Antonia Diaconu, lider în Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor: „Nu e în interesul nimănui această vânătoare de vrăjitoare împotriva magistraților”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un interviu exclusiv acordat pentru Libertatea, Antonia Diaconu, copreședinte al Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), a vorbit despre cele mai mari deficiențe din sistemul judiciar, despre problemele din justiție, dar și despre foarte dezbătutul subiect privind pensiile speciale ale magistraților.
Cuprins:
- Postări virale pe Facebook
- Cum e distrusă instituția camerei preliminare
- Apetența românului pentru petiții
- Traficanți de droguri, surprinși de cuantumul pedepselor
- Magistrații, victima de serviciu în cazul pensiilor speciale
- Val de mesaje de ură la adresa magistraților
- „Celeritatea magistraților nu trebuie influențată de salariu”
Postări virale pe Facebook
În ultimii opt ani, postările procurorului Antonia Diaconu despre problemele şi neregulile din justiţia din România au fost virale, strângând sute de mii de vizualizări, aprecieri şi distribuiri. Antonia Diaconu a criticat în perioada pandemiei de SARS CoV-2 şi lipsa de reacţie a doctorilor faţă de problemele şi ilegalităţile din sistemul medical.
Cu o experiență de peste 17 ani ca magistrat, Antonia Diaconu este din decembrie 2022 procuror- șef al DIICOT Pitești. Antonia Diaconu a deținut anterior și funcțiile de prim-procuror al Parchetelor de pe lângă Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Topoloveni, fiind în trecut și procuror DNA.
Cum e distrusă instituția camerei preliminare
Libertatea: Care ar fi cele mai mari deficiențe reale din sistemul judiciar văzute din interior?
Antonia Diaconu: Este o legislație greoaie, prea des schimbată, pentru că noi venim și legiferăm tot timpul, fără studii de impact făcute anterior, ca să se vadă cum ar afecta sistemul. În 2014, când a intrat în vigoare, noul Cod de Procedură Penală avea o formă ce s-a dorit să fie eficientă tocmai pentru că dosarele și cauzele pe rol trenează prea mult. Însă la 11 ani de atunci s-a ajuns să fie un mic monstru diferit față de ce s-a vrut.
Pentru că cel puțin părți din el, precum cea legată de camera preliminară, au fost decimate în totalitate. Camera preliminară există în continuare, însă nu mai servește rolului pentru care a fost creată - adică pentru a se discuta într-o perioadă redusă orice probleme, orice greșeli existente și să se stabilească dacă au fost sau nu greșeli, iar în momentul în care se trece de această etapă a camerei preliminare, să nu se mai revină niciodată la asta, pentru ca ulterior să se judece doar strict fapta, să fie clar și operativ. Fiecare să invoce ce anume este în neregulă, judecătorul să stabilească exact cadrul procesual și apoi să se judece în vederea stabilirii vinovăției.
În prezent însă, acum am ajuns să distrugem această cameră preliminară, cu tot felul de decizii care au intervenit de-a lungul timpului. Nu s-a pus nimic în loc și ne aflăm în situația în care sunt dosare pe cameră preliminară ce durează ani buni și după aceea urmează judecata, care mai durează și ea ani buni. Acesta este un exemplu concret de ce înseamnă o legislație care nu e OK și cu care trebuie să lucrăm, din păcate.
Standardul probatoriu în România este mult mai ridicat decât cel din Uniunea Europeană cu privirea la dovedirea vinovăției și a pașilor ce trebuie urmați. Adică noi suntem foarte sus față de restul Uniunii Europene pentru că ne-am dorit să fim.
Întotdeauna e bine să tindem către perfecțiune. Însă în domeniul ăsta, noi trebuie să găsim un echilibru între drepturile inculpatului, ale persoanei vătămate, dar și ale societății, vizavi de modalitatea în care putem să finalizăm un dosar. Pentru că așteptările publicului țin și de celeritatea cu care un dosar se desfășoară. La un moment dat intervine uitarea. Ați mai văzut, la unele dosare, la arestare, lumea e încântată, reacționează - s-a făcut dreptate, însă dacă acel inculpat este condamnat peste șapte ani, s-a dus impactul pozitiv.
Apetența românului pentru petiții
- Și cu prescripția faptelor este o mare problemă. De ce s-a ajuns aici?
- Și partea cu prescripția este tot un cumul de factori. Pentru că termenele de prescripție erau stabilite într-un fel. Ulterior s-a venit cu anumite decizii. A rămas un vid legislativ.
Legislativul trebuia să intervină și să rezolve vidul acesta, însă nu a intervenit. Lumea percepe că e tot vina noastră. Dar noi nu avem puteri legislative și trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt.
Atunci când nu sunt suficiente norme de reglementare, când legea nu este suficient de clară, noi trebuie să ne gândim și să stabilim o cale de urmat corectă. Știți cum e, unde sunt doi juriști, sunt trei păreri. Și astfel se ajunge la situații în care noi gândim într-un fel, mai încolo cei care vin după noi în lanțul juridic al unui dosar pot gândi altfel. Nu neapărat greșit, însă dacă o normă nu este clară, fiecare îi dă o interpretare proprie și atunci cel care suferă în primul rând este dosarul și, câteodată, și procurorul care a făcut dosarul, pentru că este foarte greu să-ți vezi munca de un an, să zicem, distrusă ulterior. Deci este complicat.
Nu vreau să arătăm cu degetul către cineva anume. Dar asta este o problemă reală și, după cum se vede, destul de stringentă, ce are impact și asupra societății.
La noi, termenul de prescripție a fost unul destul de larg. S-a scurtat. S-a comprimat foarte mult. Acum trebuie văzută problema asta cu prescripția și în contextul larg și general al numărului foarte mare de cauze de la noi. Pentru că, într-adevăr, românul are o apetență deosebită în a face plângeri, în civil, administrativ sau comercial, dar și în penal. E un drept prevăzut de lege, dreptul la petiție, nu este nicio problemă, însă trebuie să avem și noi instrumente prin care să putem să le selectăm și prioritizăm, pentru că nu toate petițiile sunt la fel de importante.
Eu sunt total de acord că pentru fiecare om în parte speța sa e cea mai importantă. Este și normal, însă și la medic, când te duci la urgență, se face un triaj. La noi, din păcate, așa am ajuns, le luăm ca la urgență, fluxul este foarte mare și trebuie să le prioritizăm într-un fel. Nu avem nici norme suficiente prin care, de exemplu, într-o cerere care este vădit nefondată să mi se permită să scriu două rânduri, să spun că nu este cazul de a se începe o cercetare, întotdeauna trebuie făcută o minimă anchetă, pentru că ulterior se spune că nu a fost verificat dosarul cum trebuie.
Deci legislația, în primul rând, cu toate aceste multe subpuncte, este extrem de importantă. De aici pornește totul. Acesta este instrumentul principal cu care lucrăm.
S-a încercat, însă nu știu câte ori s-a reușit. Întrebați profesioniștii care lucrează efectiv cu legislația, pentru că noi putem să prevedem cel mai bine care ar fi problemele ce vor apărea, pentru că putem cunoaște lucrurile din interior și putem să ne dăm seama cum ar merge mai bine.
Traficanți de droguri, surprinși de cuantumul pedepselor
- Și cum ar putea merge lucrurile mai bine?
- Trebuie făcută o consultare reală, pentru că mai bine lași o perioadă de consultări mai mare, discuți, decât să faci o lege care după aceea nu funcționează, trebuie intervenit să o schimbi și astfel ajungem la instabilitate, pentru că legile trebuie să aibă vechime. Ele trebuie să își dovedească prin timp aplicabilitatea, decența lor, siguranța lor. Sunt legi în Europa care există de sute de ani. Faptul că se schimbă o legislație din an în an nu e un semn bun.
