În trecut, Roxana Nemeș și soțul ei, Călin Hagima, au trecut printr-o perioadă delicată, când au fost despărțiți timp de un an și jumătate. Cei doi se pregătesc să devină părinți de gemeni, care vor veni pe lume peste câteva luni.

Înainte de căsătorie, Roxana și Călin au avut probleme în cuplu, au stat despărțiți, iar vedeta nu se sfiește să vorbească despre asta.

„M-am gândit în fiecare zi la el, în anul respectiv. Nu a fost ușor. Am încercat să ne vedem de viață separat. Doar că ce e menit să fie, e! Iar când ne-am văzut din nou după atât de mult timp, a fost ca și când nu ne-am fi despărțit niciodată. Dragostea noastră era tot acolo. Și a fost mereu. Doar că până am știut clar ce vrem și până să ne dăm seama că, gata, suntem unul pentru celălalt, a trebuit să trecem prin mai multe etape.

roxana nemes la petrecerea unica 2025Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Și, sincer, nu regret nici un moment, chiar dacă uneori a fost greu. Pentru că am învățat din ele. Și am știut ce să nu mai facem. Am știut clar ce vrem și ce nu mai vrem. Și asta cred că a ajutat foarte mult. Eu mereu zic că nimic nu e întâmplător. Totul se întâmplă cu un scop. Doar trebuie să ai încredere. Ce e al tău, va fi al tău”, a declarat Roxana Nemeș pentru revista VIVA!

„Eu am crescut cu două surori mai mari decât mine. De mică, am fost obișnuită cu oameni mai maturi pe lângă mine. Eu și prietenele le am mai mari decât mine. Cred că și asta m-a făcut să îmi doresc un bărbat mai matur. Un bărbat de la care am ce învăța. Un bărbat pe care mă pot baza în viață, oricând. Un bărbat care știe ce vrea. Un bărbat deștept. Un bărbat pe care nu doar să-l iubesc, ci și să-l admir pentru ceea ce e și cum gândește, cum face lucrurile. Și asta am găsit în Călin.

Noi, pe lângă faptul că ne iubim foarte mult, ne și completăm extraordinar de bine. Și avem aceleași valori de viață. Aceleași principii. Avem totul în comun. Pentru noi mereu contează opinia și dorința celuilalt și ne mulăm foarte bine unul după celălalt. Deci nu, nu cred că am simțit niciodată diferența de vârstă. Din contră”, a spus mai spus Roxana, atunci când a fost întrebată dacă diferența de vârstă a fost un impediment pentru ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.