La petrecerea organizată de Elton John după decernarea Premiilor Oscar, cântăreaţa a impresionat cu o rochie lungă cu un decolteu impresionat, dar şi cu o broderie impresionantă pe spate.

Se pare că vedetei îi prieşte despărţirea de logodnicul ei Jason Trawick, după o relaţie care a durat doi ani şi jumătate.

Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de căderi nervoase. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James.

Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului „Circus”, în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie „Glee”, după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, „Femme Fatale”, din care single-ul „Hold It Against Me” a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.