„Sunt mai bătrân. (râde) Merg spre 50 de ani! Mai înțelept, mai matur… Am învățat foarte mult de-a lungul celor nouă sezoane. M-au ajutat foarte mult poveștile lor, pentru că au fost mulți concurenți de-a lungul timpului. Ce să zic, mă văd mai matur și mai înțelept. Am o familie frumoasă, o familie care mă susține, o familie care îmi este alături și, de fiecare dată când particip la un asemenea proiect, care, repet, tot timpul o spun, este intens, este greu, este pe alocuri apăsător, abia aștept să mă refugiez lângă ei și să îmi trăiesc liniștea. Liniștea de care avem toți nevoie”, a spus Radu Vâlcan în exclusivitate pentru Libertatea.

Adela Popescu a mers cu Radu Vâlcan la filmări

Ținând cont că ne-a vorbit despre familie, l-am întrebat pe Radu Vâlcan dacă Adela Popescu își pune întrebări în privința lui, când se află la filmările pentru Insula Iubirii, fiind înconjurat de atâtea ispite.

„Suntem profesioniști amândoi, asta este meseria noastră. Știm foarte bine ce facem, de ce suntem aici. Nu există… Mi s-a mai pus întrebarea asta. Și ei i s-a mai pus întrebarea asta. Nu! E un serviciu la care merg cu plăcere. Ea este alături de mine, a și fost cu mine în Thailanda. Și cu copii… Sezonul ăsta a venit singură, fără copii, dar sunt momente foarte bune pentru noi, de relaxare. Doar noi doi! Pentru părinți sunt foarte importante momentele acestea.

Copiii n-au fost la filmări, ei au fost de câteva ori după ce am terminat filmările. A venit Adela cu ei. Dar Adela a fost de 2-3 ori și în timpul filmărilor, doar ea. Și faptul că era acolo, eu filmam și o simțeam acolo în stânga mea, mă relaxa și aveam mai mult vibe, mai multă putere de muncă, după multe ore de somn. Cine este în situația noastră știe foarte bine despre ce este vorba”, a mai afirmat Radu Vâlcan în exclusivitate pentru Libertatea.

Radu Vâlcan și Adela PopescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Prezentatorul de la Insula Iubirii ne-a dezvăluit și ce înseamnă pentru el Thailanda, dar și ce face imediat după ce se termină filmările pentru celebrul show de la Antena 1: „Pentru omul Radu Vâlcan, Thailanda înseamnă relaxare, bucurie, tot ce înseamnă din punct de vedere culinar, din punct de vedere al culturii, oamenii… Absolut tot! Pentru prezentatorul emisiunii, Thailanda înseamnă Insula Iubirii! Ce să zic… Sunt acolo, sunt la muncă, dar încerc să îmbin munca cu plăcutul. Obișnuim, de altfel, să rămânem după ce terminăm filmările, să rămânem într-o minivacanță acolo, să ne bucurăm de… să ne relaxăm, pentru că e… Nu numai eu, toți colegii! La un moment dat, mulți dintre ei se împrăștie. Pleacă pe nu știu unde… Încercăm să ne relaxăm și să ne bucurăm de locuri”!

Insula Iubirii 2025, cel mai intens sezon din istorie

Comparând sezonul din 2024 cu ediția din acest an a emisiunii Insula Iubirii, Radu Vâlcan a spus că totul este mult mai intens și mai puternic în 2025.

„N-aș putea să spun că sezonul trecut a fost cel mai bun din istoria emisiunii. Ca audiență, da. Dar asta nu înseamnă că a fost cel mai bun. A fost un fenomen, pentru că am avut parte de o conjunctură altfel. Trăim într-o eră digitală. Beneficiezi de un hype extrem de agresiv, în ghilimele. Tot ce înseamnă rețele sociale, online în general. A avut parte de un context într-adevăr fericit.

Eu sunt la al nouălea sezon. Mie mi-au plăcut toate sezoanele. Am lucrat cu oameni, mulți dintre ei sunt și acum în echipă. Munca a fost aceeași, la fel de solidă, la fel de puternică, la fel de asiduă. Într-adevăr, ce s-a întâmplat anul trecut, asta vorbeam cu colegii mei din producție, a fost ceva de neexplicat, pur și simplu. Sunt convins că, într-adevăr, acesta este trendul. Și sezonul acesta, cu numărul nouă, nu-i va dezamăgi pe fanii emisiunii, cel puțin pe fanii emisiunii. Este diferit. Este intens, este puternic”, a încheiat Radu Vâlcan interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.