În domeniul informaticii sunt foarte multe schimbări. Trebuie să avem instrumente, softuri necesare pentru ca procurorii și polițiștii să fie pregătiți, de exemplu Darknet - pe Darknet se comit extrem de multe infracțiuni, trebuie să știi să îl accesezi, trebuie să ai instrumente ca să poți să-l periezi și să extragi informațiile folositoare, noi nu suntem instruiți în facultăți să facem așa ceva. Infracțiunile informatice sunt într-o creștere exponențială și competența e împărțită și aici - la nivelul parchetelor de pe alte tribunale, la nivelul DIICOT, mai sunt și la parchetele locale. Poate e de discutat dacă putem să le grupăm în alt fel. Poate e de discutat să specializăm anumiți procurori.
De asemenea, ne lovim foarte des de infracțiunea de pornografie infantilă, din păcate, infracțiune care este destul de răspândită, și asta ne aduce înapoi și la educație, pentru că în prezent, cei mici nu mai au atât de multe opreliști pe care le aveam noi când eram mai tineri. Acum este la ordinea zilei să trimiți o poză în care nu ești total îmbrăcat, cel care o primește să o arate altora, să se filmeze în ipostaze intime, să share-uiască cu alții, să se folosească de filmulețele respective pentru a cere anumite lucruri. Și deja avem, din ce am povestit eu acum, câteva infracțiuni - informatice, pornografie infantilă, șantaj.
Aruncați o privire pe TikTok, să vedeți ce se întâmplă acolo și putem înțelege de ce se ajunge aici. Eu nici măcar nu sunt de părere că neapărat creșterea pedepselor ajută în vreun fel. Oamenii nici nu sunt neapărat conștienți de cât de mare este pedeapsa. Și vă dau exemplul traficului de droguri. În prezent, traficul de droguri de mare risc se pedepsește de la 5 la 12 ani, obligatoriu cu executare. Avem aproape săptămânal rețineri și arestări. Niciuna dintre persoanele reținute pe care le-am întrebat nu știa că traficul de droguri de mare risc se pedepsește obligatoriu cu executare, nu se informează, poate dacă ar apărea undeva pe TikTok informația asta, ar ști.
Nici măcar nu știu la ce se expun. În plus, eu cred că ar trebui lăsată și procurorului, și judecătorului o marjă în care să poată individualiza pedeapsa, pentru că sunt copii, efectiv, de 18-19 ani care vând, de exemplu, un gram de cocaină și care riscă o pedeapsă obligatoriu cu executare, la fel ca unul care poate vinde un kilogram de cocaină, sigur că acestuia poți să-i dai pedeapsă mai mare, însă cu executare, ești obligat să pronunți o condamnare amândurora.
O altă problemă: schemele de personal ale magistraților dimensionate la un nivel mult în urmă, de la nivelul anilor 2000, iar aceste scheme de personal nu doar că nu sunt adaptate la realitățile de acum, nu sunt nici ocupate, poate un procent de aproximativ 70%. Noi suntem în jur de 2.500 de procurori și 6.500 de judecători. Aproximativ 9.000 de magistrați. Și sunt extrem de multe dosare, milioane, în afară de partea strictă de dosare, facem tot felul de lucruri administrative și facem toate acestea cu ajutorul unui grefier.
Eu am o doamnă grefier care are o experiență mult mai mare ca mine și care muncește cot la cot cu mine, câteodată și mai mult, pentru că trebuie să copieze, să îndosarieze, să arhiveze toate lucrurile astea.
Câteodată se întâmplă să stăm noaptea împreună eu și doamna grefier până la 3-4 dimineața, însă a doua zi trebuie să venim la program să trimitem dosarul la instanță.
Grefierii suplinesc tot ce nu putem noi să facem. În alte state există câte o echipă care ajută un magistrat, echipă compusă din asistent, grefier și tot felul de funcționari. Așa ar trebui să fie și la noi.
Magistrații, victima de serviciu în cazul pensiilor speciale
- Din totalul de 215.000 de pensii de serviciu din România, aproximativ 5.000 sunt pensii ale magistraților. Restul de 96% pensii de serviciu provin din armată, servicii speciale și poliție. De ce se bate monedă pe judecători și procurori privind pensiile speciale, în timp ce pensionarii din serviciile secrete sau din zona militară sunt cumva voit ignorați?
- Aș vrea să știu și eu răspunsul la întrebarea asta. Nu știu să spun. Într-adevăr, deși informația aceasta este corectă, cum ați văzut și dumneavoastră, nu circulă peste tot în presă. Eu am văzut tot felul de informații că noi, magistrații, suntem baza pensiilor speciale și că cele mai multe pensii speciale sunt ale magistraților, însă nu e așa, procentul magistraților care primesc pensii speciale este de doar 4-5% din totalul pensiilor de serviciu.
Eu sunt absolut deschisă în a recunoaște că sunt probleme și din punctul de vedere al soluțiilor date, dar de la a recunoaște că sunt probleme până la a ajunge la ce se întâmplă astăzi este totuși o cale destul de lungă.
Cred că putem să găsim și o cale de mijloc. Obligația de rezervă mă împiedică să spun de ce cred că s-a ajuns aici, însă ce am observat, de-a lungul timpului, în istorie, universală sau românească, recentă sau mai puțin recentă, e că întotdeauna e nevoie de câte o victimă de serviciu, de câte un țap ispășitor. În anumite momente ale istoriei e nevoie de persoane care să abată atenția de la altceva.
Unii oameni resimt mai ușor propriile lipsuri, dacă știu că și altul are lipsurile lui. Eu cred că societatea trebuie să meargă bine, însă nu putem să fim ca în comunism și toată lumea să fie egală, oamenii trebuie remunerați în funcție de munca depusă, de studiile făcute. Fiecare muncă e importantă, cum e și munca doamnei care ne face curățenie, cu care suntem prieteni și care ne creează un mediu propice muncii.
Toți contează. Trăim într-o societate, asta înseamnă un mecanism complet. Toți contează, dar nu putem să fim egali la salarizare, am auzit comparații între un comerciant la un magazin și un magistrat, salariile nu pot fi identice, o uniformizare salarială ar fi ceva absurd. Am un respect pentru toată lumea. Eu personal am respect și vă garantez că și colegii mei au tot respectul pentru toate categoriile sociale.
Lucrurile s-au concentrat pe noi. Suntem de acord că sunt probleme, am spus-o în toate felurile, dar trebuie găsite instrumente prin care să se corecteze aceste probleme într-un mod echitabil pentru toată lumea. În orice sistem de pe lume sunt oameni mai buni sau mai puțin buni. Și la noi, la fel, dar hai să identificăm oamenii ăștia, să găsim instrumente necesare să fie trași la răspundere și să nu mai băgăm pe toată lumea în aceeași oală, pentru că e frustrant.
Am fost la proteste cu colegii pe scările Curții de Apel București legat de legile justiției. Acolo au fost oameni care ne-au aplaudat, îmi duc aminte, am și înregistrări, însă noi suntem aceiași, după 5-6 ani, doar că acum am ajuns să vedem multe mesaje în mediul online în care se spune că trebuie să fim omorâți sau violați.
Trebuie să discutăm, să vedem care sunt problemele și cum le putem rezolva. Pentru că nu se poate trăi nici fără justiție. Este ca o coloană vertebrală a unei societăți. Dacă renunțăm la asta, nu are cum să mai meargă restul. Și atunci nu cred că e bună ura aceasta împotriva magistraților.
Val de mesaje de ură la adresa magistraților
- Se poate vorbi de o vânătoare de vrăjitoare împotriva magistraților?
- Noi, magistrații, o resimțim și ca pe o vânătoare de vrăjitoare. Sunt extrem de multe mesaje de ură și există posibilitatea ca amenințările să devină fapte, pentru că sunt și oameni care, în afară de faptul că stau în spatele telefonului sau al tastaturii și scriu lucruri pe care nu le-ar face, le-ar face. În meseria noastră ne întâlnim cu tot felul de persoane, inclusiv persoane cu probleme psihice, cu porniri violente.
