Adriana Nedelea LA FIX | Paul Stănescu, despre ferma verișorului său: ”Dacă a încălcat legea, nu mai e verișorul meu”

Comentează
Arhiva foto

Paul Stănescu a declarat la Adriana Nedelea LA FIX că nu știa de ferma verișorului său, iar dacă acesta a greșit, trebuie să plătească. Secretarul general al PSD și-a cerut scuze pentru că a lovit telefonul jurnalistei Valentina Postelnicu, spunând că era ”foarte nervos”. Stănescu a afirmat că nu se vede ca un baron local, ci un om normal, precizând că e pus într-o lumină proastă dacă rudele sale încalcă legea.

”Îmi cer scuze, am fost foarte nervos pentru că mergeam la o întâlnire și domnișoara putea să mă întrebe civilizat. Mergând pe hol să iei asemenea declarații nu cred că este civilizat nici pentru jurnaliști, nici pentru oamenii politici. Putea să-mi ceară permisiunea. Nu se iau interviuri mergând în mers pe holurile Parlamentului”, a fost declarația lui Paul Stănescu la Adriana Nedelea LA FIX.

”Asta înseamnă civilizație, să ne respectăm toți. Vă mai spun încă o dată, mergeam la o ședință și eram contratimp. Vă mai spun o dată dacă nu m-ați înțeles. Am foarte multe rude, nu le știu pe toate”, a continuat liderul PSD, care a spus despre Veronel Bolbonea că este șeful DSV Olt din 2010, când era la putere PDL.

”Mergeți într-o direcție care mă deranjează enorm”

”Nimeni nu e prieten cu mine dacă nu respectă legea, indiferent dacă e rudă”, a afirmat Stănescu, care a completat însă, despre demersul Libertatea: ”Mergeți într-o direcție care mă deranjează enorm”.

”Fac apel la organele statului să-și facă datoria și cine a greșit să fie pedepsit conform legii”, a mai spus secretarul general al PSD, susținând că nu a mai vorbit cu nepotul său de 2-3 ani, iar cu verișorul de 10 ani.

”E posibil să aibă o fermă, dar nu știu, vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu. Am aflat în premieră de la Libertatea”, a continuat Paul Stănescu

”Foarte bine că presa investighează, excelent, organele statului trebuie să se autosesizeze și să aplice legea. Să fie pedepsit conform legii, dacă deversează dejecțiile”, a mai declarat senatorul.

”Niciodată nu am încălcat legea. Nu sunt baron. Sunt un om normal, întrebați toată luma din județ, nu am căutat niciodată să fac lucruri care nu sunt normale. Și oamenilor le sfătuiesc să aibă foarte mult curaj, să meargă la organele statului”, susține Paul Stănescu.

”Dacă încalcă legea, rudele mă pun într-o lumină proastă”

Liderul social-democrat a precizat că nu va vorbi cu rudele sale implicate în acest caz: ”Nu voi vorbi cu nepotul meu, să plătească, dacă a încălcat legea nu e nepotul meu. Tatăl lui, dacă a încălcat legea nu e verișorul meu”.

Totodată, Stănescu adaugă faptul că nu-și favorizează rudele, care îl pun într-o lumină proastă dacă încalcă legea: ”Nu mi-am favorizat nepotul, am aflat și eu. Ce era să-i spun ”bă, să nu accepți funcția!”. Dacă încalcă legea, rudele mă pun într-o lumină proastă”.

Șeful Gărzii de Mediu: ”Nu mergem să verificăm dacă e rudă cu cineva”

În emisiune a intervenit și Gheorghe Neacșa, șeful Gărzii de Mediu Olt, care a spus că oamenii săi au fost în control la ferma din Curtișoara, dar nu au putut intra pentru că nu era nimeni. L-au sunat apoi pe administrator și au reprogramat controlul pentru mâine, 21 februarie.

”Am primit o sesizare pe 3 februarie, cu privire la câteva aspecte că ar exista anumite nereguli la o fermă, o echipă s-a deplasat la fața locului dar nu a putut să aibă acces pentru că nu era nimeni. Administratorul a spus că este în concediu medical și a fost reprogramat controlul pentru 21 februarie”, a spus Neacșa la Adriana Nedelea LA FIX.

Potrivit acestuia, a existat o singură sesizare cu privire la ferma respectivă, în 2012, când nu s-a constatat însă nicio neregulă.

Gheorghe Neacșa a dat asigurări că, dacă se petrec nereguli la fermă, acestea nu pot fi ascunse până la momentul controlului.

”Dacă sunt fapte foarte grave, nu pot fi ascunse, acele deversări trebuie să se facă în bazine, iar acestea nu pot fi construite în 10 zile. Dacă aceste nereguli există nu se pot mușamaliza într-o săptămână”, a declarat șeful Gărzii de Mediu.

Neacșa a mai spus că nu există vreo influență din partea lui Paul Stănescu asupra activității instituției sale: ”Garda de Mediu nu merge să verifice dacă e rudă cu cineva. Dacă acolo sunt neconformități vor fi date sancțiuni. Vom vedea dacă este așa, vom dispune măsuri și suspendarea activității, conform legii. Rezultatele vin imediat după controlul de mâine”.

Jurnalista Libertatea, surprinsă de reacția lui Paul Stănescu

Jurnalista Valentina Postelnicu, căreia Paul Stănescu i-a lovit telefonul pe holul Parlamentului, s-a arătat suprinsă de reacția secretarului general al PSD, mai ales în condițiile în care acest partid vorbește acum despre reformare.

”M-a surprins această reacție a lui, pentru că este un politician foarte vechi, nu se poate așa ceva”, a spus jurnalista Libertatea la Adriana Nedelea LA FIX.

”Ideea de baron local este văzută chiar de ei, din PSD, ca fiind un lucru negativ”, a precizat Valentina Postelnicu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A șaptea ședință CSAT din mandatul lui Nicușor Dan și a patra din 2026
6 sept.
A patra ședință CSAT pe 2026 convocată de Nicușor Dan. Ce se va discuta pe 7 septembrie
Vor începe lucrările pe Bulevardul Unirii, de la Parlament la Piața Unirii, zona construită de Ceauşescu în București (2)
6 sept.
Ciprian Ciucu anunță un „coridor verde” şi „oraş-parc” pe 4 kilometri în București: „Zona nu a mai fost reîmprospătată de când au construit-o ai lui Ceauşescu”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
6 sept.
Oana Tomoiagă, adevărul despre certurile cu Mirela Vaida la Asia Express: „Ne știam doar la bine, cum s-ar zice”
Valerie Lungu
6 sept.
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Influencerița a schimbat ținutele elegante cu rucsacul de drumeție
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan în prima zi de colaborare oficială FOTO Presidency
Analiză
6 sept.
România, țară în era interimatului. Lista instituțiilor fără șefi cu puteri depline
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice din România după demiterea premierului Ilie Bolojan
Analiză
6 sept.
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice, după demiterea premierului Bolojan, de la „Guvern în termen rezonabil” până la „Siegfried Mureșan a dispărut”
Ultimele știri
6 sept.
Cine este șeful AfD în Saxonia-Anhalt, Ulrich Siegmund, numit „cel mai periculos om” din Germania, și ce măsuri radicale și-a propus în caz că va prelua puterea
6 sept.
București rămâne „capitala șantierelor” încă doi ani. Ciprian Ciucu: „Nu mă înjură lumea pe stradă”
6 sept.
Ursula von der Leyen s-a dus în Groenlanda, insula arctică râvnită de Donald Trump. Ce urmărește UE? Eurocomisar: „Un parteneriat puternic este crucial”
6 sept.
Un bărbat a plătit aproape 1.000 de euro amendă, la graniță, când a vrut să intre în Croația: greșeala care ne poate costa pe toți
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
horoscopul zilei de astăzi 7 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
6 sept.
Horoscop 7 septembrie 2026. Taurii vor avea șansa de a lăsa tensiunea deoparte și de a-și vedea de treabă și la serviciu și acasă
Vedere de ansamblu a stațiunii litorale Mamaia, sâmbătă, 8 august 2008.
6 sept.
Dezastru în turismul românesc: peste 77% din locurile de cazare goale, românii nu mai vor sau nu-și mai permit vacanțe în țară
Fernando în fața unei clădiri părăsite din satul său din Spania
6 sept.
Cum economisește Fernando 700 de euro pe lună, în Spania: „Vorbesc singur de nevoie”
Copii de vârstă preșcolară cu rucsacuri, mergând acasă de la școală
6 sept.
Începe anul școlar 2026-2027. Când primesc elevii următoarea vacanță și unde pot călători atunci
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Așa arată acum Piața Unirii. Imagine surprinsă din dronă
6 sept.
Lucrările la Planșeul Unirii, aproape finalizate. Restricțiile de circulație în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate, anunță Daniel Băluță
Extragerea loto din 13 august 2026
6 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 6 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
locomotivă arsă gara buftea, 6 septembrie 2026
6 sept.
O locomotivă a luat foc în Gara Buftea: cum e afectată circulația trenurilor
un ceas deșteptător mecanic, cu design clasic rotund și două clopoțele în partea superioară, așezat direct pe sol. Ceasul este înconjurat de un covor dens și bogat de frunze uscate, căzute, care acoperă în întregime pământul. Pe cadranul ceasului se pot distinge cifrele și arătătoarele care indică aproximativ ora două. În fundal, ușor estompate, se profilează trunchiurile și ramurile unor copaci deformați de adâncimea câmpului vizual, sugerând un decor de pădure.
6 sept.
Când trece România la ora de iarnă: ceasurile care trebuie setate manual
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?