Ce a pățit Mihai Trăistariu cu o turistă care s-a cazat în unul dintre apartamentele lui de la mare: „Am poza ei, dacă-mi pun mintea, o dau la poliție!”

Comentează
Arhiva foto

Mihai Trăistariu a avut probleme cu o turistă care s-a cazat în unul dintre apartamentele lui de la malul mării. Situația l-a marcat, astfel că se gândește să ia măsuri stricte pe viitor.

Mihai Trăistariu nu este doar artist, ci și antreprenor în turism, administrând mai multe apartamente în stațiunea Mamaia. Deși sezonul estival este, în general, profitabil pentru el, artistul s-a confruntat și cu experiențe mai puțin plăcute.

Probleme cu o turistă

Una dintre acestea l-a marcat suficient cât să ia măsuri stricte pentru viitor. „Cu turiștii sunt mereu aceleași probleme, cu pahare sparte, asta e, le trecem la consumabile, mai pleacă acasă cu câte un prosop în geantă, zic că l-au luat din greșeală. De-astea…

Am luat însă și o țeapă mai mare, cu o familie, prin luna iunie. Doamna mi-a tot promis că-mi va vira banii, dar nu a mai achitat niciodată, m-a blocat pe telefon, peste tot. Nu e o sumă extrem de mare, însă gestul contează. Dacă-mi pun mintea o găsesc, după fotografie, și o dau la Poliție.

S-a nimerit că eram atunci la Piatra-Neamț, nu la Mamaia, și am mers pe promisiuni. Însă, de anul viitor, schimbăm foaia. Le voi cere turiștilor să achite înainte toată suma integral în cont. Sunt mulți care se răzgândesc cu trei zile înainte și de unde să găsesc altă familie în loc în mijlocul lunii? Să găsească ei, nu să-mi facă mie pagubă!”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click.

Deși a avut parte de o astfel de experiență neplăcută, Trăistariu susține că litoralul românesc este departe de imaginea negativă vehiculată în spațiul public în ultima vreme. „Dimpotrivă, este foarte aglomerat pe Litoral, sunt minciuni! Cânt, seară de seară, peste tot, la Venus, la Mamaia, n-ai loc pe plajă, așa e de două luni încoace. Și, stați liniștiți, că nu a renunțat nimeni la vacanța de pe Litoral, nici după ce a crescut TVA-ul cu 2%, nu este o majorare atât de mare”, a mai spus artistul.

Câți bani câștigă vara din turism

Pe lângă muzică, turismul i-a adus venituri semnificative în timpul verii, deși și aici simte efectele scumpirilor. „Vara câștig cel mai mult, din turism câștig 30.000 de euro, după ce plătesc dările la stat, și cam tot atât, 30.000 de euro, iau din concerte. Nu am mărit onorariul, rămân pe 1.500 de euro, pentru un recital de 45 de minute, nu prea mă afectează pe mine creșterea TVA-ului, la spectacole.

Mă afectează însă în afacerea cu apartamentele din Mamaia. Acolo voi simți la buzunar. Pentru că mereu fac investiții. De pildă, în toamnă, trebuie să cumpăr de vreo 5.000-6.000 de euro tot ce e nevoie, dezinfectăm, zugrăvim, cumpărăm alte lenjerii, prosoape, ca totul să fie nou și curat pentru noul sezon estival”, a adăugat Mihai Trăistariu.

Artistul demonstrează, astfel, că în spatele succesului din muzică se află și un antreprenor implicat, atent la detalii și hotărât să nu mai repete greșelile trecutului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală