12 Iun. 2018 13:00

Concluzii după summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Președintele SUA: „Vom denucleariza complet peninsula coreeană” (FOTO&VIDEO)

Distribuie

Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a întâlnit marți, 12 iunie, cu dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un. Cei doi lideri au purtat o discuție privată, care a durat circa 40 de minute, iar apoi o a doua, în prezența echipelor de consilieri. La finalul discuțiilor, Donald Trump și Kim Jong-un au semnat un document. Președintele american a vorbit despre relații foarte bune cu liderul de la Phenian și a spus că denuclearizarea Coreei de Nord „va începe curând”. 


CITEŞTE ŞI:


Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Update ora 13:07: Președintele SUA, Donald Trump, s-a urcat în avionul prezidențial american, Air Force One, pentru a se întoarce în Statele Unite.

Update ora 12:30: Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a spus că rămășțlele prizonierilor de război amernicani și celor dispăruți în timpul Războiului din Coreea vor fi returnate.

Trump a dat vestea într-o conferință de presă, miercuri, după summitul cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un. Trump l-a rugat pe Kim să trimită înapoi rămășițele soldaților, 'iar el a acceptat'.

UPDATE ora 11:30. Donald Trump, după summitul de la Singapore: „Kim Jong-un distruge deja un sit nuclear'. Președintele american a detaliat, într-o conferință de presă, concluziile discuțiilor de astăzi cu liderul de la Phenian.

„(Kim Jong-un) A semnat denuclearizarea. A semnat că vrea să facă asta. Președintele Kim deja distruge un sit nuclear, asupra căruia ne-am hotărât după ce am semnat documentul', a declarat Donald Trump.

UPDATE ora 9:53. AFP dezvăluie ce conține documentul semnat de Donald Trump și Kim Jong-un. Astfel, Statele Unite ale Americii se angajează să acorde „garanţii de securitate' Coreei de Nord, arată textul documentului semnat marţi de preşedintele american Donald Trump şi de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

De asemenea, documentul curpinde și faptul că liderul de la Phenian, Kim Jong-un, se angajează în baza principiului unei „denuclearizări complete a peninsulei coreene', scrie Agerpres.

UPDATE ora 08:43: Donald Trump și Kim Jong-un au semnat un document, fără însă a da detalii despre conținutul său. Președintele american mai a anunțat că denuclearizarea Coreei de Nord va începe în curând și că îl va invita pe Kim Jong-un la Casa Albă.

UPDATE ora 07:43: Donald Trump a spus, după masa luată împreună cu Kim Jong-un, că a fost a avut 'o întâlnire fantastică (cu Kim Jong-un). Mult progres. Mai bine decât oricine s-ar fi așteptat'. Avându-l alături pe dictatorul nord-coreean, Trump a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor cu privire la denuclearizarea peninsulei Coreea.

Donald Trump a mai declarat că vor semna un document după discuții.

Totodată, jurnaliștii care s-au deplasat la metting au reușit să afle ce au mâncat cei doi lideri în timpul mesei oficiale.

UPDATE ora 07:45: Donald Trump și Kim Jong-un iau o masă împreună, alături de delegațiile oficiale ale cele două țări. Cei doi vor servi la masă cocktailuri de creveți, dar și prăjituri cu ciocolată. Pe meniu se mai află și mâncăruri coreene.

Totodată, Trump a mai anunțat că îl va invita pe Kim Jong-un la Casa Albă.

UPDATE ora 07:00: În timpul apariției publice, liderul de la Phenian a fost auzit când i-a spus președintelui american, prin intermediul unui trnaslator că 'lumea se uită la noi ca la un film de ficțiune'.

'Cred că toată lumea se uită la noi în acest moment. Mulți oameni din lume vor crede că această scenă este parte a unui film de ficțiune', a spus Kim Jong-un.

UPDATE ora 4:57. Discuţia privată dintre Donald Trump şi Kim Jong-un s-a terminat. Cei doi lideri au ieşit din salon şi au început să facă o mică plimbare în jurul Hotelului Capella. Are loc acum o nouă rundă de discuţii, la care vor asista şi consilierii celor doi.

