Paradoxul reciclării: facem gestul, dar nu îi cunoaștem valoarea

Datele sunt impresionante, cu 9 din 10 români care participă și returnează ambalajele de băuturi prin Sistemul de Garanție-Returnare. Rata de reciclare a dozelor de aluminiu a sărit de la 35% în 2022 la 87% în primăvara acestui an. Suntem deja peste media europeană, iar la viteza adopției SGR ne aflăm în topul mondial.

Și totuși, când întrebi care e cel mai reciclabil ambalaj de băuturi din lume, doar 12% dintre români știu răspunsul.

Răspunsul este doza de aluminiu. Se reciclează la infinit, fără să-și piardă din calitate. O doză returnată astăzi se poate întoarce pe raft ca doză nouă în 60 de zile. Aluminiul nu se degradează, ceea ce înseamnă că aceeași materie primă poate trăi indefinit, cu condiția să rămână în circuit.

Reciclăm spectaculos un material a cărui valoare reală o cunoaște foarte puțină lume.

Reflex, nu convingere

Studiul Global Recycling Habits and Attitudes 2025 al Every Can Counts, realizat pe peste 16.000 de respondenți din 16 țări, cu peste 1.000 de respondenți din România, arată ce-i motivează cel mai mult pe români să returneze ambalajele: garanția de 50 de bani (46%) și comoditatea procesului (41%). Mediul, beneficiile pentru economia circulară, faptul că materialul revine în circuit, toate vin după.

Reciclăm pentru că sistemul ne face s-o facem ușor și pentru că primim ceva înapoi, mai mult din reflex, și prea puțin din convingere. Iar un comportament construit pe un stimulent se menține atât timp cât se menține stimulentul. Dacă mâine garanția dispare sau infrastructura se degradează, gestul se prăbușește la fel de repede pe cât a apărut.

Sistemul și-a făcut treaba impecabil, ne-a dat infrastructura și obiceiul. Era partea logistică, era partea grea, și a fost rezolvată. Ce urmează e însă cel puțin la fel de dificil și nu se rezolvă cu aparate, ci cu educație.

Pârghia pe care nu am tras-o

Același studiu arată că 85% dintre români ar recicla mai des dacă ar înțelege beneficiile reale pentru mediu. Dacă ar ști de ce contează. Nu cum, nu unde, ci de ce.

Aici e o pârghie neatinsă. Educația despre reciclare în România se rezumă, cel mai adesea, la a-i spune omului ce să facă: pune sticla aici, doza dincolo, hârtia în recipientul galben. Foarte rar îi explicăm ce se întâmplă după. Foarte rar îi arătăm că materialul are o nouă viață, un drum, o utilitate care continuă. Fără înțelegere, gestul rămâne mecanic și ușor de abandonat.

Înțelegerea nu vine însă doar dintr-o lecție. Se trăiește și se internalizează, prin inițiative de educație experiențială cât mai surprinzătoare.

Every Can Counts a creat alături de artistul Sergiu Chihaia o serie de instalații artistice „I CAN”, construite integral din mii de doze de aluminiu și expuse în spații publice, festivaluri, muzee, evenimente pentru familii. O doză transformată în operă de artă spune mai mult despre potențialul materialului decât orice infografic.

Un singur strat lipsă

Suntem într-un moment rar pentru România. Avem comportamentul. Avem infrastructura. Avem și încrederea: 88% dintre români cred că ce returnează prin SGR chiar se reciclează.

Ne lipsește un singur strat, dar e cel care face diferența între un succes de moment și o schimbare durabilă: înțelegerea valorii a ceea ce facem zilnic, fără să ne gândim.

E o muncă pentru toți cei care comunică, educă, fac campanii, scriu, predau. Companii, ONG-uri, jurnaliști, profesori, autorități. SGR a făcut partea care se vede. Urmează partea care se învață.

De Ziua Mediului din acest an, propunerea Every Can Counts România este să mutăm conversația. Să nu mai vorbim doar despre cât reciclăm când vine vorba despre ambalajele de băuturi. Să începem să vorbim, în sfârșit, și despre ce reciclăm și ce se întâmplă după cu aceste ambalaje. Și mai ales, despre de ce contează că o facem.

Pentru că obiceiul l-am câștigat. Urmează înțelegerea.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE