, 12:12
Asta inseamna undeva luna iulie.Anul acesta din luna iunie au fost 40 grade. Duduia are aer conditionat la fund in birou, scolile nu. Dar cand esti bujetar de lux, clar nu te duce mintea.
Lucaluca 11.09.2024, 13:13
Cap de ministru secolul 21. Oare ce școală o fi făcut?
Utopie 11.09.2024, 13:45
De ce doar sambata? Doamna ministru, sa mearga si duminica la scoala si musai sa ii obligati sa mai adauge carti si caiete in ghiozdane, astfel incat acestea sa cantareasca minim 8 kg. D'asta l-ati impuscat p'ala fara sa aiba dreptul sa formuleze apel la condamnarea aia data in lipsa unui rechizitoriu? Sa va intoarceti la regulile de atunci?!
Violeta66 11.09.2024, 14:12
Sa recupereze ce? Nimicul ce il fac pe tot parcursul anului scolar?