A doua rundă de discuţii, în prezenţa consilierilor celor doi lideri (FOTO: EPA)

A doua rundă de discuţii, în prezenţa consilierilor celor doi lideri (FOTO: EPA-EFE/KEVIN LIM / THE STRAITS TIMES / SPH SINGAPORE)

Despre cum au decurs primele discuţii, Donald Trump a spus: „Foarte, foarte bine”. „O relaţie excelentă”, a completat preşedintele american, de la balconul Hotelului Capella.

UPDATE ora 4:25. Primele declaraţii despre întâlnire.

Donald Trump a spus că speră că acest summit va fi un „succes extraordinar”. „Vom avea o relaţie formidabilă”, a mai spus preşedintele american.

Kim Jong-un a spus că au existat o serie de obstacole înaintea întâlnrii istorice din Singapore. „Trecutul şi vechile prejudecăţi şi practici au funcţionat ca impedimente, dar le-am depăşit pe toate şi suntem astăzi aici”, a continuat liderul de la Phenian.

UPDATE ora 4:10. A doua strângere de mână dintre cei doi lideri, la masa discuţiilor.

Donald Trump şi Kim Jong-un, înainte de discuţia privată (FOTO: EPA-EFE/KEVIN LIM / THE STRAITS TIMES / SPH SINGAPORE)

Donald Trump şi Kim Jong-un, înainte de discuţia privată (FOTO: EPA-EFE/KEVIN LIM / THE STRAITS TIMES / SPH SINGAPORE)

UPDATE ora 4:07. Donald Trump şi Kim Jong-un, faţă în faţă. Cei doi lideri şi-au strâns mâinile. După fotografiile oficiale, preşedintele SUA şi liderul de la Phenian au intrat înapoi în hotel, în salonul unde vor avea loc discuţiile.

UPDATE ora 4:00. La câteva minute, a ajuns la Hotelul Capella şi Donald Trump.

UPDATE ora 3:54. Kim Jong-un a intrat în Hotelul Capella.

UPDATE ora 3:47. Cum arată încăperea în care vor discuta cei doi lideri.

UPDATE ora 3:30. Preşedintele american Donald Trump a ajuns primul la locul unde va avea loc summitul.

Donald Trump ajunge pe insula Sentosa (FOTO: EPA)

Donald Trump ajunge pe insula Sentosa (FOTO: EPA)

La scurt timp, a ajuns şi Kim Jong-un. Pe Twitter a apărut o imagine cu locul unde cei doi lideri de stat se vor întâlni faţă în faţă şi îşi vor strânge mâinile.

UPDATE ora 3:15. A mai rămas mai puţin de o oră până la summitul istoric dintre Donald Trump şi Kim Jong-un. Donald Trump a părăsit hotelul unde este cazat şi se îndreaptă spre insula Sentosa, unde va avea loc întâlnirea cu liderul nord-coreean.

Limuzina cu care Donald Trump a ajuns pe insula Sentosa (FOTO: EPA)

Limuzina cu care Donald Trump a ajuns pe insula Sentosa (FOTO: EPA)

Cu câteva ore înaintea summitului, Kim Jong-un s-a relaxat cu o plimbare în Singapore. , ministrul de Externe din Singapore, a postat pe Twitter un selfie cu liderul nord-coreean.

Kim Jong-un, selfie în Singapore, înainte de summitul cu Donald Trump

Kim Jong-un, selfie în Singapore, înainte de summitul cu Donald Trump

De cealaltă parte, Donald Trump a publicat pe Twitter, în ultimele 3 ore înainte de summit, mai multe postări legate de politica internă a Statelor Unite ale Americii.

Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Cum a început totul

Deși purta o antipatie evidentă față de Statele Unite ale Americii, amenințând țara lui Trump de multe ori cu arme nucleare, Kim Jong-un a arătat, de la începutul anului, semne că vrea să colaboreze cu americanii printr-o apropiere neobișnuită, la începutul anului, de Coreea de Sud.

