Amintiri din comunism. Profesoara de limba română, anchetată de Securitate din cauza unui bilet trimis de un student libanez cu textul: ”Ceaușescu e un porc”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Maria Gavril, în vârstă acum de 82 ani, este din Suveava și a făcut parte vreme de 7 ani din corpul profesorilor care, în regimul comunist, trebuiau să-i pregătească la limba română pe tinerii străini care urmau să înceapă studii la facultăți din România.
Cuprins:
- Studenții străini ai epocii comuniste
- ”Manualele erau vai de capul lor”
- Biletul strecurat pe sub ușa decanatului
- ”M-a invitat la nunta ei, în Creta”
- Mâncare de acasă
- ”Limba română se denaturează pe zi ce trece”
- Lista preferințelor: Coșbuc, Eminescu, Blaga
- ”Arsă” la pensie de statul român
- ”Securitatea a intervenit și i-a despărțit”
Povestea ei corelează episoade emoționante despre legăturile cu studenții de peste hotare cu momentele dure provocate de Securitatea lui Ceaușescu, omniprezentă și foarte activă.
Studenții străini ai epocii comuniste
Înainte de Revoluție, studenții străini formau o lume aparte în facultățile românești. Regimul comunist atrăgea tineri din întreaga lume cu burse generoase oferite în numele susținerii proletare pentru state din Africa sau America Latină ori atrași din spațiul arab, unde Ceaușescu dezvoltase relații economice și de prietenie cu ramificații și scopuri politice. Erau numeroșii studenți din Grecia, finanțați de rude cu dare de mână, ori din Germania sau Israel, mulți proveniți din familii emigrate.
Fiecare dintre aceștia trebuia să treacă printr-un semestru sau un an pregătitor anterior intrării efective, fără examen, pe băncile instituțiilor de învățământ superior, pe locuri dedicate exclusiv celor de peste hotare. Iar profesorii aleși pentru a-i aduce la un nivel decent de comunicare în școală treceau, la rândul lor, printr-un proces de selecție și monitorizare la sânge, căci a intra în contact și a lucra direct cu străinii însemna un câmp de acțiune în care Securitatea naviga cu motoarele turate la maximum.
”Manualele erau vai de capul lor”
Maria Gavril a făcut parte dintr-un grup de 16 profesori suceveni, care au predat limba română pentru promoții întregi de aspiranți la statutul de student străin în Republica Socialistă România. ”Am avut parte în general de copii buni, care prindeau repede noțiunile. Pentru că manualele erau vai de capul lor, întocmeam noi caiete speciale de exerciții. Organizam inclusiv audiții de versuri din Eminescu sau Coșbuc spre a-i ajuta să deprindă mai repede frumusețea limbii române”, spune pensionara de azi, în vârstă de 82 ani.
La finalul stagiilor, tinerii trebuiau să ajungă la un nivel informațional de minimum clasa a opta, să stăpânească și vocabular tehnic pe domeniile vizate pentru studii, în special medicină și Politehnică, în centrele preferate de la Timișoara, București sau Iași. ”Mai furau limba din zbor și prin interacțiunea de zi cu zi cu colegi români, dar și prin excursiile pe care le organizam pe la diferite obiective turistice, gen admirabilele mănăstiri din Bucovina, unde unul n-a existat să nu fie impresionat de istoria și culoarea locală a fiecărui lăcaș sfânt”, își amintește Maria Gavril.
Biletul strecurat pe sub ușa decanatului
Profesoara aproape că ar putea scrie o carte despre cei 7 ani petrecuți în acest proiect, 1976-1983, perioadă în care a fost detașată de la catedra ocupată la o școală generală pe un post de asistent universitar.
Iar un capitol aparte ar fi, cu siguranță, legat de băieții din Securitate: ”Ne obișnuisem cu ideea că e permanent cineva în spatele nostru. De altfel, la două-trei zile, ne vizita un domn binecunoscut, care ne întreba de una, de alta, cum merg lucrurile. Știam toți cu ce se ocupa și de unde provenea”.
Un episod exploziv a și împins-o apoi să trăiască un timp cu frica la ușă: ”M-am trezit într-o zi că mă abordează cei de la Securitate în legătură cu un student libanez din grupa mea, care strecurase pe sub ușa decanatului un bilețel cu textul Ceaușescu e un porc. Dacă un român era prins cu așa ceva, înfunda pușcăria 16 ani! Nici azi nu-mi explic felul în care l-au detectat, probabil după analiza scrisului. M-au luat la întrebări, dar eu habar n-aveam de acel demers. Mi-au pus în vedere să nu mai discut cu nimeni și să uit imediat de subiect. Au topit incidentul, dar am stat câteva luni cu teama că pot păți ceva în orice minut”.
”M-a invitat la nunta ei, în Creta”
Au existat însă și emoționante în interacțiunea cu studenții străini:
”De-a lungul timpului, am ținut legătura pe șest cu o singură elevă de-ale mele, o grecoaică. Se atașase mult de mine și, la un moment dat, am întrebat-o ce anume i-a trezit acea simpatie. Și-mi zice: În ziua în care am ajuns la Suceava, m-ați găsit adormită pe un calorifer, cu valizele lângă mine, m-ați trezit cu blândețe, iar eu, buimacă, v-am spus <mamă!>>. Și mamă am rămas pentru ea! Peste ani, m-a invitat și la nunta ei, în Creta, unde are un cabinet de stomatologie. Soțul e tot medic. La vremea studiilor, a făcut un singur an la Iași, apoi a găsit o variantă să continue la Atena, cu echivalarea anumitor examene. Și fiică-mea discută acum frecvent cu ea, corespondează pe mail, s-au împrietenit”.
Mâncare de acasă
Își amintește că privațiunile acelor timpuri au dat naștere altor gesturi sensibile:
”A existat o colegă care le aducea zilnic de mâncare de acasă, fiindcă nu prea se împăcau cu hrana de la cantină. Toți se mirau cu trei semne de exclamare cum trăim în România fără ulei, fără zahăr, fără libertate. Am căutat mereu să le fac și programe în afara orelor de la școală, să le sugerez diferite activități, să le semnalez locuri unde pot merge în timpul liber. Mă simțeam cumva responsabilă de viețile lor, fiindcă plecaseră de acasă la 18 ani, cu bani la ei, fără experiență de viață, cu așteptări mari din partea familiilor, iar eu eram ca un părinte care trebuie să-i sprijine și să-i îndrume”.
La rândul lor, elevii au răspuns deseori cu fapte emoționante: ”De la una dintre grupele de la începutul anilor ‘80 am primit un album foarte interesant cu poze făcute de ei pe durata studiilor de la Suceava. Unele sunt imagini color, ceea ce reprezenta ceva extraordinar în acele vremuri. Au strâns cadre de la excursiile făcute împreună sau de la diferite festivități și mi le-au oferit cadou în semn de apreciere pentru felul în care am colaborat și i-am ajutat”.
”Limba română se denaturează pe zi ce trece”
”Doamna profesoară, vă mai regăsiți în limba română de azi?”, o întreb spre finalul discuției purtate în apartamentul său din cartierul Zamca, unde locuiește singură după ce soțul s-a stins în 2010.
Zâmbește amar. Face întâi un scurt istoric al începuturilor sale în Bistrița natală, amintește o serie de momente norocoase ale vieții care i-au surâs pe drumul devenirii profesionale și amintește că în familie, cu surori, cumnați, nepoți/nepoate, există 11 învățători!
Abia apoi se întoarce la subiect: ”Eu sunt de formație veche și mi se pare că limba română se denaturează pe zi ce trece, din păcate. Dacă aș mai fi la catedră, i-aș îndemna pe copii să învețe limba părinților și bunicilor, nu să se înfrupte cu voluptate din tot ce am importat și dezvoltat fără minte. Parcă tinerii de azi nu mai știu să aleagă ce e bun. Totul se derulează într-o viteză amețitoare, limba însăși e un organism viu care crește, descrește, se modifică, dar dacă ce se vorbește azi e noua limbă română, înseamnă că frumusețea ei se șterge constant”.
Lista preferințelor: Coșbuc, Eminescu, Blaga
Fosta profesoară de română mărturisește că primii trei autori preferați din literatura română au fost, în ordine, Coșbuc, Eminescu și Blaga: ”Pe Coșbuc l-am trecut pe locul întâi și dintr-un considerent sentimental, fiindcă primul volum găsit în casa părintească îi purta numele pe copertă. Fiică-mea îmi reproșează și azi când e mai tristă că primul titlu pe care i l-am pus în mână a fost <Moartea lui Fulger>. Plus <Singur pe lume> de Malot! <Cum să fiu veselă?>, îmi zice. Nici acum nu-mi dau seama ce am făcut aceste alegeri”.
”Arsă” la pensie de statul român
Maria Gavril e mâhnită când vorbește despre felul cum statul român i-a cuantificat munca depusă în perioada de lucru cu studenții străini: ”În perioada de detașare, am lucrat câte 30 de ore pe săptămână cu tinerii veniți din străinătate, cinci ore pe zi, de luni până sâmbătă. În mod normal, la catedra mea de la școala generală predam doar 18 ore pe săptămână. Pentru diferența aceasta de timp am încasat un salariu cu vreo 200 de lei mai mare, dar nu s-a mai luat în calcul ca un spor la calculul pensiei, deși în toți acei ani am depus muncă aproape dublă”. Fosta profesoară de română are azi o pensie de 2.300 de lei, din care ”trăiesc la limită. Am făcut parte din generația de economie: economie la lumină, economie la căldură, la mâncare, economie la pensie”.
”Securitatea a intervenit și i-a despărțit”
Sub titlul ”Omul și cartea”, biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit recent chiar un seminar la care au fost invitați profesorii de limba română care au lucrat cu studenții străini îniante de 1989. Moderat de actuala profesoară universitară Sanda Maria Ardeleanu, evenimentul a însemnat un prilej pentru fostele cadre didactice să rememoreze experiențele speciale trăite în regimul comunist.
Ioana Leuștean s-a numărat și ea printre profesoarele de română selectate pentru a lucra cu străinii: ”Nu aveam manuale, sălile de clasă erau în cămine, iar studenților li se procura prin cantină produse greu de găsit, gen ulei, zahăr, cașcaval, chiar și hârtie igienică. Totul se derula cu teamă și reținere, deoarece de comportamentul nostru depindea soarta activității fiecăruia și în următorii ani. Se întâmplau și episoade de care n-aș vrea să-mi mai amintesc. A fost, de exemplu, cazul unei românce îndrăgostită de un student grec, Securitatea a intervenit, i-au despărțit”.
