Parchetul condus de Laura Kövesi vrea să atace corupția din porturile UE: „Suntem invadați de organizații infracționale chineze”

 1 comentariu
Laura Codruța Kovesi are ambele mâni ridicate, în timp ce vorbește în timpul unui interviu, iunie 2023

Laura Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European, vrea să distrugă corupția din porturile UE care sunt invadate de organizații infracționale chineze, le-a spus joi jurnaliștilor cu care s-a întâlnit la biroul vamal grec din portul Pireu, Atena, gestionat din 2016 de compania publică chineză Cosco Shipping, potrivit publicație franceze Le Monde.

La mijlocul lunii septembrie, instituția judiciară responsabilă cu apărarea intereselor financiare ale UE anunțase că a confiscat o cantitate-record de mărfuri chinezești, respectiv 2.400 de containere intrate în Uniunea Europeană fără a plăti taxe vamale sau TVA.

Laura Kovesi: Portul Pireul, țintă atractivă pentru grupurile infracționale

Șase persoane, dintre care doi agenți ai vămii grecești, sunt presupuse a fi implicate în această rețea de proporții.

„Pireul, unul dintre cele patru porturi cele mai mari ale Uniunii Europene, este o țintă atractivă pentru grupurile infracționale. Dar nu este doar un port, este poarta de intrare în Europa!”, apreciază șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Pe acest amplasament, unde inscripțiile în chineză sunt acum la tot pasul, Kövesi a spus: „Am venit la Pireu pentru a alerta asupra faptului că nu avem de-a face cu niște mici contrabandiști, ci cu grupuri infracționale organizate și periculoase, care au creat un ecosistem susținut prin corupția unor agenți vamali și fiscali, a unor funcționari vamali și a unor angajați de bancă”.

Cea supranumită „doamna de fier a României” nu se ferește de formulări dure: „Suntem invadați de organizații infracționale din țări terțe, în special chineze (…) Dar avem un mesaj pentru acești infractori: regulile jocului s-au schimbat!”.

Operațiunea Calypso: pagubă de 800 milioane euro din bugetele UE

Conduse de poliția greacă, Parchetul european de la Atena și Oficiul European de Luptă împotriva Fraudelor (OLAF), operațiunea „Calypso” a scos la lumină un mecanism fraudulos organizat de cel puțin opt ani și care a cauzat „cel puțin 800 de milioane de euro daune bugetelor UE și ale statelor membre”, potrivit lui Kövesi.

Ancheta arată că vameșii sunt suspectați că au eliberat certificate false, că nu au declarat anumite mărfuri sau au minimizat cantitățile importate.

Grupurile organizate profitau, de asemenea, de procedura vamală 42, un mecanism care le permite importatorilor scutirea de TVA la intrarea în UE, dacă mărfurile sunt destinate a fi transportate într-un alt stat membru în care firme fantomă create de aceste grupuri nu plătesc nici ele TVA.

Operațiunea „Calypso” abia a intrat în prima fază. „Este un maraton lung, sunt implicate 14 state membre, iar obiectivul meu este să obțin aceleași rezultate pozitive pe care le-am avut la Pireu și în alte locuri: la Constanța, Gdansk, Marsilia”, explică Laura Kövesi.

Din cauza acestui volum uriaș de muncă, șefa Biroului Procurorului European (EPPO — European Public Prosecutor’s Office) a cerut suplimentarea resurselor la Atena cu trei procurori.

„Avem cazuri dificile în Grecia și avem nevoie de mai multe resurse”, comentează ea. Pentru că, pe lângă această anchetă transfrontalieră, Grecia îi pune Parchetului european probleme și în alte dosare.

Laura Kövesi acuză guvernul grec că îi pune piedici în anchetă

Primul dintre acestea se referă la implementarea „contractului 717”, un proiect în valoare de 41 de milioane de euro finanțat din fonduri UE, menit să permită instalarea unor sisteme de semnalizare la distanță pe rețeaua feroviară a țării, care nu a fost pus în aplicare până la dezastrul feroviar din Tempe care a costat viața a 57 de persoane, pe 28 februarie 2023.

În seara aceea, un tren de pasageri și un tren de marfă s-au ciocnit frontal după ce au circulat pe aceeași linie timp de câteva minute fără declanșarea niciunui sistem de alertă.

„Această tragedie ar fi putut fi evitată. Criminalitatea economică și corupția pot ucide”, a declarat Kövesi, care a acuzat guvernul grec că îi pune piedici în ancheta pe această temă și a criticat Constituția Greciei, care protejează miniștrii de urmărirea penală.

La aceleași critici, premierul conservator Kyriakos Mitsotakis îi răspunsese procurorului, în martie 2024, că ar trebui „să rămână în limitele competențelor sale”.

Dar, „vom continua munca noastră în ciuda tentativelor de intimidare”, a replicat Laura Kövesi, pe 2 octombrie.

Dezvăluirea din mai, făcută de Parchetul European, a unei alte afaceri de corupție, de această dată legată de distribuirea fondurilor din Politica Agricolă Comună (PAC) în Grecia, nu a ameliorat relațiile dintre Atena și procurorul intransigent, mai scrie publicația franceză.

Între 2016 și 2023, autoritatea greacă responsabilă cu plata subvențiilor PAC (OPEKEPE) a virat ajutoare unor agricultori neeligibili.

Unii declaraseră terenuri publice drept pășuni private, se înregistraseră culturi de banane pe Muntele Olimp, o familie de fermieri ar fi cumpărat Ferrari în loc de cele 1.500 de bovine prevăzute.

Fraudă de 23 milioane euro, cu ajutorul funcționarilor și aleșilor locali, în Grecia

„Ani de zile, infactorii, cu ajutorul unor funcționari publici, au deturnat banii europeni destinați să ajute fermierii onești, și nu să finanțeze vile și mașini”, a denunțat Laura Kövesi, care consideră că „OPEKEPE a devenit acronimul nepotismului, corupției și ineficienței statului”.

Ancheta EPPO a scos la iveală un sistem de fraudă organizată implicând funcționari, dar și aleși locali și responsabili politici.

Interceptările telefonice au surprins discuții în care responsabilii validau plăți frauduloase. Autoritățile elene estimează la cel puțin 23 de milioane de euro valoarea acestei presupuse fraude, însă, potrivit EPPO, suma ar fi mai mare.

Aflată în dificultate din cauza acestui scandal, guvernul grec a decis să dizolve OPEKEPE, iar cinci înalți responsabili de stat și-au înaintat demisiile, printre care și fostul ministru al Agriculturii, Makis Voridis.

Cu siguranță nu va fi ultima vizită a Laurei Kövesi în Grecia: „Este vremea să facem curățenie în grajdurile lui Augias”, a conchis șefa Parchetului european.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    luter 03.10.2025, 13:15

    am fost in grecia pe toamna ,reciclare kanci , totul in tomberon amestecat,in paralia kateriny ,arabetii vand nestingheriti marfa cu un euro la greu .o geaca de fas pentru primavara toamna 10 euro ,totul vine din china .

ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!