UPDATE ora 13.25. Avionul An-26 cu 28 de persoane la bord a dispărut în zona Peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat Rus, iar autoritățile au trimis imediat mai multe echipe de căutare. La bord erau șase membri ai echipajului și 22 de pasageri, inclusiv doi copii și primărița satului, Olga Mohireva.

Autoritățile din Rusia au confirmat prăbușirea avionului și au transmis că nu există supraviețuitori în urma accidentului, potrivit Reuters.

Aeronava s-a prăbușit pe un deal și nu este exclus ca piloții să fi încercat să aterizeze pentru a evita zborul în condiții de vizibilitate extrem de redusă.


Printre cele 28 de persoane de la bord se află şase membri ai echipajului şi unul sau doi copii, au explicat agenţiile de presă Interfax şi RIA Novosti.

Două elicoptere au fost mobilizate pentru a căuta aparatul care, potrivit unor surse, ar fi putut să se prăbuşească în mare sau să se izbească de sol lângă o mină de cărbune de lângă Palana.

Agenția locală de meteorologie a precizat că în zonă era înnorat în momentul incidentului.

Cel mai recent accident grav datează din luna mai 2019, cu aterizarea forţată a unui Suhoi Superjet al companiei naţionale Aeroflot, care a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova. În accident au murit 41 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.