Somon în foitaj cu orez şi mazăre

Ingrediente pentru 4 porţii: 800 g somon, 200 g mazăre, 250 g orez, un ou, o lingură de unt, 50 ml ulei de măsline, o bucată de foitaj, piper roşu, o legătură de mărar, o lămâie, sare.

Preparare: piperul măcinat şi mărarul tocat se amestecă, într-un vas, cu ulei de măsline şi sare. Se stropeşte somonul cu un pic de zeamă de lămâie, apoi, cu o pensulă, se unge cu marinada preparată anterior. Se îmbracă în foitaj, iar cu vârful unui cuţit se fac crestături în foitaj, sub formă de solzişori. Se unge cu ou bătut şi se bagă la cuptor până când foitajul e rumenit, iar somonul, bine pătruns.

Pentru garnitură, se fierbe mazărea în apă cu sare, apoi se scoate în apă rece cu gheaţă, pentru a-şi păstra culoarea. Se spală orezul în trei ape şi se fierbe după metoda clasică, iar la final, se adaugă mazărea şi o lingură de unt. Somonul cu orez şi mazăre se serveşte asezonat cu felii de lămâie.

Tartar de somon

supa crema de praz

Ingrediente pentru două persoane: 300 g somon, un avocado, o ridiche, un fir de ceapă verde, zeama de la o lămâie, puţin hrean, ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: se taie ridichea în felii cât mai subţiri, care se pun imediat într-un vas cu apă rece şi gheaţă, pentru a rămâne crocante. Se taie ceapa rondele şi se pune şi ea în apă cu gheaţă până în momentul servirii. Se taie somonul cubuleţe şi se rade puţin hrean peste el. Se adaugă zeama de la o jumătate de lămâie, puţin ulei de măsline, sare şi piper după gust, apoi se amestecă uşor ingredientele. Se curăţă avocado, se taie în jumătate şi apoi se feliază, iar feliile se aşază pe un platou şi se stropesc imediat cu zeamă de lămâie, ca să nu oxideze. Lângă ele se pune tartarul de somon cu hrean, decorat cu rondele de ceapă verde şi de ridiche. Se mai presară puţin hrean ras, un pic de piper, câteva picături de ulei de măsline şi de zeamă de lămâie.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Zacuscă de post cu ciuperci à la Maramu

Zacusca de post

Ingrediente: 5 kg ciuperci, 3 kg vinete, 3 kg gogoşari (se pot folosi şi ardei capia), 2 kg ceapă, 1 kg morcovi, 2 kg roşii, 400 g bulion, un litru de ulei, frunze de dafin, sare, piper.

Preparare: se căleşte ceapa tocată în ulei, apoi se adaugă morcovii mărunţiţi şi se continuă călirea. Urmează ardeii, vinetele, apoi roşiile şi bulionul. Se lasă pe foc molcom cât e nevoie, în tihnă. Ciupercile se fierb, se dau prin maşina de tocat şi se adaugă la final. Se condimentează după gust cu sare, piper şi frunze de dafin. “Aveţi grijă să alegeţi roşii cât mai coapte, nu verzi! Vinetele şi ardeii se coc înainte şi se taie cât de mărunt doriţi”, mai explică chef Nicolai.

Supă cremă de praz

supa crema de praz

Ingrediente: 300 g praz (doar partea albă), 50 g unt, 10 ml ulei de măsline, o ceapă mică, un cartof mediu, 100 ml smântână lichidă, un ardei gras roşu, o baghetă, 200 ml supă de legume sau de pui, sare, piper.

Preparare: prazul tocat julien, cartoful şi ceapa tăiate mărunt se călesc în ulei de măsline şi unt topit până se cristalizează. Se adaugă supa şi se lasă la fiert la foc mic, cu capac. Când sunt fierte se pasează cu ajutorul unui blender vertical. Se adaugă smântâna şi se potriveşte de sare şi piper. Separat, pentru o servire elegantă, se căleşte ardeiul gras tăiat cubuleţe cu praz tăiat julien şi se aşază pe felii de pâine prăjită ce vor sta pe marginile farfuriilor.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Chilli con carne

Chilli con carne

Ingrediente: 1 kg carne de vită tocată, două cepe, 3-4 căţei de usturoi, două conserve de roşii bucăţi, boia picantă, sos tabasco, pastă de ardei iute, două conserve de fasole boabe (cam 700 g), 3 frunze de dafin, o lingură de coriandru, 200-300 g orez, sare, piper, ulei de măsline, cimbru uscat.

Preparare: se încinge uleiul de măsline într-o tigaie şi se călesc ceapa şi usturoiul. Apoi, se adaugă carnea şi se continuă călirea. Se pun sare şi piper după gust. După ce carnea şi-a schimbat culoarea, se adaugă boia, tabasco, pastă de ardei iute, coriandru, dafin şi roşiile tăiate cubuleţe. Se pune şi fasolea şi se lasă totul să se pătrundă la foc mic, timp de 40 de minute. Separat, se fierbe puţin orez în apă cu sare şi un strop de ulei de măsline. Pentru servire, se pune orezul în farfurii, iar peste el, amestecul de carne cu legume şi condimente. Se presară cimbru. Sfatul lui Nicolai Tand: “Nu vă temeţi să îl faceţi puţin mai picant!”.

Plăcintă cu brânză

placinta cu branza

Ingrediente: pentru aluat – 500 g făină, un ou, 100 ml lapte călduţ, o linguriţă de zahăr, 20 g drojdie, o linguriţă de sare; pentru umplutură – 300 g brânză de oaie frământată şi sărată, o legătură de mărar, două legături de ceapă verde.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Recomandări
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni

Preparare: făina se toarnă într-un castron mare şi adânc şi se aranjează ca un vulcan. În mijloc se pun drojdia, oul, zahărul şi puţină apă călduţă, apoi se lasă 15-20 de minute să se umfle puţin drojdia. Pe margine presărăm sarea. Amestecăm ingredientele şi turnăm treptat laptele călduţ. Se frământă bine, cam 20 de minute, după care se lasă aluatul la căldură timp de o oră, o oră şi jumătate, până i se triplează volumul.

Se taie aluatul bucăţi de dimensiunea unui ou şi se lasă din nou la crescut 15-20 de minute. Între timp, se amestecă brânza cu verdeţurile tocate. Se întind bucăţile de aluat cu sucitorul în foi de 15-20 cm. Pe jumătate din suprafaţă se pune umplutură, iar cu cealaltă jumătate se acoperă, ca la pizza calzone, şi se presează marginile cu o furculiţă, ca să se lipească. Se prăjesc în ulei încins până se rumenesc. “Eu vă recomand să le lăsaţi la răcit, pentru că fierbinţi pot cădea greu la stomac. În orice caz, sunt nişte plăcinte extraordinar de bune!”, spune chef Nicolai.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI