3998-145469-cristina.jpg

„Sunt studentă la Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, anul II. M-am decis să vă cer ajutorul pentru prietena şi colega mea, Cristina. E studentă şi ea, la Actorie, iar acum trece prin momente cumplite, la numai 22 de ani. Suferă de limfom malign non-hodgkinian tip B cu tumoare la stomac (cancer). Pentru toţi colegii mei, aflarea diagnosticului Cristinei a fost un şoc. Nu am crezut niciodată că unei fiinţe atât de mici şi slăbuţe i se va da o lecţie de viaţă atât de puternică. Operaţia de autotransplant de celule stem, pe care ar trebui s-o facă în Turcia, costă 150.000 de euro. Până la operaţie, ea face tratamente al căror cost se ridică la 4.000 de euro. Cristina a fost diagnosticată târziu, iar boala ei se afla într-o stare destul de avansată – stadiul IV. Ea are nevoie de ajutorul nostru, al fiecăruia dintre noi, pentru a găsi cel mai bun remediu într-un timp scurt. Un tratament necesită un efort material considerabil, greu de făcut până şi de cei care se bucură şi de confort financiar. Cristina a fost de la început un caz deosebit în clasa noastră. Ea a muncit ca să se întreţină şi să îşi plătească studiile. Este cea mai ambiţioasă persoană pe care o cunosc, foarte muncitoare şi conştiincioasă, de parcă ştia că în viaţa asta nu prea e timp de pierdut… Iubeşte publicul şi ar face orice să-l încânte. Determinarea ei este o lecţie pentru noi toţi şi nimeni nu se poate conforma gândului că ea nu mai luptă pentru drumul ei în viaţă, ci pentru viaţa însăşi. Sincer, ambiţia şi forţa ei interioară sunt atuurile forte pe care mizăm în lupta cu cancerul. Are un psihic de fier. Printre cele mai urgente lucruri pe care vrem să le facem cu ajutorul dv., oameni cu sufletul bun, e să strângem bani pentru internarea ei la un spital în străinătate. O altă problemă însă este şi domiciliul. Ea şi mama ei – singurul părinte – stau cu chirie într-o garsonieră şi în nişte condiţii nu foarte favorabile sănătăţii Cristinei. Haideţi să o ajutăm pe Cristina să-şi recâştige sănătatea!”
Eliza Cojocaru, Bucureşti

Unde puteţi depune bani:
Dacă doriţi să depuneţi bani o puteţi face la BCR sucursala Unirii, în cele două conturi deschise pe numele Cristina Pleşa:
RO15RNCB0082101220290004 – euro
RO42RNCB0082101220290003 – lei

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacţie, la numărul de telefon 021. 203.08.49

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)