Înainte de Jocurilor Olimpice de Iarnă din februarie 2018 (eveniment denumit 'Olimpiada Împăcării'), de la PyeongChang, autoritățile nord-coreene și sud-coreene au anunțat că echipele de sportivi ale celor două țări vor fuziona și vor defila sub același steag, pe care era desenată imaginea Peninsulei Coreea, fără granițe.

Tot înainte de JO de Iarnă de la PyeongChang, autoritățile de la Phenian au anunțat că o delegație, condusă de Kim Yo Jong (sora dictatorului Kim Jong-un), va asista la desfșurarea competiței, iar echipa 'unificată' va fi susținută de 200 de majorete din Coreea de Nord, 'maestre' în încurajat sportivii.

În timpul JO, delegația nord-coreeană nu a avut contact cu cea americană, formată dim politicieni de top, dar fără președintele american, Donald Trump. Însă, politicienii de la Phenian s-au așezat la masă cu Moon Jae-in, președintele sud-coreean, unde au discutat, cel mai probabil, despre summitul Seul – Phenian, care urma să vină câteva luni mai târziu.

Întâlnirea dintre oficialii nord-coreeni și sud-coreeni (FOTO: EPA)

Din acel moment, Kim Jong-un a arătat o imagine mai umană. Temutul dictator chiar a permis unei trupe k-pop din Sud să concerteze la Phenian (eveniment la care a asistat și el).

Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un, precedat de cel dintre Kim Jong-un şiMoon Jae-in

Un alt moment care a pavat calea pentru întâlnirea Kim-Trump a fost summit-ul dintre Kim Jong-un și Moon Jae-in. Întâlnirea dintre cei doi lideri coreeni a fost una dintre cele mai așteptate din istorie.

Pe 27 aprilie, Kim Jong-un a trecut pe jos granița dintre cele două Corei pentru a se așeza la masa discuțiilor cu partea sud-coreeană. Astfel, Kim Jong-un a devenit primul lider nord-coreean care a pășit pe pământ sud-coreean de la finalul Războiului din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat cu un armistițiu, nu și cu un tratat de pace.

Kim Jong-un (stânga) și Moon Jae-in (dreapta) dau mâna deasupra liniei care marchează granția dintre cele două Corei (FOTO: EPA)

În timpul summitului, cei doi lideri s-au plimbat în preajma Zonei Demilitarizate (DMZ), în satul Panmunjon și purtat discuții intense. La finalul vizitei care a durat aproape o zi întreagă, cei doi lideri au decis denuclearizarea Peninsulei Coreea și sfârșitul războiului care început în 1950.

Moon şi-a exprimat speranţa că în Peninsula Coreeană s-ar putea să fi venit primăvara' şi a apreciat gestul curajos al lui Kim de a trece pentru prima dată frontiera cu Coreea de Sud.

În momentul când preşedintele Kim a trecut linia de demarcaţie militară, Panmunjom a devenit un simbol al păcii, nu al diviziunii (…). Vreau să îmi exprim din nou respectul pentru decizia preşedintelui Kim Kong Un de a face posibile convorbirile de astăzi', a declarat Moon.

La rândul său, Kim a vorbit despre recuperarea timpului pierdut'.

La discursul de la finalul summit-ului Kim Jong-un a mai anunțat că va distruge un sit nuclear în fața jurnaliștilor străini, acesta fiind primul pas pentru denuclearizarea peninsulei.

Marele anunț: Donald Trump se va întâlni cu Kim Jong-un!

Imediat după summit-ul Kim-Moon, o delegație sud-coreeană a sosit la Casa Albă pentru a purta discuții cu Donald Trump, precedată apoi de o vizită a premierului japonezi Schinzo Abe în SUA, la mijlocul lunii aprilie.

