Accidentul s-a produs duminică seară, 4 iunie, în localitatea Ciupelniţa, din județul Prahova. Tânărul de 18 ani a murit după câteva ore la spital, iar șoferul vinovat a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Prahova, citat de site-ul local Observatorulph.
Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 23.00 despre faptul că pe DJ 101F, în Ciupelnița, s-a produs un accident rutier cu victimă.
Potrivit poliţiştilor, un şofer în vârstă de 24 de ani a acroşat un pieton de 18 ani care mergea pe marginea drumului, iar după accident şoferul a plecat de la fața locului.
Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă a decedat în cursul acestei dimineţi, 5 iunie.
„În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrava”, a transmis IPJ Prahova.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost testat şi cu aparatul DrugTest, care a indicat un rezultat pozitiv la o substanţă psihoactivă.
Şoferul fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.