„Aş dori să inaugurez un restaurant californian la Londra, care să vândă salate sănătoase din cartea mea de bucate, sandvişuri cu ton, sandvişuri cu somon şi tacos”, a declarat actriţa.

Ideea i-a venit o dată cu lansarea celei de-a două cărţi ale ei cu reţete culinare, intitulată „It’s All Good”.

Actriţa americană Gwyneth Paltrow, în vârstă de 40 de ani, a devenit în ultimii ani şi o personalitate în universul sfaturilor online din domeniul stilului de viaţă. Actriţa a anunţat de curând că îşi va deschide un salon de coafură la Los Angeles.

Gwyneth Paltrow s-a făcut remarcată cu rolurile din filmele „Talentatul domn Ripley” (1999), „Dovada” (2005) şi „Valentino” (2008) şi a câştigat un premiu Oscar pentru rolul din „Shakespeare îndrăgostit”. Printre filmele sale recente se numără „Country Strong” şi „Pericol nevăzut/ Contagion”. De asemenea, actriţa a apărut în primele două filme din seria „Iron Man”, „Iron Man – Omul de oţel” (2008) şi „Iron Man 2 – Omul de oţel 2” (2010) -, regizate de Jon Favreau, care au obţinut încasări de peste 1,2 miliarde de dolari pe plan mondial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.