Joshua Dean, al doilea denunțător privind defectele de siguranță ale avioanelor Boeing, a murit la vârsta de 45 de ani

 5 comentarii
Arhiva foto

Joshua Dean, fost auditor de calitate la Spirit AeroSystems și un denunțător care a acuzat Boeing că ignoră defectele de siguranță ale avioanelor 737 MAX, a murit brusc, la doar 45 de ani, relatează Metro și Time. El a susținut că a fost concediat din cauză că a semnalat probleme legate de siguranță la fabrica din Wichita, Kansas.

„A avut un curaj extraordinar de a susține ceea ce credea că este adevărat și corect și a ridicat probleme de calitate și siguranță. Companiile de aviație ar trebui să încurajeze și să-i stimuleze pe cei care ridică aceste preocupări. În caz contrar, siguranța și calitatea nu sunt cu adevărat prioritățile principale ale acestor companii”, a transmis Brian Knowles, avocatul lui Joshua Dean.

Boeing a fost criticat pentru defecte potențial fatale în seria sa de avioane 737 MAX. O aeronavă a fost aproape de dezastru când panoul unei uși s-a desprins pe o cursă Alaska Airlines, operată cu 737 MAX 9, la puțin timp după decolare, în ianuarie, provocând depresurizarea cabinei.

În urma acestui incident, care s-a soldat cu câţiva răniţi uşor în rândul celor 171 de pasageri şi şase membri ai echipajului care se aflau la bord, avionul s-a întors din drum şi a aterizat la Portland, în loc să aterizeze, aşa cum era programat, la Ontario.

Flash:#AlaskaAirlines temporarily grounded its entire fleet of #Boeing 737-9 aircraft. The decision came after one of the planes experienced mid-air emergency on Friday (local time) when an exit door detached from aircraft, leading to an urgent landing in #Portland.

Soon after… pic.twitter.com/8VVdBPExkS— Yuvraj Singh Mann (@yuvnique) January 6, 2024 

Compania Spirit AeroSystems, pentru care lucra Joshua Dean, construise panoul ușii.

Într-o plângere depusă la Administrația Federală a Aviației, Dean a acuzat deficiențe de calitate „grave și grosolane” la unitatea de producție. El a susținut că îngrijorările sale cu privire la un defect grav de fabricație au fost ignorate.

Dean a fost concediat de la Spirit, în aprilie 2023, și a susținut că totul s-a petrecut pentru a-i descuraja pe alții să vorbească despre preocupările de siguranță. El a deschis ulterior un proces împotriva angajatorului.

Dean este al doilea denunțător Boeing care a murit anul acesta.

John Barnett, 62 de ani, care a fost reprezentat tot de avocaqtul Brian Knowles, a fost găsit mort, cu o rană aparent „autoprovocată” prin împușcare, în martie.

El se afla în mijlocul unui proces împotriva Boeing, după ce a suferit represalii pentru demascarea problemelor de siguranță ale modelului Boeing 787 Dreamliner.

Moartea lui Joshua Dean pare să fie fost produsă din cauze naturale.

Scriind pe Facebook vinerea trecută, mama lui a spus că Dean „lupta pentru viața lui”, după ce a luat pneumonie și a suferit un accident vascular cerebral după o infecție cu SARM.

Anterior, fusese în „formă și sănătos”, potrivit The Seattle Times, care a scris pentru prima dată despre moartea sa.

La finalul anului trecut, producătorul de avioane Boeing a recomandat companiilor aeriene să inspecteze noile avioane 737 Max pentru un posibil şurub slăbit în sistemul de control al direcției.

Problemele de inginerie și calitate ale Boeing au reprezentat provocări majore pentru companie, după ce două avioane 737 Max s-au prăbușit, în Etiopia și în Indonezia, în 2018 și 2019, iar tragediile aviatice s-au soldat cu 346 de morți.

Atunci, avioanele 737 Max au fost blocate la sol timp de 20 de luni în întreaga lume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Mihaita_._ 03.05.2024, 11:53

    La rusi cad de la geam, la americani mor "aparent natural"

  • Avatar comentarii

    Octavian41 03.05.2024, 13:04

    A murit din cauze naturale nu? saracu`era si el "" batran"" la 45 de ani, dupa ce a facut precizarile "baietii "jmecheri au avut de grija sa dispara ;) cam asa stau treburile ;)

  • Avatar comentarii

    Johnny_76 03.05.2024, 13:12

    Da,da, o să creadă cineva că a murit din cauze naturale când va zbura porcul !

  • Avatar comentarii

    Irinel 03.05.2024, 13:15

    Condoleante ! Dumnezeu sa l odihneasca !

  • Avatar comentarii

    StiriPentruOrbi 03.05.2024, 19:18

    Doua Fiinte umane ale caror viata a fost luata brutal doar pentru ca au vrut sa depuna marturie pt siguranta altor zeci de mii.Corporatiile si miliardarii care le conduc(impreuna cu guvernele pe care le cumpara)isi arata fata inca o data si ne transmit un mesaj foarte clar:"Noi corporatiile,nu dam 2 bani pe viata voastra.Ne intereseaza doar banii si daca va puneti impotriva noastra,feriti-va vietile".Cred ca umanitatea ar trebui in cel mai scurt timp sa rupa aceste puteri private,altfel, deja suntem condusi de 100 miliardari ocidentali care se ascund in spatele guvernelor si fac ce vor

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală