„Există comentarii în mediul online, mulți zic că suntem părtinitori. A existat asta și în celelalte sezoane și e firesc. Omul de acasă stă și se uită la televizor și empatizează cu o concurentă. Eu le spun să se gândească la faptul că empatia e normală, dar suntem totuși la o emisiune de stil.
Este un titlu foarte greoi, vine cu mare greutate. Jurații nu sunt acolo doar ca să avem un juriu, ei au cunoștințe, ce spun ei e foarte pertinent. Ei punctează de fiecare dată ce nu e ok. Dar un om de acasă, care are o empatie, are impresia că ei sunt nedrepți cu acea concurentă. Dacă îți place cineva, devii subiectiv”, a spus colegul Ilincăi Vandici, în emisiunea WOWnews, conform Fanatik.
O perioadă, Victor Slav a prezentat „Bravo, ai stil””, cât timp a lipsit Ilinca Vandici. Acum, cei doi fac echipă în show-ul de modă de la Kanal D.
„Eu le-am spus de la început că sunt acolo să ajut. Am încercat să fiu o barieră între jurați și telespectatori. Am încercat să văd obiectiv, realist. Chiar la emisiunea pe care am încheiat-o mai devreme am încercat să nu îi mai ascult pe ei, să nu fiu influențat și să mă uit la cele cinci concurente și să dau din instinct celei care mi-a atras atenția”, a concluzionat Victor Slav.
Când are loc finala „Bravo, ai stil!”, sezonul 7
„Bravo, ai stil! Celebrities”, cel de-al șaptelea sezon al emisiunii care a reunit în rândul concurentelor pe unele dintre cele mai iubite celebrități feminine din România, ajunge la final pe 5 februarie. După luni de competiție, timp în care au demonstrat, atât juraților, cât și telespectatorilor, că își merită locul în concurs, duelându-se stilistic, concurentele mai au de străbătut foarte puțin din această călătorie extraordinară.
Câștigătoarea celui de-al șaptelea sezon al show-ului va fi desemnată în direct, în urma voturilor primite de la telespectatori, și va intra în posesia premiului de 100.000 de lei.
Aflat la cel de-al șaptelea sezon, „Bravo, ai stil!”, show-ul care premiază stilul și atitudinea, a devenit rapid un fenomen național, generând comunități uriașe în mediul online, adevărate fan-cluburi de sute de mii de iubitori ai show-ului. Concurentele care au pășit în platoul emisiunii, în fiecare sezon al producției, au atras atenția unei țări întregi prin curaj, spontaneitate, atitudine și modul în care își pun în valoare personalitatea prin ținute.