O sa ne încălzim tot mai tare secolul asta schimbările climatice sunt reale iar conducerea lumii este preocupată de alte lucruri de războaie de bani până nu le ajunge cuțitul la os nu reacționează iar toată planeta va avea de suferit
Să aplicăm și în România așa ceva! La fel, banii sa fie obținuți prin impozitarea celor bogați și prin recuperarea banilor furați de la diverși indivizi care au făcut averi pe spatele nostru, al oamenilor modești care muncim cinstit pe salarii mediocre.
Exact. Ei vad zapezi si temperaturi minime record prin State sau prin alte parti si nu sunt in stare sa-şi dea seama ca totul e conectat pe planeta asta si ca ne asteapta numai extreme. Pentru ei totul e o conspiratie ca sa nu-si mai plimbe osanza cu masina pana la buticul din colt.
În ultimii ani, fenomenele meteo extreme s-au accentuat la nivel global. De exemplu, Africa de Sud se confruntă cu un fenomen meteorologic extrem de rar în această țară, ninsori și căderi de zăpadă. Astfel de fenomene sunt „îngrijorătoare”, în contextul în care ele ne arată că încălzirea globală se amplifică.
Spania „fierbe” la 60 de grade Celsius – imagine din satelit cu efectul valului de căldură Cerberus
« Înapoi la articol
VanBasten 13.07.2023, 20:26
Nu conteaza, in Sectorul 3 avem locuri de parcare facute pe fostul spatiu verde si foarte multe dale care, se stie, absorb caldura.
Abiatar 13.07.2023, 21:37
Viitorul planetei eset sumbru, nu stiu ce am mai putea face.
AlexandraMilu 13.07.2023, 22:04
Vai de noi! Și asta este doar începutul!
Frumosul1 13.07.2023, 22:13
O sa ne încălzim tot mai tare secolul asta schimbările climatice sunt reale iar conducerea lumii este preocupată de alte lucruri de războaie de bani până nu le ajunge cuțitul la os nu reacționează iar toată planeta va avea de suferit
asdqaz 13.07.2023, 22:21
abia rezisti la 35 apai 60
DoarDiviziaB 13.07.2023, 23:04
Ne explica adepții teoriei constipației cum că nu este de fapt vreo încălzire. Este o iluzie ... Până nu murim că șobolanii nu înțelegem.
paiazze 13.07.2023, 23:28
N3gry90 • 07.07.2023, 11:02
Să aplicăm și în România așa ceva! La fel, banii sa fie obținuți prin impozitarea celor bogați și prin recuperarea banilor furați de la diverși indivizi care au făcut averi pe spatele nostru, al oamenilor modești care muncim cinstit pe salarii mediocre.
Exact. Ei vad zapezi si temperaturi minime record prin State sau prin alte parti si nu sunt in stare sa-şi dea seama ca totul e conectat pe planeta asta si ca ne asteapta numai extreme. Pentru ei totul e o conspiratie ca sa nu-si mai plimbe osanza cu masina pana la buticul din colt.
N3gry90 14.07.2023, 01:13
În ultimii ani, fenomenele meteo extreme s-au accentuat la nivel global. De exemplu, Africa de Sud se confruntă cu un fenomen meteorologic extrem de rar în această țară, ninsori și căderi de zăpadă. Astfel de fenomene sunt „îngrijorătoare”, în contextul în care ele ne arată că încălzirea globală se amplifică.
durban22 14.07.2023, 11:31
Chiar daca au acesta incalzire exagerata, autoritate spanolie stiu foarte bine sa gestioneze aceasta situatie !.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.