Nu e în interesul nimănui această vânătoare de vrăjitoare împotriva magistraților, dacă îți pierzi respectul celui cu care intri în contact direct, îți îngreunezi munca și îngreunezi și ecoul muncii tale în societate, o componentă principală a justiției e și încrederea populației, pentru că noi suntem în serviciul oamenilor, în serviciul societății și atunci, faptul că noi suntem demonizați face mult mai greu să ne facem meseria cum trebuie, adică să oferim un serviciu de calitate publicului. Să sperăm că oamenii vor înțelege.
- Care ar fi soluțiile pentru ca sistemul judiciar din România să aibă rigoare și mecanism de ceas elvețian?
- Soluțiile sunt cele pe care le-am menționat la prima întrebare și sunt soluții perfectibile. Mai e nevoie de buna-credință a tuturor, a legislativului, a oamenilor din justiție, a societății, pentru că și ei e normal să aibă un cuvânt de spus.
Și mai este necesar să se creeze un sistem funcțional, aerisit, care să fie adaptat la cerințele omului, să fie mai rapid, să normăm foarte mult, să creăm standarde, să creăm tipizate pe care să le urmărim, să nu mai lăsăm loc la atât de multe speculații și interpretări, să fie lucrurile mai clare, spre interesul tuturor, nu ca să ne ușureze nouă munca, doar că trebuie să ne dorim.
Și stilul ăsta de a arunca pisica de la unul la altul, că ei n-au făcut bine, nu că ei n-au făcut bine, nu este benefic. Acum trebuie să găsim un moment T0 în care să spunem, OK, toată lumea a greșit, evident că toată lumea a greșit, dar să facem ceva de acum înainte, să nu mai rămânem în cercul ăsta vicios.
„Celeritatea magistraților nu trebuie influențată de salariu”
- Magistrații sunt în slujba cetățenilor, nu în conflict cu ei. Ce e de făcut în cazul magistraților care se văd deasupra cetățenilor, și nu în slujba lor?
- Asta presupune să stabilim exact ce înseamnă magistrații care nu se cred în slujba cetățenilor. Dacă e vorba de infracțiuni, adică abuzuri, mită, atunci aici trebuie să se răspundă penal, e singurul răspuns normal. Pentru ca magistrații să poată să răspundă penal, trebuie create instrumente eficiente, mai presus de orice neîncredere, care să poată să realizeze tragerea la răspundere. La fel și dacă vorbim de o răspundere disciplinară, de dosare tergiversate, de exemplu.
E important să se știe că lucrătorii din justiție nu sunt de capul lor, că orice ar face, dincolo de conștiința ce îți impune să faci ce e bine, o să fii tras la răspundere.
Plus că este foarte important semnalul ce se dă societății că lucrurile sunt corecte și că oricine răspunde în fața justiției în același mod.
Sunt peste tot în țară procurori competenți, integri, care pot să facă munca asta. Ei trebuie doar aduși și puși într-un sistem care să-i pună în valoare și să le dea instrumentele, legislația și independența necesare.
- Elena Costache, președinta CSM, a declarat într-un interviu că independența magistraților depinde de bani. Cum ați descrie această afirmație: nocivă sau nefericită?
- Noi nu avem voie să comentăm ce zic colegii în niciun fel. Dar făcând abstracție de această afirmație, pot spune că și la nivelul Uniunii Europene, independența justiției este văzută din mai multe puncte de vedere, printre care și din punct de vedere financiar. E normal ca un magistrat să poate să-și permită să aibă o viață liniștită și decentă. Asta nu înseamnă că trebuie să fie un mic baron, dar trebuie să primească o sumă de bani care să fie corespunzătoare cu importanța muncii pe care o depune.
Este o decizie la nivelul CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) ce stabilește că pensiile magistraților la nivelul Uniunii Europene trebuie să fie cât mai aproape de salariul pe care îl au în funcție, tocmai din punctul de vedere al independenței. Clar că noi putem să stabilim cât de aproape să fie de pensie, că e un procent de 70%, 80% sau alt procent, asta rămâne de stabilit.
În prezent nu se poate ieși la pensie la 48 de ani. Pe legea actuală, o lege în vigoare din ianuarie 2024, dacă un magistrat a intrat în 2024 în această meserie, el iese la pensie la 60 de ani, iar pensia nu poate fi mai mare ca salariul, este clar.
