„Este un situaţie absolut alarmantă. Dacă în 2009-2010, în Centru erau internate anual una-două persoane, în 2011 au fost internate 22 de cazuri cu infecţii HIV, iar în 2012, până în septembrie au fost internate 48 de persoane dependente infectate cu HIV. Fac precizarea că vorbesc de cazuri noi”, a declarat managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri „Sfântul Stelian” din Capitală, prezent la prima conferinţă naţională cu tema „Adicţia – abordare multidisciplinară, implicaţii medico-psiho-sociale”.
Cristina Hudiţă a mai spus că, odată cu apariţia etnobotanicelor, internările consumatorilor de heroină a scăzut, însă a crescut numărul celor cu tulburări psihice grave cauzate de consumul de etnobotanice. „În 2010, 20 la sută din internări erau tineri care au consumat substanţe etnobotanice, în 2012, până în septembrie, 80 la sută dintre pacienţii internaţi erau consumatori de etnobotanice”, a precizat managerul Centrului „Sfântul Stelian”.
Cristina Hudiţă a adăugat că, din nefericire, tinerii consumă de multe ori atât droguri, cât şi etnobotanice şi ajung la spital cu tulburări psihice foarte grave, asemănătoare schizofreniei. „Tulburările psihice asemănătoare schizofreniei sunt tot mai frecvente, iar gravitatea cazurilor pentru cei care au consumat etnobotanice este foarte mare. De aceea este nevoie de o strategie comună care să ne ajute la limitarea cazurilor de consum, în special pentru că vârsta celor care sunt tentaţi să cumpere etnobotanice a scăzut foarte mult, mulţi fiind copii sau adolescenţi”, a spus Cristina Hudiţă.
Policonsumul de droguri, reprezentat de combinaţiile de heroină sau marijuana cu etnobotanice, este tot mai răspândit printre adolescenţi şi cauzează tulburări foarte grave, mergând până la halucinaţii şi autoagresivitate, a declarat managerul Centrului „Sfântul Stelian”. „În centrul nostru sunt internaţi, anual, peste 1.200 de bolnavi, în primele opt luni ale lui 2012 fiind 995 de cazuri. Din 2011, cazurile au devenit tot mai grave, pentru că a apărut policonsumul. Dacă, prin 2008-2009, numărul consumatorilor de heroină a fost foarte mare şi, practic, veneau numai cei care care consumau acest produs, în ultimii ani vin cei cu policonsum, adică droguri şi etnobotanice. Ca urmare a acestor combinaţii, au apărut şi manifestările psihice foarte grave. Aceste substanţe dau nişte manifestări psihice asemănătoare schizofreniei, agitaţie psihiomotorie, autoagresivitate şi agresivitate crescută faţă de cei din jur, halucinaţii auditive şi vizuale cu stări de paranoia, anxietate foarte mare”, a precizat Cristina Hudiţă.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.