„E un lucru inacceptabil. Mă bucur că pe mandatul meu am reuşit adoptarea Legii securităţii cibernetice, care include nişte obligaţii clare pentru instituţiile publice. Cred că cei care se ocupă de sistemele informatice de la Parlament au de dat nişte explicaţii”, a spus Sebastian Burduja după ședința de Guvern.

O breşă de securitate a avut loc în baza de date informatică a Camerei Deputaţilor, în weekend. Contactați de Libertatea, marți, 30 ianuarie, reprezentanții forului legislativ au precizat că hackerii au spart o parte din baza de date.

Au fost sustrase inclusiv fișiere nedestinate publicității, precum cartea de identitate a lui Marcel Ciolacu, iar premierul a spus că își va schimba buletinul.

Totodată, a fost sesizat și DIICOT. Instituția face cercetări in rem pentru infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, perturbarea funcționării sistemelor informatice, dar și șantaj, după ce în spațiul public a apărut informația că hackerii au cerut bani pentru a nu face publice informații confidențiale sau date personale.

Ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, 31 ianuarie, că hackerii au copiat 316 fișiere după atacul din weekend, cele mai importante fiind fișierele care conțin actele de identitate ale parlamentarilor. El a adăugat că au fost furate 300 MB de date, nu 250 GB, cum se anunțase inițial.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Contactat de Libertatea înaintea ședinței de Guvern, ministrul digitalizării a precizat că așteaptă un raport preliminar de la Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică și că departamentul IT al Camerei Deputaților este responsabil, pentru că instituția a refuzat să accepte „soluțiile oferite de statul român”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

milli   •   01.02.2024, 13:55

probabil ca o sa rapsunda singurul fraier care stie ceva si munceste acolo, ca nepotii nu cred ca pot fi trasi la raspundere.

durban22   •   01.02.2024, 08:38

Responsabilii IT de la PARLAMENT, sant toti niste incompetenti ,angajati pe pile si relatii care nu au habar de meseria si jobul pentru care au fost angajati !.NISTE PARAZITI CA TOTI CEILALTI DE ACOLO !!.

bituca   •   01.02.2024, 06:25

Dau vina unul pe altul pentru incompetenta lor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI