„Măruță nu duce niciodată nimic acasă. M-am întâlnit cu Andra și am întrebat-o dacă i-a dat ceva din emisiune. Mi-a zis: Ce? Păi, el nu aduce nimic, niciodată”, a declarat Elena Merișoreanu în timpul emisiunii.

Elena Merișoreanu l-a dat de gol pe Cătălin Măruță, în direct la TV. „M-am întâlnit cu Andra și am întrebat-o”

De asemenea, tot „La Măruță”, Elena Merișoreanu a mai povestit o întâmplare din cadrul unui eveniment privat, la care ambii au fost invitați.

„Eram la bulibașa în Sibiu, Dumnezeu să îl ierte. L-am chemat pe Măruță la masă și mi-a zis: «Nu, mai întâi fac de mâncare pentru echipă». Deci, Măruță niciodată nu duce nimic acasă” a mai spus Elena Merișoreanu.

Elena Merișoreanu a avut probleme de sănătate

„M-am dus la doctor la endoscopie, că am zis că mă doare stomacul. Am făcut ecografia și mi-a zis: «Draga mea, dacă din clipa asta nu te duci să te operezi, plesnește, că e plină cu pietre». A zis: «Doamnă, dimineață la 6.30 vă iau la operație. S-ar putea chiar la noapte să vă iau.

M-a operat la prima oră și când mi-a arătat, mi-a zis: «Aveți pietre pentru o fundație aici». Fără medici am fi terminați. M-au operat vineri. Acum mă simt bine, numai că eram balonată.

Cum mâncam ceva, vomitam, eram foarte balonată și eu credeam că am probleme cu stomacul. De fapt, stomacul mă durea din cauza fierii, că era plină. Dacă nu mă operam, o mierleam repede, că era full. Mai era un pic și pocnea”, a dezvăluit Elena Merișoreanu la sfârșitul lunii mai.

Citeşte şi:

N-avem autostradă, avem acte de 1,4 miliarde de euro pe câmp! O parte din arhiva de documente Bechtel e aruncată în containere, lângă Timișoara

Decizia magistraţilor din Panciu, după ce o fată de 13 ani a fost violată. „Infracțiunea a fost comisă la inițiativa victimei”

Ministrul Bode așteaptă raportul în cazul scandalului provocat de comisarul Christian Ciocan: „Nu exclud nicio măsură”

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!