Daniel David, ministrul Educației, a făcut afirmații trunchiate despre sistemul de burse din România

Comentează

Daniel David, ministrul Educației, a făcut afirmații nu tocmai adevărate despre sistemul de burse din România, relevă o analiză făcută de echipa Factual.

Într-un comunicat de presă, Daniel David a anunțat că va fi schimbat sistemul de acordare a burselor, pentru că este nesustenabil din punct de vedere financiar. Ministrul Educației susține că bursele ne-au costat 7 miliarde de lei, anul trecut (2024). Vor rămâne doar bursele de merit și cele sociale, fiind eliminate cele tehnologice și cele pentru olimpici. În același comunicat, David a spus că România are unul dintre cele mai generoase sisteme de burse.

Ce verificăm?

Verificăm cum se compară sistemul nostru de burse cu cel al altor state membre ale Uniunii Europene.

Verificare

Sistemul de burse este fundamentat în legea educației, adoptată în anul 2023.

Există mai multe tipuri de burse, cu valori între 300 de lei (bursa socială) și 3.000 de lei (excelență olimpică). Cel mai frecvent se acordă, însă, bursele sociale – în 850.000 de cazuri.

Înainte de adoptarea noii legi, în 2022, bugetul pentru burse a fost de 1 miliard de lei, iar în 2025 a ajuns la 6,4 miliarde de lei.

Nu există o sursă de date europeană care să compare direct sistemele de burse pentru elevii din mediul preuniversitar. Ne-am uitat la câteva dintre politicile de burse din Uniunea Europeană pentru a vedea dacă există un sistem comparabil cu cel din România. Țări precum Polonia, Slovacia, Grecia sau Croația au doar sisteme de burse sociale, însă majoritatea statelor UE acordă burse prin autoritățile locale.

În Italia se acordă burse ca premiu pentru elevi cu performanțe academice care obțin cel puțin peste media 8, prin banii Consiliului Local. Și în Franța există burse acordate de către Consiliile Locale pentru elevi, în funcție de regiune și bugetul local. În Bavaria, Germania există un sistem de burse pentru tineri talentați din medii defavorizate.

Niciunul dintre aceste state nu are un sistem de burse național în valoare de 1,2 miliarde de euro (echivalentul pe anul acesta, în România), dar majoritatea statelor europene ofere premii sau burse pentru performanță academică prin intermediul autorităților locale sau entități private. România urmează să scoată acest sistem de premiere a performanței și nu lasă nimic în locul acestora.

Investițiile în educație

Totodată, pentru a vedea investițiile din domeniul educației în interesul elevilor, ne-am raportat și la cheltuiala anuală pe instituții de învățământ per elev, realizată de Eurostat. Cele mai recente date ne arată că media europeană este de 9.020 de euro pentru elev, în timp ce, în România, se cheltuie 2.336 de euro per elev, ceea ce ne plasează la coada clasamentului.

Arhiva foto

*Sursă: Eurostat

Pentru bursele studenților există date comparate prin programul european Eurydice. Și la acest indicator, România se află la coada clasamentului din punct de vedere al cuantumului burselor – se acordă o bursă medie de 121 de euro și o bursa maximă de 212 de euro, ceea ce ne plasează pe ultimul loc.

Arhiva foto

*Sursă: Eurydice

Concluzie

Afirmațiile lui Daniel David sunt trunchiate. Într-adevăr, avem un sistem de burse național extins, care a crescut foarte mult în ultimii ani. Însă, investițiile per elev sunt mult sub media europeană, iar cuantumul per bursă este cel mai mic din Europa, în sistemul universitar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Exclusiv
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește