Curtea de Conturi a României a realizat în 2022 „o misiune de audit al performanței privind managementul resurselor umane și a dezvoltării infrastructurii unităților sanitare spitalicești, pentru perioada 2014-2021, la Ministerul Sănătății”, se arată în comunicatul instituției.

Una dintre concluziile raportului arată că „în România nu există un Centru de arși care ar putea trata cazuri foarte grave și nici Centre de recuperare medicală a pacienților care au suferit arsuri severe”.

„În prezent există doar 37 de paturi în opt unități sanitare care pot trata cazuri doar până la o anumită complexitate. Pe lângă aceste locuri există și un număr de aproximativ 300 de paturi în spitalele județene și municipale din întreaga țară, dedicate îngrijirii pacienților cu arsură de severitate mică spre medie, care necesită îmbunătățiri”, precizează Curtea de Conturi.

Totodată, potrivit auditului, în perioada 2014-2021 au fost alocați bani mai mult pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelelor publice cu compartimente de arși, decât pentru construcția sau consolidarea spitalelor care tratează arșii.

În general, în perioada analizată, au fost alocate fonduri mai mult pentru dotarea cu echipamente medicale pentru unitățile sanitare publice cu compartimente de arși, respectiv  aproximativ 30,8 mil. lei alocați de Ministerul Sănătății prin transferuri de capital și 38 mil. lei prin mecanismul Băncii Mondiale și mai puțin pentru construcția / consolidarea clădirilor aferente spitalelor care tratează arșii (19,4 mil. lei).

Curtea de Conturi:
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile

Referitor la dotarea spitalelor cu echipamente medicale de imagistică, aproximativ 53% din totalul celor 58 de spitale au declarat că dețin echipamente de imagistică medicală, adică CT sau RMN.

„În acest context, comparativ cu anul 2014, în anul 2021 a crescut atât numărul unităților sanitare care dețin echipamente de tip CT și/sau RMN, cât și numărul acestor dotări (numărul de CT-uri a crescut cu 84 %, iar numărul de RMN-uri a crescut cu 114%)”, se mai arată în concluzia raportului de audit.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
Observatornews.ro
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FANATIK.RO
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix