Prezentă zilele trecute la Târgul Gaudeamus, Laura Andreșan a simțit că… moare și nu poate să citească toate cărțile care-i plac.
Simțiți vreodată că muriți? Ieri mi-am simțit din nou viața ca un ghem de ață, al cărui fir se îndreaptă spre sfârșit din momentul în care am început să cos. Și eu tot cos așa de vreo 31 de ani aproape. Despre ce vorbesc? Despre mine evident, iar eu de absolut fiecare dată când dau peste o bibliotecă imensă, sau mă plimb pe la târguri de carte trăiesc un sentiment de neputință. Printre milioane de cuvinte scrise simt și știu că mor, dar la modul cert. Desigur, toți știm că ne așteaptă cândva finalul vieții, și implicit știu și eu asta. Însă de fiecare dată când mă regăsesc un om mic și neputincios printre mii, zeci de mii de cărți, chiar îmi simt moartea, sau mai degrabă spus viața asta finită, una în care înțeleg că orice aș face nu-mi rămâne decât să mă resemnez că pur și simplu nu am timp să citesc toate cărțile care mi le doresc. Nu într-o singură viață, asta-i cert.
Ciudat, sentimentul acesta nu mă sperie, nu când este declanșat de cărți, chiar mă atrage, și mă provoacă și mai mult să citesc. Provocarea aceasta ține de aproape două decenii așa, doar că am început de la povești cu prinți și prințese, cavaleri ai onoarei, conquistadori și împărați și am ajuns în prezent la dorința de a cunoaște și interpretă tocmai aceste povești și toate celelalte ale sufletului după cum se observă în fotografia de mai jos, în care îi prezint și pe noii mei prieteni. I-am cunoscut la școală în mai bine de două luni de zile, și i-am achiziționat de la târgul de carte Gaudeamus, cu sentimentul morții în mine, mândră totuși oarecum că mai am timp (sau cel puțin așa sper) să-i cunosc pe noii mei amici buni, și parcă oarecum s-o înșel pe ea, moartea, desigur e doar iluzia mea! Dar cine spune că nu iluzii trăim, îl provoc să-mi răspundă ce este realitatea, și apoi vorbim”, a scris Laura Andreșan pe blogul personal.