Salariul Adrianei Săftoiu, noul președinte al TVR, nu poate fi redus, spune Consiliul de Administrație. Ce datorii înregistrează SRTv

 1 comentariu
Adriana Săftoiu, noul președinte al TVR

Deși Adriana Săftoiu, noul președinte al TVR, și-a manifestat dorința de a-i fi diminuat salariul față de cel primit de fosta conducere, Consiliul de Administrație (CA) al Televiziunii Române a ajuns la concluzia că actualul contract individual de muncă nu poate fi încheiat cu un salariu mai mic.

Adriana Săftoiu se va adresa instituțiilor statului pentru soluții privind reducerea salariului său

Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) s-a întrunit vineri, 28 noiembrie, în prima ședință sub noua formulă. Cu această ocazie, Consiliul a aprobat mandatarea lui Radu Carp, membru CA, pentru „negocierea și încheierea Contractului Individual de Muncă” al Adrianei Săftoiu, președinte-director general (PDG) al instituției. Acesta a primit șapte voturi „pentru”, patru „împotrivă” și două abțineri.

Adriana Săftoiu a vrut reducerea propriului salariu cu 10%, potrivit unor surse din cadrul instituției.

„Deși doamna Săftoiu și-a manifestat, insistent, dorința de a-i fi diminuat salariul față de cel plătit fostului PDG, o analiză a legislației incidente a condus la concluzia că actualul contract individual de muncă nu poate fi încheiat cu un salariu mai mic. În egală măsură, membrii CA care nu au votat împotrivă au dorit să se consemneze că împărtășesc opinia PDG referitoare la cuantumul salariului său, aflat cu mult peste nivelul optim. Prin decizia lor, au avut în vedere, însă, evitarea unui blocaj instituțional”, a transmis, într-un comunicat, Consiliul de Administrație al SRTv.

În comunicat se mai precizează că Adriana Săftoiu se va adresa instituțiilor abilitate ale Statului, „pentru a identifica soluții imediate în vederea reducerii salariului său, în contextul economic general”.

Fostul director a mărit, la finalul mandatului, 53 de salarii cu sume între 916 și 6.791 de lei

Membrii CA au fost informații că Dan Turturică, fostul președinte director general al instituției, a mărit, la finalul mandatului, 53 de salarii cu sume între 916 și 6.791 de lei.

Turturică a explicat, pe Facebook, motivele pentru care a majorat salariile angajaților: „recompensǎ pentru efortul depus, motivație pentru a continua sa lucreze și în viitor cel puțin la fel de mult și de bine, un argument in plus pentru a nu părăsi instituția”.

„Din păcate, TVR este adesea criticată pentru performanța scăzută în comparație cu televiziunile private, dar niciodată nu sunt menționate și numeroasele bariere care îi stau în cale și pe care nu le au companiile private. Un singur exemplu: angajații departamentului Comercial nu pot fi bonusați în funcție de volumul de vânzări de publicitate pe care îl realizează, pentru că nu permit restricțiile legale actuale. Oare cum s-ar descurca companiile media private cu o asemenea restricție?! Ar mai vinde la fel de mult? Fără bani suficienți, ar mai avea suficient conținut de calitate? Singurul mod prin care pot fi recompensați angajații TVR care fac performanță în ciuda acestor obstacole este creșterea salariului de bază”, a scris, pe Facebook, Dan Turturică.

El a mai spus că impactul creșterilor salariale din noiembrie asupra cheltuielilor totale ale TVR pe acest capitol este de 0,005%. „Mă întreb cum ar reacționa un director din media privată dacă i s-ar spune că are la dispoziție un buget de 0,005% din fondul de salarii curent pentru recompensarea și motivarea angajatilor”, a adăugat el.

SRTv înregistrează datorii de peste 192 de milioane de lei

Situația financiară a instituției a fost, de asemenea, un subiect discutat în ședința de vineri. „Din informațiile oferite de Directorul Economic, la data de 30 septembrie 2025, SRTv înregistra obligații de plată de peste 192 de milioane de lei, dintre care peste 112 milioane de lei față de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR)”, potrivit sursei citate.

De asemenea, Consiliul de Administrație al TVR a abordat și alte subiecte, precum participarea României la Eurovision, un proiect pentru care TVR ar urma să plătească o taxă de participare către EBU. În această cauză o decizie finală va fi luată în momentul în care TVR va avea un buget pentru anul 2026.

Noul președinte al TVR se adresează Parlamentului României

Adriana Săftoiu a decis să se adreseze Parlamentului României după ce au apărut mai multe discuții în spațiul public cu privire la numirea sa în funcție.

„Totodată, doamna Săftoiu a decis să se adreseze Parlamentului României pentru a înlătura orice dubiu cu privire la validarea noului Președinte al SRTv, în contextul unor informații vehiculate în spațiul public cu privire la voturile necesare pentru numirea domniei sale în funcție”, se mai arată în comunicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Toni2 29.11.2025, 00:55

    Cum naiba e posibil că unii șefi ai unor instituții de stat să aibă salarii exorbitante atăt timp cat instituția are 192 milioane lei datorii, respectivii sefi ar trebui plătiți cu salariul minim pe economie pana la recuperarea datoriilor

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!