'Cei doi oficiali (Donald Trump și Schinzo Abe) vor aborda campania internaţională pentru menţinerea la maximum a presiunilor asupra Coreii de Nord în vederea unei întâlniri prevăzute între preşedintele (Donald) Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un', anunța la vremea respectivă Casa Albă. Ulterior, președintele american a confirmat că se va întâlni cu Kim Jong-un pe 12 iunie, în Singapore.

Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un, anulat, apoi reconfirmat

Donald Trump a anunțat pe 24 mai că summitul cu Kim Jong-un nu va mai avea loc, din cauza Coreei de Nord, care a arătat 'ostilitate' față de partea americană, după mai multe declarații jignitoare la adresa SUA venite din partea unui oficial nord-coreean. Casa Albă a făcut publică scrisoarea pe care liderul de la Casa Albă i-a transmis-o lui Kim Jong-un prin care anulează întâlnirea programată pentru 12 iunie la Singapore.

'Eram foarte nerăbdător să vă întâlnesc. Din nefericire, din cauza mâniei imense şi a ostilităţii afişate în ultima dumneavoastră declaraţie, consider inoportun, în acest stadiu, să avem această întâlnire', a explicat atunci Trump în scrisoarea adresată lui Kim Jong-un.

'Spre binele celor două părţi, dar în detrimentul celui al restului lumii', summitul din Singapore nu va mai avea loc, menţionează Trump în continuare, ţinând să-i amintească totodată omologului său nord-coreean de forţa arsenalului nuclear al SUA. 'Evocaţi arsenalul vostru nuclear, dar al nostru este atât de masiv şi puternic că îl rog pe Dumnezeu să nu avem vreodată nevoie să-l folosim', subliniază Trump.

Câteva zile mai târziu, pe 27 mai, la insistențele lui Kim Jong-un, Trump s-a răzgândit și a decis că summitul va avea loc până la urmă pe 12 iunie.

'Discuţiile despre summit se mișcă foarte frumos. Încă avem în vedere 12 iunie în Singapore, asta nu s-a schimbat', a afirmat Donald Trump.

Schimbarea a venit după ce Kim s-a întâlnit pentru a doua oară cu președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Cât costă summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un

După ce toate apele s-au liniștit și a devenit clar că întâlnirea dintre cei doi lider o să se întâmple până la urmă pe 12 iunie, autoritățile singaporeze au început să pregătească summitul. Cei doi lideri, Donald Trump și Kim Jong-un, au aterizat deja în Singapore, iar delegațiile din Coreea de Nord și SUA au purtat deja discuții.

Kim Jong-un a coborât din avionul Air China care l-a adus în Singapore (FOTO: EPA)

Kim Jong-un a ajuns în Singapore (FOTO: EPA)

Președintele SUA, Donald Trump, coborând din aeronava prezidențială americană Air Force One (FOTO: EPA)

Donald Trump a ajuns în Singapore (FOTO: EPA)

Summitul dintre președintele Statelor Unite și liderul nord-coreean Kim Jong-un va costa Singapore aproximativ 15 milioane de dolari americani, a spus premierul Lee Hsien Loong. El a adăugat că 'este un cost pe care suntem dispuşi să îl plătim'.

Lee a declarat că jumătate din totalul costurile estimate de guvernul singaporez, pe care și le asumă în întregime, se vor duce pe asigurarea securității.

'Aceasta este contribuţia noastră la un efort internaţional care este în interesul nostru profund', a spus Lee.

Lee a subliniat importanța ca întâlnirea să aibă loc conform planurilor, notând că ea ar putea stabili evoluțiile din Peninsula Coreea pe o nouă traiectorie, într-un mod ce ar 'favoriza securitate și stabilitatea regiunii'.

'Ne face publicitate', a spus premierul singaporez. 'Faptul ca am fost aleşi ca sit al întâlnirii – nu noi am cerut-o – spune ceva despre relaţiile dintre Singapore cu Statele Unite şi Coreea de Nord', a subliniat Lee.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Tania Popa e pasionată de croitorie. De actorie o să mă las, de atelier, niciodată!'


FOTO: EPA

Loading...
Comentarii