Pentru restul, cei care au fost în sistem, s-a creat un algoritm, la fiecare an lucrat se mai adaugă încă 4 luni până se ajunge la o anumită vârstă care nu mai poate fi în niciun caz 48 de ani. S-au creat aceste norme tranzitorii pentru că era necesar să se păstreze o echitate.
Însă celeritatea magistraților nu trebuie influențată de salariu, tu, ca magistrat, trebuie să îți faci datoria. Întotdeauna conștiința prevalează peste orice altceva, dacă ți se termină salariul la finalul lunii, nu poți spune că nu mai te ocupi de dosare pentru că nu mai ai bani, iar noi dăm prioritate conștiinței. Nu poți lăsa dosare deoparte, pentru că în fiecare dosar e vorba de viața unui om. Magistratura înseamnă în primul rând vocație, pentru că trebuie să dai întotdeauna ceva înapoi societății, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care ne alegem această meserie.
Este însă important ca salariile să fie atractive, pentru ca meseria să fie atractivă, întrucât e necesar ca magistrații să fie cei mai buni dintre cei mai buni, iar câștigurile din privat pentru persoanele foarte bine pregătite sunt mari, astfel că și oferta pentru ca astfel de juriști să aleagă magistratura trebuie să fie una decentă.
Cenzurat 13.08.2025, 11:32
Își face poze langa o bibliotecă care arata frumos și da impresia ca e pe domeniul ei, dar alea sunt toate cărți de funcțiune. Dar arata frumos acolo, nu? Probabil de asta a și fost cumpărată
IulianH6 13.08.2025, 12:07
Victimizare PERFIDĂ -Aveti o multime de privilegii, salarii uriase, program de 3 -4 ore pe zi, 4 luni de vacanțe pe an , vă dă statul locuinte gratuite, vă pensionati la 50 de ani, cu pensii speciale de mii de euro lunar, aveti Mii de dosare amânate 10 - 15 ani, apoi Prescrise si infractorii penali cu furturi de milioane de euro i-ati făcut scăpati, probabil a-ți împărtit prada cu ei. Sunteti aserviti partidelor politice, Halal justitie.
corectorul 13.08.2025, 16:47
Daca ai avea putintica cultura ai sti ca amanarile sunt cauzate intotdeauna de catre parti, la cererea lor, niciodata de catre magistrati.
cocomarla 13.08.2025, 12:21
Sunttetin propria voastra slujba,nu aveti nici o treaba cu oamenii de rand(doua linii paralele)voi sunteti in slujba celor influenti si cu cascaval in rest nu aveti nimic comun cu justitia si dreptatea.PS majoritatea dintre voi,sa nu generalizam...
Opiniot 13.08.2025, 12:42
Autorul interviului cred că nu înțelege fenomenul justiției, al pensiilor de serviciu, altfel nu se justifică unele întrebări penibile. Să pui pe aceeași linie pensia de serviciu a unui magistrat cu cea a unui polițist/militar, fără să dezvolți ce presupune fiecare, înseamnă că tu ca jurnalist nu îți dorești decât să alimentezi victimizarea magistraților. Fără supărare, dar întrebările par a fi adresate mai degrabă de un (în cel mai bun caz) un student la jurnalism, nu de un gazetar cu state vechi, „un specialist” în interviuri. Am citit și recitit. Nu am găsit nicio întrebare incomodă, dar una care să fie cumva vocea poporului. De ce o fi poporul atât de supărat pe Justiție?? Din neant? Pur și simplu?
parpalache 13.08.2025, 12:59
N-am ințeles explicația doamnei procuror(procuror sau...șef-adica politician (?!))- despre...„celeritate”!Adica termene de soluționare prevazute de Lege!Și care-e o realitate-sunt total ignorate de„magistrați”?!Ajungându-se(și)la prescrierea pedepselor?!Apropo?!Vad ca doamna procuror șef ne da exemple cu„Europa”:Chiar așa,sa ne zica doamna procuror, in câte țari din„Europa”procurorul este...„magistrat”-adica „independent” și nu avocat(angajat) al statului?!