Turiștii britanici au dus „războiul șezlongurilor” la un nou nivel, în Tenerife, cea mai mare și mai populată insulă din Canare. Aceștia dorm peste noapte pe șezlonguri pentru a-și rezerva locul cel mai bun la piscină, relatează publicația locală Diario de Avisos și tabloidul britanic Daily Mail.
Majoritatea șezlongurilor de lângă piscină sunt ocupate cu până la 3 ore înainte de deschiderea acesteia. Aparent, oaspeții hotelului dorm pe ele peste noapte pentru a-și păstra locul preferat. Este o tendință remarcată în multe resorturi cu piscină.
Hotelul încearcă să gestioneze situația prin îndepărtarea prosoapelor de pe șezlongurile neocupate. Cu toate acestea, turiștii au găsit o modalitate de a dribla această regulă și dorm efectiv pe șezlonguri.
Ben, un turist în vârstă de 30 de ani din Sheffield, a descris scena ca fiind un „cerc vicios”. El afirmă: „oamenii dorm pe șezlonguri pentru a-și rezerva locul. Ei rezervă șezlongurile, dar hotelul are o politică conform căreia, dacă șezlongul este lăsat nesupravegheat, prosoapele sunt îndepărtate, așa că pur și simplu se întind pe ele”.
El a surprins imagini cu ritualul bizar de la hotelul de 4 stele Gf Fañabe, de pe Costa Adeje, sud-vestul insulei Tenerife.
259 de lire sterline costă cazarea pe noapte de persoană, aproape 300 de euro.
Filmările au fost realizate luni, 25 august, la începutul vacanței de două săptămâni.
View this post on Instagram A post shared by tenerife quejas vecinales (@tenerifequejas)
Hotelul a fost contactat, dar n-a furnizat comentarii pentru a explica situația.