Cine este noul iubit al Paulei Seling. Artista, din nou fericită la 4 ani de la divorțul de Radu Bucura

Comentează
Arhiva foto

La patru ani de la separarea de Radu Bucura, Paula Seling iubește din nou. Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de noul ei partener de viață, Alexandru Gorgos. Cei doi își împărtășesc nu doar sentimentele, ci și pasiunea pentru muzică, colaborarea lor profesională transformându-se într-un succes remarcabil chiar pe scenă.

Relația dintre Paula Seling și Alexandru Gorgos funcționează excelent pe toate planurile, iar cel mai recent exemplu este performanța înregistrată la Festival Mamaia 2026. Cei doi au dat lovitura în concurs, câștigând premiul la secțiunea Creație, o distincție în valoare de 50.000 de lei. Piesa compusă de cei doi parteneri, intitulată „Ești mai mult”, a fost interpretată pe scenă de artista din Chișinău Olga Gorcinschi. Alexandru Gorgos este e un cunoscut producător muzical, compozitor și manager din România.

Revenirea pe scena de la Mamaia a avut o încărcătură emoțională uriașă pentru îndrăgita solistă, marcată la trei decenii de când a plecat de la același festival cu trofeul la secțiunea Interpretare. De această dată, bucuria a fost dublată de faptul că a lucrat cot la cot cu bărbatul din viața ei.

Paula Seling, declarații despre noul bărbat din viața ei

Colaborarea dintre cei doi a început natural, de la o simplă idee boemă adusă de Paula, pe care Alexandru a structurat-o cu atenție. Artista a explicat cum reușesc să îmbine sentimentele cu activitatea profesională, precizând că partenerul ei este cel care aduce ordinea și disciplina în procesul de creație.

„Ne completăm, dar ne și contrazicem uneori, ne ascultăm și, mai ales, ne stimulăm reciproc să scoatem la lumină ce avem mai bun. (...) Avantajul este că putem continua ședința de producție și la cină. Dezavantajul este exact același. Eu spun «simt că trebuie să fie așa», el spune «desigur, cum spui tu, dar de ce?». Și de aici începe distracția”, a mărturisit Paula Seling pentru VIVA!.

Prezența la evenimentul de la malul mării a trezit emoții puternice în sufletul solistei. „Pentru mine, Mamaia are foarte multe amintiri. E un loc care face parte din povestea mea artistică. Să revin acum și în postura de compozitor e o bucurie și o emoție diferite”, a declarat vedeta pentru sursa menționată.

Paula Seling: „Riscăm să stricăm imaginea publică dacă spunem adevărul"

Atunci când nu se află în lumina reflectoarelor, cei doi parteneri se bucură de momentele simple. Întrebată despre melodia lor de suflet, Paula Seling a glumit: „Aici riscăm să stricăm imaginea publică dacă spunem adevărul. În mașină, repertoriul nostru este… surprinzător de democratic. Când nu alegem liniștea, căci mintea noastră este deja plină de muzici, ne place să studiem cum au fost scrise și orchestrate diverse lucrări, să fim surprinși de o formă armonică sau de versuri”, a adăugat Paula Seling pentru VIVA!.

În privința tabieturilor din casă și a pregătirilor de ieșit pe ușă, artista păstrează nota de umor: „Eu aș spune că Alexandru întârzie cel mai mult. Alexandru ar spune că eu. Adevărul obiectiv nu va fi stabilit niciodată”. Cât despre ce urmează după agitația concursului, solista a recunoscut râzând: „Probabil voi spune: «Gata, două zile nu fac nimic!». Și după două ore o să-mi vină o idee și o luăm de la capăt”.

Dacă ar fi să creeze o piesă pe plajă, artista știe exact cum ar evolua lucrurile alături de Alexandru: „Ar începe ca o baladă romantică și, cunoscându-ne, până seara ar avea beat, coruri, orchestră și probabil trei variante de refren”.

În studio, lucrurile sunt clare în ceea ce privește organizarea. „Alexandru este mai organizat. Eu sunt organizată într-un sistem pe care numai eu îl înțeleg. Și uneori nici eu”, a spus cântăreața. De asemenea, din bagajul de vacanță al cuplului nu lipsesc niciodată „prea multe lucruri absolut indispensabile pe care nu le folosim niciodată. Și cabluri. Nu știu de ce, dar în viața noastră există întotdeauna cabluri”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală