În decembrie 2020 s-a aflat că Andrada Precup, adolescenta în vârstă de 17 ani, e câștigătoarea trofeului „X Factor”. Vocea ei a impresionat publicul, juriul, dar mai ales pe Ștefan Bănică, vedeta care i-a fost mentor.
„Mă bucur tare mult pentru Andrada că este câștigătoarea X Factor 2020! A fost extraordinară! Ea este o învingătoare! Ce a reușit este mai mult decât un premiu.
E o confirmare a faptului că se poate, indiferent de greutăți. Performanța ei vocală, artistică și, mai ales, evoluția pe parcursul concursului a fost una cu totul excepțională!”, spunea Ștefan Bănică, mândru de performanțele și de victoria Andradei.
Patru luni au trecut de la sfârșitul competiției muzicale, iar Andrada Precup a avut parte de o adevărată reușită. În luna martie, Andrada Precup a urcat pe scenă alături de Ștefan Bănică jr.
A fost primul concert la care a cântat pe scenă adevărată. Din cauza situației generate de pandemia de coronavirus, puțini spectatori au avut voie în sală, dar foarte mulți au fost în fața laptopurilor, căci spectacolul a fost transmis online.
Tânăra artistă nevăzătoare a cântat încă o dată alături de Ștefan Bănică. Artistul o ține în brațe pe Andrada și o privește cu mândrie, după cum se poate observa în imagini. „Primul meu concert”, scria Andrada pe Facebook.
„Cred că Dumnezeu, în schimbul deficienței mele, mi-a dat acest har de a cânta și de a bucura sufletele oamenilor”, a declarat Andrada Precup pe scena „X Factor”, în decembrie 2020.
În urmă cu cinci ani, ea participa la concursul „Românii au talent”, unde a interpretat melodia „Memories” a lui Nicole Cherry.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4