Cum am ajuns „prostul satului” în epoca inteligenței artificiale

L-am rugat pe prietenul L să-mi citească o monodramă. Textul se numește „Ce părere ai despre piesa mea?”. De vreo doi ani, nu mai vorbiserăm. Întâmplarea a făcut să discutăm ceva la telefon și, din vorbă în vorbă, i-am spus că am scris o monodramă și l-am întrebat dacă are plăcerea să mi-o citească. Ne cunoaștem de 40 de ani. Mai mult, prietenul L mi-a citit, de-a lungul anilor, numeroase texte și, fără nicio reținere, mi-a spus părerile sale. N-am stricat prietenia din cauza părerilor lui proaste.

Prietenul L a acceptat și i-am trimis monodrama prin e-mail, cu următoarea introducere:

„Dragă L,

Am plăcerea să-ți trimit o monodramă pe care am scris-o în ultimul an. Sigur că mă interesează părerea ta. Fără grabă, când ai timp și dispoziție, nu vin rușii…”.

La vreo două zile de la expediere, prietenul L mi-a răspuns pe WhatsApp:

„Petre, am citit «Ce părere ai despre piesa mea?». M-am gândit să-l întreb pe ChatGPT ce părere are despre piesa ta, de amuzament. Iată ce părere are…”.

Și mi-a trimis părerea agentului AI, o părere lungă și apreciativă. În prima clipă, mi s-a urcat sângele în cap. Cum adică, prietene L, eu te întreb ce părere ai despre piesa mea și tu o întrebi pe inteligența artificială ce părere are despre piesa mea? Nu mai poți să gândești cu mintea ta? Te-ai ramolit? Te-ai lenevit? Te dor ochii? Te doare capul? De ce mă trimiți la ChatGPT? Ești de-a dreptul nesimțit. Eu îți cer o părere și tu mă trimiți la AI. Nu te mai duce mintea? Scandalos!

I-am răspuns imediat că îi trimisesem textul dorind să aflu ce părere are el, umanoidul, nu inteligența artificială. Asta puteam să fac și singur. Prietenul L mi-a răspuns: 

„Petre, nu mai știi de glumă? Mi-a plăcut. Ce doreai, să-ți fac o analiză literară a textului?”

Într-adevăr, nu mai știu să savurez o glumă. Mi-am amintit într-o clipă cum, în anii 80, îmi citea, la o cafenea din Grădina Publică, o nuvelă dactilografiată la mașina de scris de la Biroul de Copiat Acte din centrul Galațiului. Cum a evoluat lumea! Cum am involuat noi: prietenul L se ajută de o cârjă precum inteligența artificială, iar eu mi-am pierdut umorul.

Nu i-am mai răspuns. Am preferat să tac pentru următorii doi ani. Poate că, până atunci, am să mai produc o monodramă. Nu singur, ci cu ajutorul inteligenței artificiale. Asta o să-mi înlocuiască „inteligența” mea. Ce rost mai are să mă chinui să scriu? O pun pe inteligență să scrie, iar eu stau la cafele și mă uit la televizor. Am s-o trimit direct inteligenței artificiale a prietenului L. Îl exclud pe umanoidul L ca intermediar; contează ce părere va avea inteligența sa artificială. Pierdere de vreme! Rămân cu mintea mea, cât o mai am…

La câteva zile după această discuție ratată cu prietenul L, am recitit părerea inteligenței artificiale despre piesa mea. Cu o strângere de inimă. Dacă această părere ar fi fost formulată de un om, cu siguranță aș fi fost tare fericit. Dar să vină de la un „robot”, chiar dacă este o părere bună, flatantă, care îmi mângâie orgoliul de creator, cu asta nu mă pot împăca. AI a dat buzna într-o prietenie de 40 de ani, în piesa mea, în viața mea, lucru de neiertat!

O mulțime de oameni își dau cu părerea neîntrerupt pe rețelele de socializare, la televiziuni, în piață și la cârciumi. Lumea suferă de o inflație de păreri. Oamenii au devenit niște păreriști, deși nimeni nu le cere părerea. Parcă trăim în această lume ca să ne dăm cu părerea. Dacă nu ai o părere, nu exiști. Toți avem o părere despre inflație, Nicușor Dan, Bolojan, Grindeanu, Trump, Putin… Bună, proastă, stupidă sau isteață, părerea noastră contează, pentru că suntem oameni.

Și uite că, în zgomotul acesta de păreri, a mai apărut unul care își dă cu părerea: inteligența artificială! Acum nu mai spunem: „A văzut la televizor că…” sau „Am auzit la radio că…”, ci „Mi-a spus ChatGPT că…”. Adică inteligența artificială a devenit un reper. Și de ce ar trebui să fiu atent, ca să nu spun „să pun botul”, la părerile AI? Ce autoritate are? Ce competențe dovedește? Nu am nevoie de părerile sale! Lăsați-mă prost fără AI!

Dar oamenii se duc în această direcție: să fie asistați și chiar înlocuiți de AI. Ei au început să-și transfere mintea: „Dacă AI a zis asta, înseamnă că este adevărat…”. Așa grăit-a… AI! Să rămân eu fraierul și înapoiatul în această lume tehnologizată? Totuși, parcă nu mi-ar conveni să rămân „prostul satului”. Trebuie să învăț să trăiesc cu inteligența artificială. Dar încă nu știu cum s-o abordez: prieten, dușman, instrument, oportunitate, consilier… Parcă aș vrea să rămân cu mintea mea. Măcar acum, după atâta amar de vreme în care alții s-au băgat în mintea mea și mi-au răsucit-o, mutilând-o.

Am să mă rog lui Dumnezeu să-mi dea nu neapărat sănătate și pace, ci o inteligență artificială milostivă și înțelegătoare cu viața mea. Să mă ajute Dumnezeu!

Post Scriptum

Acest text nu a fost scris cu inteligența artificială și nici n-a fost supus unei păreri de la ChatGPT. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE