Aleksandr Lukașenko: „Singura greșeală pe care am făcut-o a fost că nu am rezolvat problema ucraineană încă din 2014”

 9 comentarii
Arhiva foto

„Singura greșeală" pe care au făcut-o Rusia și Belarusul a fost „că nu am rezolvat această problemă în 2014-2015, când Ucraina nu avea armată și nu era pregătită", a declarat dictatorul belarus Alexandr Lukașenko, referindu-se la „problema ucraineană", scrie Politico.

În 2014, Rusia a invadat ilegal peninsula ucraineană Crimeea și a anexat-o, iar luptătorii separatiști susținuți de Kremlin au început să cucerească o serie de teritorii în estul Ucrainei.

Comentariile lui Lukașenko, care, potrivit Minskului, au fost făcute joi, 1 iunie, în timpul unei întâlniri cu șefii agențiilor de securitate din Comunitatea Statelor Independente (CSI), formată din foste republici sovietice, indică faptul că Lukașenko s-a transformat pe deplin în marioneta președintelui rus Vladimir Putin, notează Politico.

Lukașenko a avut o relație de „dragoste și ură" cu Putin de-a lungul celor aproape trei decenii de când se află la putere. Dar, după ce Kremlinul l-a ajutat să înăbușe protestele masive de stradă în urma alegerilor prezidențiale frauduloase din 2020, dictatorul belarus pare să fi trecut în totalitate în tabăra lui Putin, ajutând Moscova să-și lanseze invazia pe scară largă din Ucraina, în februarie 2022 , și acceptând recent să găzduiască arme nucleare rusești pe teritoriul țării sale.

Potrivit unui comunicat oficial în care a fost citat discursul lui Lukașenko susținut la Minsk, liderul belarus a afirmat, referindu-se la invazia rusă din Ucraina: „Am prevăzut acest lucru".

Lukașenko a continuat spunând că, dacă războiul nu ar fi început anul trecut, atunci „ar fi început mâine, dar în condiții mai rele pentru Rusia și Belarus".

„Singura greșeală pe care am făcut-o, probabil, este că nu am rezolvat această problemă în 2014-2015, când Ucraina nu avea armată. Am vrut să o rezolvăm pe cale pașnică. Ei, însă, au folosit acest timp pentru a dezvolta forțe armate pregătite de luptă", a adăugat liderul belarus, potrivit agenției oficiale de presă Belta.

Foto: Hepta.ro

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    millworm 03.06.2023, 01:14

    Asa este. Lucrurile trebuiau lamurite de atunci, inainte sa se infiltreze americanii in Ucraina. Ei ar fi scapat de razboiul devastator de acum, noi de 'solidaritatea' ce ne goleste buzunarele si de sanctiunile pe care tot noi le platim.

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 03.06.2023, 01:58

    Gresit. Singura greseala o fac acum, ca ne invadeaza. Vor plati.

  • Avatar comentarii

    parpalache 03.06.2023, 14:24

    Cam târziu v-ați dat seama ca fost greșeala!„Vladimir Vladimirovici”a plecat dupa fenta„sugerându-i-se”ca va fi lasat sa ia și el Crimeea,daca nu se baga și-ii lasa pe americani sa-și faca„treaba”cu „euromaidanul”!

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 03.06.2023, 15:12

    Crimeea va fi a Ucrainei.

  • Avatar comentarii

    Jumbo 03.06.2023, 16:28

    Joi. Joi, țapule, joi! ???. Dupa ucraina, toata, urmează Polonia. Slava Rossiaaaaaaa

