Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Connect-R a vorbit despre educația pe care a ales să i-o dea fetiței sale, după divorțul de mama ei.

Metoda prin care Misha și Connect-R și-au educat fiica după divorț. „Aseară m-a făcut să plâng”

„Sunt cel mai permisiv. Consider că un copil trebuie să aibă libertatea lui, să nu fie constrâns și încerc să o învăț pe fiica mea că autoritatea principală nu trebuie să fie frica, ci mai degrabă rușinea și mă străduiesc ca ea să învețe asta. Îi spun tot timpul:

«Cred că ar fi tare să faci asta» (prin sugestie), iar ea face și după aceea îmi spune că a fost ideea ei”, a povestit Connect-R pentru revista VIVA!

„Este un copil minunat, bun, e un copil foarte receptiv, ascultător cu bun-simț și crescut foarte bine, iar asta i se datorează mai mult Mishei decât mie, pentru că ea a stat foarte mult lângă ea.

Metoda prin care Misha și Connect-R și-au educat fiica după divorț. „Aseară m-a făcut să plâng”

E un copil care ne surprinde foarte mult. La lecții, este un copil foarte muncitor, silitor, iar din punct de vedere muzical este peste amândoi”, a mai adăugat artistul.

Întrebat dacă a discutat cu fiica lui despre credință, artistul a fost sincer. „Aproape în fiecare seară povestim despre cuvântul sfânt. Îi povestesc mai puțin despre cele greu de digerat, însă îi povestesc despre David și Goliat, despre pildele lui Hristos.

Aseară, m-a făcut să plâng fiindcă îi explicam că e important să fie darnică, pentru că a spus Iisus: Când îi dai unui prieten…, iar ea a completat… atunci îmi dau mie”, a încheiat interpretul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.