Ulterior, în 2006, Cătălin Zisu a obținut titlul de doctor datorită generalului Gabriel Oprea, iar președintele de la acea dată, Traian Băsescu, i-a conferit și a doua stea de general în 2007. Potrivit Mediafax, a treia stea a primit-o în 2011.

Numele lui a apărut în mai multe afaceri, începând cu anii ’90, și mereu a activat pe lângă politicieni și oameni de afaceri.

Printre altele, Cătălin Zisu a fost acuzat că ar fi controlat din umbră clubul Steaua și că ar fi dirijat licitațiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societății pe acțiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN.

În august 2012, după ce a devenit premierul României, Victor Ponta l-a numit, prin decizie, pe generalul-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

„Stă ascuns, dar e mare milionar”

Comandantul Comandamentului Logistic Întrunit al Armatei, generalul-locotenet doctor Cătălin- Ștefăniță Zisu, a fost aczuat de patronul FCSB, Gigi Becali, că s-ar fi aflat în spatele interzicerii echipei sale de a juca cu rivala Dinamo pe stadionul Ghencea în vara anului 2023.

„Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

marcelr 14.02.2025, 14:05

la barlad au furat bani cu tonele, zona scoala 10 numa vile de militari

Avatar comentarii

parpalache 14.02.2025, 16:16

Nu va pați nimic!Beneficiaza de imunitatea...!Și are prea mulți complici!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.