Bărcuţe cu maioneză şi cu smântână
| Preparare: | Ingrediente: |
| ouăle fierte tari se taie în două pe lung, iar gălbenuşurile se scot într-un castron şi se pasează. Se adaugă maioneza, smântâna, sarea, piperul şi se amestecă bine. Compoziţia se pune într-un aparat de ornat torturi şi se toarnă circular în bărcuţele din albuş, până când umplutura depăşeşte cu circa un centimetru nivelul suportului. Se servesc reci. | opt ouă fierte, şase linguri de maioneză, trei linguri de smântână, sare, piper alb (după gust). |

Omletă pufoasă cu brânză
| Preparare: | Ingrediente: |
| se bat gălbenuşurile, apoi se adaugă brânza, sarea şi piperul şi se amestecă. Albuşurile se bat spumă separat, apoi se toarnă treptat în compoziţia cu brânză, amestecând. Verdeaţa se toacă mărunt, iar roşiile se taie în rondele. Se încinge untul într-o cratiţă, se toarnă omleta şi se lasă la foc potrivit două-trei minute, apoi se acoperă cu feliile de roşii şi cu verdeaţa tocată şi se bagă în cuptorul încins 15 minute. | patru ouă, 400 g brânză, 30 g unt, două roşii, sare, piper, pătrunjel. |

Ochiuri cu sos de broccoli
| Preparare: | Ingrediente: |
| se înmoaie făina cu o lingură de lapte, se omogenizează şi se subţiază cu restul de lapte. Se fierbe pe foc mic, amestecând continuu, cam 10 minute. Se fierbe separat broccoli, se scurge bine şi se pasează. În sosul de lapte şi făină se adaugă untul, telemeaua rasă şi pasta de broccoli şi se omogenizează totul la foc mic, două minute. Când e gata se prepară ouăle ochiuri. Se servesc cu pâine prăjită. | patru ouă, două linguri de unt, 300 ml lapte, 300 g telemea, sare, trei linguriţe de făină, 200 g broccoli. |

fotografii: Shutterstock
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
Viva.ro
E căsătorit de 41 de ani cu Dana Năstase, astfel că puțini o mai știu pe PRIMA SOȚIE a lui Adrian Năstase! Toți au amuțit când au aflat ce face femeia în prezent. Au divorțat după numai un an, iar ea a luat decizia radicală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
Unica.ro
Imagini rare cu fiica Adrianei Iliescu! Nimeni nu a mai văzut-o de mult, iar azi, la 21 de ani, e studentă și s-a transformat într-o tânără superbă și elegantă!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
Elle.ro
Au spus "DA!" după 25 de ani de relație. Celebrul cuplu s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc recent. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? 😮O știe toată România, e un nume celebru și e inadmisibil ce a pățit la TV: „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma! Și m-au dat acasă, înțelegi? Și veneam plângând la mama…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a8bdc357d17459f03f6afb64b446dc0b.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Regelui! La 77 de ani și în plină luptă cu boala agresivă, Regele Charles are o alimentație ieșită din comun. Ce mănâncă într-o zi obișnuită și pe ce NU pune deloc gura? Nutriționistul a analizat dieta sa
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Tvmania.ro
Imagini rare din familia lui Alexandru Sautner! Cum arată soția și cei 3 copii ai juratului de la „Chefi la cuțite”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_140efa9f074217220b3e1aff71b719fa.jpg)
Fanatik.ro
Notele lui Marcel Pușcaș după Dinamo – U Cluj 2-1: „Va fi la națională pentru meciurile din Liga Națiunilor!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d036471a7d260b7fca3f313faaaedeec.jpg)
Financiarul.ro
Raportul de la Biroul de Credit poate fi verificat gratuit o dată pe an
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
Elle.ro
Andreea Antonescu face dezvăluiri surprinzătoare despre Andreea Bălan, după ce au rupt legătura. Ce a mărturisit artista: „De ceva timp…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
TVMania.ro
WOW! Iulia Pârlea a făcut furori pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar imaginile au strâns imediat reacții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_096717ef348197602b4150f29079dbfa.jpg)
ObservatorNews.ro
Experiment Observator: Cât timp economisesc, de fapt, şoferii care depăşesc viteza legală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c73821ca363a5bf7d4f5d9dece326cf9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Florin Răducioiu, dragoste complicată cu Janine Sârbu. Cum a aflat că îl înșală: „Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur! Nu eu am angajat detectivul, ci Giovani Becali..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e931e6c82832a8621d5d715060a64d82.jpg)
Mediafax.ro
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
Wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1d299cb04179f41daf9e424b6ac75993.png)
Redactia.ro
Demisie cutremurătoare la Antena 1! Celebrul prezentator a semnat deja cu Pro TV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_19cec77a845a349deba9619f5b8a9ae3.jpg)
KanalD.ro
Un român stabilit în Italia și-a pierdut viața în timp ce își vopsea casa. Bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
ZiaruldeIasi.ro
O nouă nuntă cu cântec la Iași: un fost candidat consilier local se căsătorește cu un magnat în energie din Neamț, ce are o firmă cu afaceri de zeci de milioane de lei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_21f9c9bea66ceebbe3eb5b9b2d34d45a.jpeg)
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b37fe07b924c79b2cd2e0db095bbea5.jpg)
Spotmedia.ro
O mamă și-a ucis 3 copii, toți sub 5 ani. Sute de femei au ieșit în stradă în sprijinul ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ce0da459d67efb064c1bcd7a563ee050.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59de1d2a5fee42bb041946ee308e7933.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787313248536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/reteta-lui-nicolai-tand-de-merdenele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/claudia-patrascanu-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c38456311c67bb08b1d0f91cb0a2b9b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/traian-basescu-gettyimages-466042793-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-23-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plaja-sardinia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia-antalya.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frigiderul-prea-plin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mesaj-nota-de-plata-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandra-tudan-03-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/incendiu-masiv-de-vegetatie-a-ajuns-in-satul-grebenac-din-deliblatska-pescara-voivodina-serbia--sursa-foto-profimedia-e1787398062397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castelul-peles-iluminat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/masina-pompieri.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-instagram-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.