Ce este Ebola, cum se transmite, cât de mortal e virusul și ce tratamente există

Primul contact cu virusul Ebola

Virusul Ebola, asemenea virusului Marburg, aparține familiei Filoviridae. Comunitatea medicală și științifică a luat primul contact cu acest grup de virusuri în 1967, odată cu apariția virusului Marburg. În acea perioadă, mai mulți lucrători de laborator care prezentau o boală neobișnuită și extrem de severă au fost internați într-un spital din acest oraș german. Investigațiile ulterioare au stabilit că sursa virusului o reprezentau maimuțele verzi (maimuțele vervet), care au fost importate din Africa și folosite în cercetarea pentru producerea vaccinurilor, potrivit news-medical.net. Aceleași animale fuseseră expediate și la Frankfurt, dar și la Belgrad, în fosta Iugoslavie. Maimuțele au fost imediat eutanasiate, iar epidemia a fost ținută sub control, cu toate că s-au înregistrat 31 de cazuri umane și o generație de transmitere secundară către personalul medical și membrii familiilor acestora. Cu toate acestea, mortalitatea ridicată în rândul oamenilor, morfologia neobișnuită a virusului și imposibilitatea de a-i identifica istoricul natural au lăsat comunitatea științifică într-o stare de temere și îngrijorare profundă față de potențialele amenințări viitoare.

Apariția virusului Ebola în Africa

Virusul Ebola, care este al doilea membru al familiei filovirusurilor, a fost descoperit pentru prima dată în toamna anului 1976, în două regiuni îndepărtate ale Africii. Aproape simultan, au izbucnit două focare: primul a fost localizat în sudul Sudanului, iar celălalt în nordul Zairului (actuala RD Congo).

Simptomele acestei boli erau înfricoșătoare: febră foarte mare, hemoragii masive, insuficiență organică rapidă și o rată a morții care depășea orice altă boală virală cunoscută la acea vreme. Cercetătorii au denumit noul agent patogen după râul Ebola, al cărui curs se afla în apropierea unuia dintre primele focare din Congo. De atunci, virusul nu a mai dispărut cu totul din peisajul medical mondial. Focarul din Sudan a afectat 284 de persoane, cu o rată de mortalitate de 53%, în timp ce focarul din Zair a infectat 318 persoane, cu o rată de mortalitate extrem de ridicată, de 88%.

Centrele medicale din zonele vizate au fost nevoite să-și suspende activitatea din cauza numărului mare de decese în rândul personalului sanitar, eliminând astfel un vector important de răspândire a infecției, și anume folosirea seringilor și acelor nesterilizate. Situația din afara unităților medicale a fost ținută sub control prin izolarea pacienților în satele afectate, prin metodele consacrate ale carantinei. În 1979, un nou focar de Ebola a erupt la Nzara, în sudul Sudanului. Numărul de cazuri umane raportate atunci a fost de doar 34, însă rata mortalității a crescut la 65%. Ulterior, virusul Ebola nu a mai fost semnalat până în 1994, atunci când, într-un interval de numai trei ani, au fost identificate cinci focare active independente de transmitere virală: Côte d’Ivoire (1994), RD Congo (1995) și Gabon (1994, 1995 și 1996).

Ce este Ebola. Care este cea mai periculoasă tulpină?

Boala provocată de virusul Ebola (EVD – Ebola Virus Disease), cunoscută și sub numele de febră hemoragică Ebola, este o afecțiune virală rară, extrem de severă și potențial letal, care afectează vasele de sânge. Este produsă de un filovirus – o familie de virusuri cu ARN monocatenar, cu aspect filamentos caracteristic vizibil la microscopul electronic. Simptomele seamănă cu cele ale unui început de gripă, însă pot evolua rapid spre hemoragii severe, tulburări neurologice și vărsături intense. Boala este rară, dar focarele apar cu regularitate de cinci decenii, de când experții au identificat pentru prima dată ortoebolavirusurile în Zair. Genul Orthoebolavirus cuprinde cinci tulpini distincte: Zaire ebolavirus, Sudan ebolavirus, Bundibugyo ebolavirus și Taï Forest ebolavirus Dintre toate speciile, Zaire ebolavirus este responsabilă pentru cele mai grave epidemii din istorie și poate atinge, în absența oricărui tratament, o rată de mortalitate de până la 90%. Focarele de Ebola se dezvoltă în țări din Africa de Vest, Centrală și de Est. Virusul provine de la animale, precum antilope, lilieci frugivori și primate non-umane. Cel mai mare focar de Ebola a avut loc între 2013 și 2016, când au fost raportate 28.652 de cazuri la nivel mondial și 11.325 de decese în zece țări.

Câte tulpini de Ebola există și care sunt acestea

Există patru tulpini ale virusului Ebola care pot fi fatale pentru oameni. Experții denumesc virusurile care provoacă Ebola după locul în care acestea au fost identificate pentru prima dată, chiar dacă ulterior au apărut focare și în alte regiuni. Tulpinile diferă prin capacitatea de a produce simptome și prin severitatea lor. Aceste tulpini sunt:

• Bundibugyo ebolavirus (virusul Bundibugyo) – provoacă boala virală Bundibugyo (BDBV) și are o probabilitate mai scăzută de a cauza deces față de celelalte tipuri;
• Sudan ebolavirus (virusul Sudan) – provoacă boala virală Sudan (SVD) și are un potențial letal mai ridicat;
• Taï Forest ebolavirus (virusul Pădurii Taï) – provoacă boala virală Taï Forest (TAFV) și reprezintă cea mai rară cauză de Ebola;
• Zaire ebolavirus (virusul Ebola) – provoacă boala cu virus Ebola (EVD) și este cel mai letal, fiind responsabil pentru cele mai frecvente focare și decese.

Cât de mortal este virusul Ebola

Răspunsul la această întrebare depinde de mai mulți factori, iar cifrele pot fi descurajante. Rata medie de mortalitate în focarele documentate variază între 25% și 90%, în funcție de tulpina virală, de accesul la îngrijiri medicale și de rapiditatea intervenției. Tulpina Zaire, care spuneam că este cea mai periculoasă, poate ucide nouă din zece persoane infectate în absența oricărei intervenții medicale.

La celălalt capăt al spectrului există tulpina Reston ebolavirus, care a fost descoperită la specia de maimuță macac. Spre deosebire de celelalte tulpini de Ebola, aceasta nu a cauzat nici un deces uman documentat, însă poate fi fatală pentru maimuțe și porci. În schimb, tulpinile Sudan și Bundibugyo au rate de mortalitate cuprinse între 40% și 65%.

Cea mai amplă epidemie din istoria Ebola a avut loc în Africa de Vest între 2014 și 2016, care a făcut ravagii în Guinea, Sierra Leone și Liberia. Bilanțul final a fost de peste 28.000 de cazuri confirmate și mai mult de 11.000 de decese. Această epidemie a demonstrat faptul că Ebola nu mai este o problemă exclusiv rurală și izolată, ci poate pătrunde în marile orașe, poate afecta zeci de mii de oameni și poate decima sisteme medicale deja fragile. Cel mai recent focar de Ebola este cel din RD Congo, care a fost cauzat de virusul Bundibugyo – considerată mai rară – și care s-a extins parțial în Uganda.

Cum se transmite virusul Ebola

Răspândirea virusului Ebola de la animale sau oameni infectați se produce exclusiv prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanei infectate sau decedate: lichid amniotic, lapte matern, urină, fecale, material seminal, salivă și transpirație).

De asemenea, virusul Ebola se poate transmite și prin suprafețe, obiecte sau dispozitive medicale contaminate ori prin consumul cărnii de animale infectate.

Transmiterea pe cale sexuală este posibilă doar prin contactul cu materialul seminal al unei persoane infectate, indiferent de tipul actului sexual, însă nu există dovezi clare că virusul se transmite prin fluidele vaginale.

Un detaliu important este acela că virusul poate persista în lichidul seminal al unui bărbat vindecat timp de câteva luni, ceea ce menține riscul de transmitere sexuală chiar și după recuperare. De aceea, se recomandă utilizarea prezervativului sau abstinența până la confirmarea prin teste a absenței virusului. Spre deosebire de gripă, Covid-19 sau tuberculoză, Ebola nu se transmite prin aer, astfel că simpla prezență în aceeași încăpere cu un bolnav nu constituie un risc.

Persoanele cu cel mai mare risc de infectare

Pericolul de contaminare crește proporțional cu gravitatea bolii. Practic, cu cât pacientul este mai grav bolnav, cu atât încărcătura virală este mai mare și pericolul de contaminare mai ridicat. În schimb, persoanele aflate în perioada de incubație, care nu prezintă simptome, transmit greu virusul Ebola. Categoriile de persoane care prezintă cel mai mare risc de infectare cu Ebola sunt cele care intră în contact direct cu bolnavii, adică personalul medical neprotejat (care nu poartă echipament individual de protecție) și membrii familiei. În același timp, ritualurile funerare tradiționale care implică atingerea corpului defunctului au amplificat în mod semnificativ răspândirea virusului în mai multe epidemii africane.

Simptomele infectării cu virusul Ebola

Fiecare tulpină de Ebola produce simptome similare, care pot apărea în mai multe etape. În faza inițială, acestea seamănă cu cele ale gripei și constau în frisoane, oboseală și slăbiciune accentuată, febră, lipsa poftei de mâncare, dureri musculare, cefalee severă și dureri în gât.

La câteva zile distanță pot apărea simptome mai grave, precum scaune negre și gudronate, sângerări sau vânătăi, stare de confuzie, diaree care poate fi sanguinolentă, erupții cutanate sau pete de sânge sub piele, ochi roșii sau injectați, precum și vărsături care pot conține sânge.

Deși există percepția că sângerarea este un simptom frecvent, aceasta apare mai rar și poate surveni în etapele ulterioare ale bolii. Etapele avansate ale bolii pot include inflamația creierului (encefalită), insuficiență organică, convulsii și șoc circulator.

Perioada de incubație, adică intervalul cuprins între momentul infectării și apariția primelor simptome, variază între două zile și trei săptămâni, relatează my.clevelandclinic.org. Chiar și după recuperare, unii pacienți pot prezenta complicații pe termen lung, precum dureri abdominale, dureri sau roșeață oculară, oboseală, cefalee, dureri musculare și articulare, amorțeală și furnicături, exfolierea pielii sau probleme de vedere, inclusiv orbire, vedere încețoșată și sensibilitate la lumină.

Diagnosticarea și tratarea Ebola

Diagnosticul Ebola este dificil de stabilit, deoarece simptomele se suprapun cu cele ale altor boli, cum ar fi febra galbenă, malaria sau febra tifoidă. Medicul va evalua istoricul pacientului, simptomele prezente și eventualele călătorii recente sau contacte cu persoane ori animale posibil infectate.

În cazul suspiciunii de Ebola, se recomandă efectuarea unui test PCR din sânge pentru confirmarea diagnosticului. Vreme de decenii, nu a existat nici un tratament specific pentru Ebola, însă progresele din ultimii ani au schimbat fundamental peisajul terapeutic.

Astăzi, medicii utilizează două tipuri de tratamente cu anticorpi monoclonali pentru boala cu virus Ebola Zaire, aprobate de autoritățile de reglementare americane (FDA). Anticorpii monoclonali acționează similar anticorpilor naturali ai sistemului imunitar, ajutând organismul să combată infecția în timp ce își construiește propriile apărări.

Cele două tratamente sunt Ebanga, un singur anticorp monoclonal, și Inmazeb, o combinație de trei anticorpi monoclonali. Pe lângă tratamentul specific, medicii administrează fluide intravenos pentru prevenirea deshidratării, oxigenoterapie, analgezice și vasopresoare pentru corectarea tensiunii arteriale scăzute. Pentru a crește șansele de recuperare completă este esențial să se obțină un diagnostic corect și să se înceapă tratamentul cât mai devreme.

Pe durata bolii, pacientul trebuie să se izoleze, iar cei care îl îngrijesc trebuie să poarte echipament de protecție adecvat. După recuperare, sistemul imunitar dezvoltă anticorpi care conferă imunitate față de Ebola timp de zece ani. Virusul poate rămâne în anumite zone ale organismului (sistemul nervos central, ochi și material seminal) săptămâni sau chiar luni după dispariția simptomelor.

Cum previi infectarea cu virusul Ebola

Cel mai important moment în lupta împotriva Ebolei a fost aprobarea, în decembrie 2019, a primului vaccin autorizat de FDA, denumit Ervebo, care este produs de compania Merck. Bazat pe un virus VSV modificat genetic pentru a purta proteina învelișului virusului Ebola Zaire, acest vaccin oferă protecție persoanelor cu risc ridicat de contractare a virusului Ebola, inclusiv cercetătorilor care lucrează în laborator cu ortoebolavirusuri și personalului medical care tratează bolnavii de Ebola. Poate fi utilizat și ca profilaxie pre-expunere pentru persoanele care călătoresc în zone cu focare active.

De altfel, Ervebo a demonstrat o eficacitate remarcabilă în studii clinice realizate în cursul epidemiei din DR Congo. Totodată, vaccinurile Zabdeno și Mvabea – produse de Janssen – protejează adulții și copiii cu vârsta de cel puțin un an. Zabdeno reprezintă prima doză, iar Mvabea este doza booster, care se administrează la aproximativ două luni distanță. Pentru a se proteja, se recomandă ca persoanele fizice să evite contactul cu fluidele corporale și țesuturile oamenilor și animalelor care ar putea fi infectate, să evite contactul sexual sau să utilizeze prezervative până la confirmarea absenței virusului în materialul seminal. De asemenea, se pot izola dacă sunt bolnave, pot evita consumul de carne de animale sălbatice, pot practica igiena riguroasă a mâinilor și pot evita călătoriile în zonele afectate de focare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE