Anunțul prezenței marelui artist la Unforgettable Festival 2025 a fost făcut pe 19 februarie, la Palatul Bragadiru, în cadrul Galei Unforgettable Night of Legends, eveniment ce a adus împreună peste 200 de celebrități.

Găzduită de Mihai Morar, gala a fost un festin de emoție, recunoaștere și surprize, unde personalități importante au fost premiate pentru impactul lor pe scena românească, într-o atmosferă plină de magie, cu momente artistice deosebite, precum cvartete de muzică clasică, camere imersive, pictori și dansuri contemporane.

Alături de Bocelli, pe scenă se vor regăsi nume legendare precum José Carreras, renumit pentru contribuțiile sale în opera mondială, și Gheorghe Zamfir, maestrul naiului, care va prezenta un spectacol special intitulat Celebrating Zamfir. De asemenea, Katherine Jenkins, mezzosoprana galeză, va adăuga un strop de magie cu interpretările sale care îmbină muzica clasică cu influențele pop.

unnamed (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Festivalul promite momente memorabile, duete inedite și colaborări muzicale în premieră, toate desfășurându-se într-un decor impresionant amplasat în inima Bucureștiului, regizat de Claudiu Stan, cunoscut pentru viziunea sa artistică inovatoare.

După succesul deosebit al primei ediții din 2024, care a adus pe scenă nume precum Lara Fabian, Jessie J, Gipsy Kings, Garou, Havasi și Al Bano & Romina Power, Unforgettable Festival se pregătește să marcheze o nouă etapă în istoria muzicii românești, avându-l ca headliner pe marele Andrea Bocelli.

„Unforgettable Festival nu este doar un festival, ci o experiență de neuitat. Este despre artă, emoție și conexiuni muzicale care se întâmplă o singură dată în viață.

Ediția din 2025 va aduce o selecție impresionantă de artiști și momente unice care vor rămâne în memoria tuturor spectatorilor”, a declarat Radu Fornea, organizatorul festivalului, în cadrul Unforgettable Gala.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.