Militanţi din gruparea jihadistă Stat Islamic au obligat 550 de familii să-şi părăsească satele din împrejurimile Mosul şi le-au adus în acest oraş irakian aflat sub asediul forţelor coaliţiei anti-jihadiste pentru a le ţine cu forţa în apropierea poziţiilor pe care le deţine gruparea în oraş, cel mai probabil pentru a le folosi pe post de scuturi umane, a acuzat vineri o purtătoare de cuvânt a Biroului ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani.

Citește și: Bătălia pentru Mosul. De ce recucerirea orașului este atât de importantă în lupta împotriva ISIS

Odată ajunşi în Mosul, civilii sunt amplasaţi „în apropierea clădirilor aflate sub controlul SI şi în două locuri din care operează (jihadiştii) pentru a fi folosiţi pe post de scuturi umane“, a precizat ea.   Shamdasani, care a citat „informaţii coroborate“ din zonă, a mai declarat că organismul ONU analizează informaţii potrivit cărora militanţi jihadişti au ucis 40 de civili într-un singur sat din apropiere de Mosul.

Informația apare la câteva zile de la începerea ofensivei pentru eliberarea orașului de sub controlul jihadiștilor din Statul Islamic. De altfel, Statele Unite au avertizat încă că ISIS va folosi civili ca scuturi umane.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.