ALTE ȘTIRI
​Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Ștei din Bihor, zeci de persoane evacuate. A fost activat Planul Roșu de intervenție
3 sept.
​Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei din Bihor, peste 100 de persoane au fost evacuate
O mașină de Poliție, o după pentru deținuți, în timp ce merge pe Splaiul Independenței din București
3 sept.
Un suedez, căutat internațional pentru tentativă de omor în Stockholm, a fost prins de DIICOT după percheziții în București și Otopeni
MONDEN
Isabela și Oana Roman la VIVA! Influencers Party
3 sept.
Oana Roman, replică pentru cei care i-au criticat fiica: „Se îmbracă fix cum vrea ea”. Cum a apărut Isabela la VIVA! Influencers Party
Laura cu fetele sale, în Maramures
3 sept.
Obiceiul pe care Laura Cosoi l-a păstrat în familie, după nașterea fiecărei fetițe. „Să aibă curajul să-și aleagă drumul”
POLITIC
Președintele Nicușor Dan participă la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, 3 septembrie 2026
3 sept.
Nicușor Dan, prima participare la o ședință a CSM în calitate de președinte: „Imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi”. Ce spune despre anchetarea lor
Antonio Costa vorbește în timpul declarațiilor comune cu Nicușor Dan (care nu apare în imagine), președintele României, la finalul întâlnirii lor de la Palatul Cotroceni, 3 septembrie 2026
3 sept.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa: „Securitatea României înseamnă securitatea Europei”. Avertismentul privind dronele de la Marea Neagră
Ultimele știri
06:37
O tânără a renunțat la munca de birou pentru a deveni croitoreasă: „Nu aș fi visat niciodată că mi se va întâmpla așa ceva”
06:30
Scut de 1.800 de ani cu rămășițele unui războinic vandal, găsit la groapa de gunoi, în Polonia: „Căutam piese auto la fier vechi!”
06:20
Pasagerii au făcut atac de panică și au leșinat, după ce au fost blocați 5 ore la sol, în Creta, într-un avion Ryanair
06:14
Un șofer din Cluj și-a găsit mașina lovită și „reparată” în parcare: „A revenit să o dea cu ojă vișinie cu sclipici”
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Piscina unui hotel din Spania, înconjurată de șezlonguri su salteluțe albastre și palmieri
3 sept.
O familie a plătit 3.400 de euro pe o vacanță în Spania, dar nu a putut ocupa șezlongurile: „Începea o cursă cu prosoape”
Un cuplu de pensionari, o femeie și un bărbat cu părul cărunt, în timp ce intră pe ușa unui aeroport. Poartă haine groase și au bagaje în mână
3 sept.
Doi pensionari nu s-au mai putut urca în avion pentru că aeronava era „prea grea” și au rămas blocați în aeroportul din Croația
horoscopul zilei de astăzi 4 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 sept.
Horoscop 4 septembrie 2026. Fecioarele s-ar putea să își dea seama astăzi că li se cere foarte mult pe plan profesional și nu pot oferi totul
Arhiva foto
3 sept.
Croația, de la Marea Adriatică la Zagreb: cum îți face Wolt vacanța mai simplă
Arhiva foto
3 sept.
Un nou SUV electrificat vine în România: ce știm despre iCAUR V27
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
CTP, ironic după eliberarea lui Horațiu Potra de către ÎCCJ: „Macetarul va ajunge ministru de Interne sau șef la SRI”
3 sept.
CTP desființează „Justiția PSD-Savonea-Dan” după decizia în cazul lui Horațiu Potra: „Macetarul va ajunge ministru de Interne sau șef la SRI”
Mai multe containere de transport pentru colete Shein și Temu, sunt așezate într-un port, în timp ce un avion cargo trece pe deasupra lor
3 sept.
Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”
Primul Boeing 737 MAX al Tarom, colaj cu fotografii care arată diverse părți ale aeronavei.
3 sept.
Primul Boeing 737 MAX din flota TAROM a fost botezat „Mircea Lucescu”: aeronava a fost preluată de la fabrica din Seattle
Zeci de kilograme de ardei kapia, vinete și gogoșari pe taraba unei piețe din București
3 sept.
Cât costă să cumperi ingrediente pentru 10 borcane de zacuscă: calculul pentru rețeta tradițională cu vinete, ardei kapia, gogoșari și ceapă
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul