Continuarea poveştii din videoclipul "Paparazzi" în producţia "Telephone" a suferit numeroase amânări pentru ca totul să fie perfect, cel puţin aşa a susţinut Lady GaGa. Nu toată lumea crede însă acelaşi lucru. x17online.com a sesizat nu mai puţin de 9 (nouă) produse ale căror nume apar foarte vizibil în cele 9 minute ale videoclipului.
Dacă producţia a costat în jur de 300-400 de mii de dolari, aşa cum susţin realizatorii, atunci e de înţeles de ce artista a strâns atâtea sponsorizări.
Polaroid, Chevrolet, HP, Virgin Mobile sau Coca Cola sunt cele mai cunoscute mărci pentru români, dar sunt numai câteva dintre cele care apar în "Telephone".