„Sunt puțin cam tristă. Chiar mi-am dorit o fetiță sau ce o vrea Domnul, o soră sau un frățior pentru Alexandru. Am fost la mănăstirea Ghighiu și am adus și lumina. Călugărițele de acolo s-a purtat foarte frumos. Am vorbit cu un preot. I-am spus de problema mea. Sunt încă împrăștiată, nu știu ce să fac.
Trebuie să îmi fac niște analize, un control amănunțit, fiindcă am o vârstă totuși. Săptămâna asta sunt programată la câteva clinici particulare, la două mai exact, pentru că vreau să fiu sigură. Până când nu iau rezultatele finale, nu pot să îmi fac programare pentru avort. Mă gândesc totuși că am 54 de ani și când copilul va avea 10 ani eu voi avea peste 60.
Alexandru s-ar fi bucurat foarte mult. Dar atât eu, cât și Pădureanu trebuie să ne ocupăm în profunzime de el, pentru că are doar 19 ani, el este un mare pianist. Săptămâna asta va fi decisivă. Joi și vineri am programare. Începând cu săptămâna cealaltă, după 7 aprilie, mă voi duce la o clinică să fac avort. Nu știu. Poate dă Dumnezeu să fie bine și să îl păstrez” , a spus Cornelia Catanga, luni, pentru emisiunea „Draga mea prietenă”, de la Kanal D.
Cornelia Catanga a șocat întreaga țară, în urmă cu o săptămână, când a dezvăluit că este însărcinată. Cornelia Catanga formează un cuplu cu Aurel Pădureanu de mai bine de 20 de ani. Cei doi au împreună un băiat, Alexandru, în vârstă de 19 de ani.