Ion Garabă a fost desemnat oficial să reprezinte România în cadrul competiției Mr World 2016, concurs care se va desfășura în acest an în Manchester, Marea Britanie, în perioada 8 – 20 iulie.
În competiție vor fi prezenți aproximativ 55 de candidați din tot atâtea țări. Mr World este cea mai importantă competiție internațională dedicată modelelor masculine, o competiție în care aspectul fizic al concurenților este la fel de important ca și aptitudinile lor sportive și condiția fizică. Ion Garabă, reprezentantul României în cadrul Mr World 2016 are 23 de ani, 1.81 m înălțime, este născut în orașul Basarabeanca din Republica Moldova, avand dublă cetățenie română și moldovenească. Absolvent al Facultății de Business din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, reprezentantul României vorbește trei limbi străine: rusa, engleza și italiana. Ion Garabă este adeptul stilului de viață sănătos, nu fumează, nu consumă alcool, respecta cu strictețe un regim alimentar cât mai sanatos și practică bodybuilding-ul profesionist de cinci ani. Locuiește de un an de zile în Londra unde lucrează ca antrenor personal și își dorește ca în viitorul apropiat să se mute în Statele Unite ale Americii. „Am visat mereu să fiu prezent în competiția Mr World, iar acum visul meu a devenit realitate. Sunt extrem de fericit pentru această reușită și îmi doresc să valorific cat mai efectiv această experiență deosebită care știu că îmi poate aduce foarte multe oportunități în modelingul internațional. Sunt onorat că am șansa să reprezint România, țara mea de suflet, într-o competiție de prin rang, să promovez turismul, cultura și tradițiile românești în fața întregului mapamond”, a spus Ion Garabă, Mr World România 2016.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.