Ciuperci care se culeg toamna

Ce sunt ciupercile

Deși uneori sunt considerate legume, ciupercile fac parte din regnul fungilor, iar dintr-un anumit punct de vedere, pot fi asemănate cu fructele unei plante. În loc să producă semințe, ciupercile eliberează milioane de spori microscopici, care se formează sub pălăria lor. Acestea pot crește la suprafața solului sau pe diverse surse de hrană. Originare din America de Nord și din Europa, ciupercile sunt recunoscute și apreciate pe scară largă pentru aroma lor delicată și pentru textura cărnoasă, dar și pentru beneficiile lor pentru sănătate. Bogate în vitamine și minerale esențiale, acestea reprezintă o completare excelentă în orice dietă, oferind savoare unei game variate de rețete.

Tipuri de ciuperci

Specialiștii estimează că, în prezent, în lume există peste un milion de specii de ciuperci, care se prezintă într-o varietate de culori și de dimensiuni. Totuși, doar o mică parte dintre ele sunt comestibile. Una dintre cele mai populare specii sunt ciupercile cremini, care sunt utilizate pe scară largă în bucătăriile din întreaga lume. Alte tipuri apreciate de ciuperci comestibile includ Portobello, Porcini (hribi), Shiitake, Oyster (bureți de fag/pleurotus), Chanterelle (gălbiori), Enoki sau Morel (zbârciogi). Un loc aparte îl ocupă trufele, care sunt tot fungi, dar care, deși considerate tot ciuperci, se deosebesc prin modul în care arată și cresc, relatează WebMD.com. Trufele nu au tulpină, sunt brune, au o suprafață neregulată și se dezvoltă sub pământ, atașate de rădăcinile arborilor. Spre deosebire de alte specii care pot fi găsite tot timpul anului, trufele cresc doar câteva luni și sunt renumite pentru aroma și mirosul lor intense.

Beneficiile ciupercilor

Ciupercile sunt un aliment cu un conținut redus de calorii, dar extrem de valoros din punct de vedere nutritiv. Ele conțin vitamine, minerale și antioxidanți, fiind recunoscute de mult timp ca parte esențială a unei alimentații echilibrate. Spre exemplu, expuse la lumină ultravioletă, ciupercile reprezintă o sursă importantă de vitamina D, care este o componentă importantă pentru sănătatea oaselor și a sistemului imunitar. De asemenea, ciupercile crimini sunt o sursă excelentă de zinc, un mineral esențial pentru sistemul imunitar, precum și un nutrient esențial pentru creșterea normală la copii și sugari. Cercetările în domeniu au arătat și alte motive pentru care consumul de ciuperci este benefic, cum ar fi:

Reduc tensiunea arterială. Ciupercile sunt bogate în potasiu, un nutrient care contracarează efectele nocive ale excesului de sodiu și relaxează vasele de sânge, ajutând la scăderea tensiunii arteriale. În plus, au un conținut redus de sodiu, ceea ce le face ideale în rețete unde se dorește limitarea sării.

Îmbunătățesc sistemul imunitar. Ciupercile conțin selenium, care protejează celulele de deteriorare, vitamina D, care susține creșterea celulară, și vitamina B6, care contribuie la formarea globulelor roșii. Împreună, aceste substanțe întăresc considerabil sistemul imunitar.

Sprijină pierderea în greutate. Studii pe termen scurt și lung au arătat că includerea ciupercilor într-o dietă echilibrată, combinată cu exerciții fizice și și alte schimbări ale stilului de viață, poate favoriza scăderea în greutate. Antioxidanții pe care îi conțin sporesc mecanismele de apărare celulară, contribuind la reducerea inflamațiilor și protejând organismul de hipertensiunea asociată obezității.

Reduc riscul de boli grave. Ciupercile reprezintă o sursă bogată de fibre, proteine și antioxidanți, săracă în calorii. De asemenea, ele pot contribui la reducerea riscului de apariție a unor afecțiuni grave, precum Alzheimer, boli cardiovasculare, cancer și diabet.

Ce să faci și să nu faci când culegi ciuperci

Culesul de ciuperci presupune studierea și identificarea corectă a unor specii specifice. Multe ciuperci comestibile seamănă cu cele otrăvitoare motiv pentru care învățarea artei de a le căuta și de a înțelege diferențele dintre ele poate fi o abilitate dificilă și necesită mulți ani pentru a fi perfecționată. Culegătorii experimentați pot identifica speciile și le înțeleg habitatul, alături de alte competențe esențiale.

O toamnă cu temperaturi plăcute și ploi dese creează mediul ideal pentru apariția ciupercilor comestibile, care pot fi găsite în păduri, pe câmpii sau prin poieni. Dar, înainte de a pleca la cules de ciuperci este important să știi regulile de bază legate de această activitate. În primul rând, nu culege și nu gusta ciupercile despre care ai dubii în ceea ce privește identificarea. Apoi, folosește coșuri de nuiele sau recipiente aerisite, evitând pungile de plastic, deoarece acestea favorizează deteriorarea rapidă a ciupercilor prin lipsa ventilației, potrivit Saalbach.com.

Nu distruge ciupercile pe care nu le cunoști sau pe cele pe care suspectezi că ar fi otrăvitoare – chiar dacă nu sunt comestibile pentru oameni, ele pot fi o sursă de hrană pentru animale, insecte sau pot susține ecosistemul forestier. De asemenea, culege-le cu grijă, lăsând suficiente exemplare pentru a permite regenerarea și continuitatea în anii următori. Lasă ciupercile putrede acolo unde sunt pentru că sporii lor le asigură reproducerea și netezește pământul care a fost răvășit, astfel încât ouăle de ciuperci să nu se usuce și, prin urmare, să rămână acolo ani de zile. Nu în ultimul rând, dacă ai posibilitatea, ia cu tine un sac în care să aduni deșeurile întâlnite, cum ar fi PET-uri sau alte resturi abandonate.

Ce ciuperci se culeg toamna

Iată câteva dintre cele mai comune și, totodată, cele mai populare ciuperci de toamnă și unde le poți găsi. 

Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus)

Perioada: început de primăvară – mijloc de toamnă (vârful în septembrie)

Această ciupercă cu nuanțe vii de portocaliu și galben este greu de confundat, cu excepția altor specii comestibile din genul Laetiporus. Deși poate crește pe o varietate de arbori de esență tare, apare cel mai frecvent pe stejari. Doar exemplarele tinere sunt potrivite pentru consum, iar acestea trebuie să fie moi la atingere, fragede și să aibă un miros discret de lămâie. Este un substitut excelent pentru carnea de pui, dar unii spun că gustul său se apropie mai mult de cel al homarului.

Găina pădurii (Grifola frondosa)

Perioada: început – sfârșit de toamnă (vârful în octombrie)

Deși denumirea comună o apropie de „puiul pădurii”, asemănările se opresc aici. Crește doar la baza arborilor, are nuanțe de maro și formează rozete stufoase, nu etaje ca puiul pădurii. Preferă stejarii și adesea poate fi găsită în aceeași pădure cu Laetiporus. Această ciupercă este excelentă pentru a fi murată, pentru sote sau pentru prăjire. Totuși, trebuie atenție, deoarece seamănă cu poliporul negru (Meripilus sumstinei), comestibil, dar cu o textură cauciucată, mai puțin plăcută.

Pufăitoarea uriașă (Calvatia gigantea)

Perioada: mijloc de vară – sfârșit de toamnă (vârful în septembrie)

Adesea confundată de necunoscători cu o minge albă sau cu un bidon uitat pe câmp, această ciupercă impresionantă poate ajunge la dimensiuni considerabile. Gustul său variază de la nucă la un gust aproape insesizabil. Poate fi gătită precum tofu – absoarbe aromele – sau folosită în felii pe pizza. Este improtant ca pulpa să fie complet albă și fermă, iar orice tentă galbenă sau brună indică faptul că nu mai este sigură pentru consum.

Hribul (Boletus edulis)

Perioada: început de vară – început de iarnă (vârful în septembrie)

Cunoscut și sub numele de porcini sau „pâinea pădurii”, hribul este unul dintre cele mai valoroase soiuri comestibile. Insectele și melcii îl adoră, așa că, adesea, exemplarele tinere dispar rapid. Se găsește mai ales în pădurile de conifere, însă există și dubluri otrăvitoare – orice hrib cu pori roșiatici sau carne care își schimbă culoarea la contact cu aerul trebuie evitat.

Coama leului (Hericium erinaceus)

Perioada: sfârșit de vară – mijloc de iarnă (vârful în octombrie)

Această ciupercă rară are aspect de coamă albă, formată din spini moi și lungi. Gustul său aduce cu cel al fructelor de mare și este folosită ca alternativă la crabul din chiftele. Crește pe stejari și pe fagi morți sau în declin. Cele mai bune exemplare sunt cele tinere ale căror spini nu s-au alungit prea mult. Din păcate, din cauza recoltării excesive, a devenit rară în anumite regiuni, iar culesul ei este reglementat legal.

Buretele violet (Clitocybe nuda)

Perioada: început de toamnă – sfârșit de iarnă (vârful în octombrie)

O ciupercă spectaculoasă printr-o culoare și un parfum asemănătoare liliacului atunci când este tânără. Cu timpul, nuanțele se estompează spre bej, ceea ce o face mai greu de diferențiat de alte specii. Are un gust intens, care nu necesită multe adaosuri culinare. Se găsește în frunzișul de pădure sau în mulci de lemn. Trebuie verificată cu atenție: dacă are un văl păienjenesc pe lamele și sporii brun-ruginii pe picior, este probabil un Cortinarius otrăvitor și trebuie aruncată.

Trompeta neagră (Craterellus cornucopioides)

Perioada: mijloc de vară – început de iarnă (vârful în septembrie)

Cu aspectul său închis la culoare și forma de pâlnie, această ciupercă se camuflează ușor pe solul pădurii. Gustul său însă este intens, pământiu și foarte apreciat în gastronomie. Deoarece crește în grupuri rare, adesea este uscată și măcinată pentru a fi folosită pe post de condiment sau pentru sosuri. Poate fi găsită în pădurile de foioase, în special sub stejari și fagi, acolo unde există și mușchi.

Ciuperca-homar (Hypomyces lactifluorum)

Perioada: început de vară – sfârșit de toamnă (vârful în august)

Găsită exclusiv în America de Nord, această specie este o ciupercă ce parazitează ciupercile din genurile Russula, Lactarius și Lactifluus. Exemplarele afectate capătă o crustă portocalie intensă, asemănătoare homarului fiert. Gustul variază în funcție de gazdă, dar este de obicei ușor, cu note marine, iar textura rămâne fermă, asemănătoare cartofului.

Buretele de stridie (Pleurotus ostreatus)

Perioada: început de toamnă – sfârșit de iarnă (vârful în decembrie)

Aceste ciuperci, cu aspect asemănător scoicilor, sunt foarte apreciate și cultivate pe scară largă. Au o textură cărnoasă și gust savuros, cu o notă fină de anason. Trebuie culese doar de pe arbori de esență tare, deoarece speciile asemănătoare care cresc pe conifere pot fi Pleurocybella porrigens („aripile îngerului”), considerate toxice, conform Myplantum.com.

Gălbiorul (Cantharellus cibarius)

Perioada: început de vară – sfârșit de toamnă (vârful în august)

Un adevărat clasic al toamnei, apreciat mai ales în Europa, unde are numeroși „veri” asemănători în America de Nord. De culoare galbenă și cu parfum fructat, gălbiorul este excelent în omlete, supe cremoase sau risotto. Se dezvoltă în solul acoperit de mușchi, atât în pădurile de conifere (brad, pin), cât și în cele de foioase (stejar, fag). Pentru a evita confuzia cu „falșii gălbiori” trebuie verificați lamelele. Cei adevărați nu au lamele propriu-zise, ci riduri superficiale pe corpul fructifer. Dacă se observă ramificații și conexiuni între acestea, atunci este un gălbior autentic.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE