Succes românesc în prolog la Turul Sibiului. Ciclistul Andrei Nechita a fost cel mai rapid, oprind cronometrul după 3 minute şi 26 de secunde. Competiţia continuă în direct la Digi Sport 1 joi, de la 16 15.

Rămas fără echipă după despărţirea de Tușnad Cycling Team, sportivul român a câştigat prologul cu timplul de 3 minute, 25 de secunde şi 77 de sutimi. La două secunde şi două sutimi în spate a venit Giacomo Berlato, în timp ce polonezul Adrian Kurek a completat podiumul.

Eduard Grosu a prins locul 8, în timp ce ceilalţi patru români nu au prins top 20, deşi Serghei Țvetcov era văzut de mulţi printre favoriţi. Câştigătorul Turului României în 2011, Andrei Nechita a reuşit una din cele mai mari performanţe din carieră şi a primit Tricoul galben după prologul de la Sibiu.

„E o onoare pentru mine pentru că suntem la o cursa din ţară, cea mai importantă din România. Sunt mândru de acest tricou. E una dintre cele mai importante succese ale mele. Nu mă aşteptam, astfel că e diferită de alte victrorii”, a spus, la final, Nechita.

Turul Ciclist al Sibiului 2016 are categoria superioară UCI 2.1 și se va desfășura în perioada 6-10 iulie. În primul rând au revenit la Sibiu galonatele echipe procontinentale Androni Giocattoli Sidermec, Southeast Pro Cycling și Vini Fantini Nippo, care va lupta și în acest an pentru a-l plasa într-o poziție de top pe favoritul publicului, românul Eduard Grosu. Acestor squadre li se alătură echipele continentale D’amico Bottecchia, GM Europa Ovini și Unieuro Wlier Trevigiani, care acum și-a întărit componența cu câștigătorul Turului din 2015, Mauro Finetto.

“Turul Sibiului își contină creșterea în calitate, confirmată an de an de rapoartele pozitive ale UCI, ceea ce s-a tradus într-o atractivitate sporită pentru echipe prestigioase. Așa că nu avea cum să lipsească la o astfel de acțiune și compania Alexandrion Grup. După ce am pus tricourile de handbal, fotbal sau rugby pe noi, am luat crosele de golf sau mânușile de box, acum urcăm și pe bicicletă. Iar maratonul Alexandrion Grup de sprijinire a sportului continuă”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup.

Au venit și în acest an la Sibiu echipele veterane ale Turului, continentalele Tușnad Cycling Team (RO), Team Differdange Losch (LU), Ringeriks Kraft (NO), Parkhotel Valkenburg (NL), Stradalli Bike Aid (GE) și Christina Jewelry (GE). Nici Dukla Banska Bystrica (SK) nu este nouă în competiția de la Sibiu.

Noutățile de acest an sunt procontinentala Colo Quick Cult, Team Soigneur (DK), echipa națională a Bulgariei și o prezență inedită, continentala Cycling Academy Team din Israel. Însă cea mai interesantă noutate a fost opțiunea organizatorilor Turului de a acorda un wild-card Naționalei României U23, în ideea de a acorda tinerilor cicliști români șansa de participare într-o competiție internațională de valoare, de a-și compara forțele și pregătirea cu numele mari ale acestui sport.

Atrase de premiile și mai ales de punctele UCI puse în joc la Sibiu, echipele aduc la Tur și în acest an numele mari. Androni Giocattoli vine cu Franco Pelizotti, Francesco Gavazzi, Alessio Taliani și cu românul Serghei Țvetcov; Southeast îi aruncă în luptă pe Matteor Busato și pe Samuele Conti; Vini Fantini Nippo vine cu Eduard Grosu și cu Damiano Cunego. CCC Sprandi Polkovice este unica echipă care are în componență doi câștigători ai Turului –Davide Rebellin (în 2013) și recenta achiziție Victor De La Parte (în 2012). Echipa de la Sibiu va fi condusă de Davide Rebellin. Christina Jewelry îl aduce în competiția transilvană pe Stefan Schumacher în vreme ce Unieuro Wilier Trevigiani vine cu Giovanni Carboni, Alessandro Malaguti și Mauro Finetto, câștigătorul Turului de anul trecut. Dukla Banska vine și ea cu Martin Haring și Maros Kovac.

Prima zi este a fost dedicată etapei prolog, în centrul istoric al Sibiului.

Etapa 1 va duce apoi caravana de-a lungul a 193,5 km, pe un teren relativ plat, pe traseul Sibiu – Agnita – Cincu – Sâmbăta de Jos – Avrig – Cisnădie – Rășinari – Călugăru – Gura Râului – Poplaca – Sibiu.

Etapa 2 va duce plutonul într-o cursă de 210 km, pe traseul Sibiu – Pelișor – Moșna – Mediaș – Slimnic – Ocna Sibiului – Cristian – Săcel – Săliște – Gura Râului – Călugăru – buclă Rășinari – Orlat – Gura Râului – Călugăru – Păltiniș (1450 m).

Etapa nr 3 va constitui o noutate absolută în Turul Ciclist al Sibiului, aceast fiind un contratimp individual, de 7 km, în urcare la Bâlea Lac (2035 m).

Ultima etapă va avea, conform tradiției, finișul în centrul Sibiului, în Piața Mare. Va fi o etapă de „numai” 143 km, pe următorul traseu: Sibiu – Poplaca (circuit) – Orlat – Cristian – Șura Mică – Ocna Sibiului – Slimnic – Sibiu.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.