— Gata, dau luciu la scaunul ăsta și plecăm!
— Nu înțeleg de ce ai lăsat pe ultima sută de metri. știi că vineri-seară pleacă mai devreme.
— Lasă, fată, că facem autostopul dacă pleacă. Găsim noi pe cineva să ne ia până în comună.
— Cum ne-o fi norocul! Mai bine grăbește-te!
Lucica era colega mea de la fabrica de mobilă din oraș. Locuiam în aceeași comună, în sate vecine. întâmplarea aceasta se petrecea prin anul 2012. Ca să putem să lucrăm, trebuia să facem naveta. La schimbul unu ne descurcam binișor, pentru că aveam multe mijloace de transport care făceau legătura cu orașul, dar la schimbul doi ne era greu să ne întoarcem acasă. Dacă pierdeam ultimul maxi-taxi, de la ora 22, eram nevoite să facem autostopul.
După ce am terminat de lăcuit scaunul cu pricina, mi-am dat seama că nu terminasem retușul la o masă. Am întârziat cam 10 minute, suficient ca să ne trezim singure în stație.
— ți-am zis eu că pierdem maxi-taxi! Nu puteai să lași pentru luni scaunul ăla?
— Nu, pentru că șefa vrea să îl dea mâine la export.
— Hai să facem cu mâna, poate oprește vreo mașină!
— Numai să ne vadă. E întuneric beznă!
— Te pomenești că ți-e frică de întuneric?
— De întuneric nu, dar de șoferul cu care o să rămân după ce cobori tu, da.
Lucica era prima care cobora. Din satul ei mai aveam de mers cam 5 kilometri până în satul meu, pe un drum pustiu, între o pădure și un câmp. Am tot gesticulat pe șosea vreo 30 de minute. Niciun șofer nu părea să ne observe. într-un final, s-a milostivit șoferul unui camion să oprească.
— Unde mergeți, doamnelor?
I-am indicat direcția domnului cu mustață lată și neagră. Acesta ne-a făcut semn să urcăm. Drumul a fost lin până în centru, unde colega mea a coborât. în câteva minute ar fi trebuit să mă pregătesc și eu să cobor, numai că drumul meu s-a prelungit împotriva voinței mele și chiar a șoferu-lui, pe care am aflat că îl chema Nicu.
Imediat după ce am ajuns în zona pădurii, camionul a scos un zgomot puternic, a tremurat câteva secunde și s-a oprit.
— Pfiu, ce fac eu acum cu tine, măgarule? M-ai lăsat tocmai când să o duc pe doamna acasă! Suntem și în mijlocul pădurii!
Fiorii îmi străbăteau șira spinării, de la ceafă până la baza coloanei. Eram convinsă că Nicu provocase acea oprire a camionului ca să profite de mine.
— Ce faci, domnule? De ce ai oprit aici? M-ai văzut femeie și vrei să profiți de mine? Ia de aici! îți arăt eu ție profitat de femeile singure!
Am apucat hotărâtă poșeta și am început să îl lovesc cu putere. Fiind foarte speriată de ce s-ar fi putut întâmpla, nici măcar nu am văzut că omul nu riposta. Nicu nu a încercat să mă oprească în niciun fel. Atât mi-a spus:
— Gata, femeie nebună, nu vezi că mi s-a stricat camionul? După ce că trebuie să plătesc din salariul meu reparația, acum trebuie să suport și loviturile tale!
— Ce vrei să spui? Nu ai oprit intenționat?
— Crezi că, dacă aș vrea să profit de tine, aș sta acum să te privesc cum mă lovești?
Am început să râdem amândoi. Omul avea dreptate.
— și ce facem acum?
— Avem două soluții: ori stăm aici până dimineață, când poate să vină cine-va să mă ajute să-l pornesc, ori te duci dumneata singurică acasă.
— Cum să merg singură prin pădure? Haide să mă conduci!
— Am camionul încărcat cu marfă. Nu pot să îl las aici și să plec. Nu mi-ar ajunge salariile pe următorii 30 de ani ca să plătesc toată marfa!
M-am îmbufnat. îmi era frică să pornesc singură la drum, așa cum îmi era frică și să îmi petrec noaptea în compania unui necunoscut. Am ales a doua variantă, fără prea multă tragere de inimă.
— Uite ce îți propun eu: dacă tot sun-tem blocați aici, hai să încercăm să dormim! Mâine am de făcut un drum lung! Găsești o pătură în spate.
— Mulțumesc! Chiar mi s-a făcut frig. M-am ghemuit în scaun, mi-am dat jos centura de siguranță și m-am acoperit cu pătura ce părea a fi de culoare verde în întunericul nopții. Când am ațipit, un zgomot puternic m-a readus la realitate.
— Jos! Coborâți amândoi sau vă omorâm!
Prin întuneric deslușeam două siluete. Nicu m-a luat de mână, încercând să mă încurajeze:
— Stai liniștită, nu te speria! 0 să fie bine!
Cum am coborât, unul dintre hoți mi-a pus la gât lama lungă a unui cuțit.
— Dacă faci vreo mișcare, îți tai bere-gata!
Așa de speriată ca în noaptea aceea nu am mai fost niciodată. Am simțit frica morții până în măduva oaselor. Genunchii îmi erau moi și nu știu cum de am putut să îmi mențin poziția verticală. Nicu a început să se tocmească cu hoții, ale căror chipuri erau acoperite de cagule negre.
— Dacă faci un singur pas spre noi, o omorâm!
— Stați, măi fraților! Haideți să găsim o soluție! Ce vreți de la noi?
— Banii și marfa!
— Nu e nicio marfă. Camionul e gol.
Nu am cum să vă arăt, fiindcă e închis și cheile sunt la patron.
Nicu inventase o poveste și se târguia cu infractorii.
— Vă dau toată motorina din rezervor! Abia am făcut plinul! Lăsați-ne să ajungem la acasă! Avem copii mici!
— Bine… a zis unul dintre ei. Ai în ce să o torni?
— Am niște canistre în spate. Vi le dau pe toate, dar dați-i drumul femeii mele!
A luat cuțitul de la gâtul meu și mi-a făcut vânt pe asfalt. Am căzut la picioarele lor. Tremuram de spaimă. Gândurile îmi zburaseră departe, așa că ajunsesem să mă întreb dacă mai eram vie sau nu.
Nicu s-a dus în spatele camionului, a scos toate canistrele și li le-a dat hoților. Aceștia au început să toarne motorină în ele cu ajutorul unui furtun. în clipa aceea, o lumină părea să se apropie de noi. Am crezut că visez, dar lumina se apropia din ce în ce mai mult. în dreptul nostru a oprit. Era o mașină de poliție din care au coborât doi bărbați îmbrăcați în uniformă, unul dintre ei având un pistol în mână.
— Apropiați-vă încet, cu mâinile la vedere! au strigat ei. Ce se întâmplă aici?
Glasul mi-a revenit și am început să strig:
— Ajutați-ne! Ne-au jefuit! Au vrut să ne omoare!
Unul dintre polițiști le-a pus cătușe celor doi hoți, apoi le-a descoperit fețele.
Celălalt s-a apropiat de mine și mi-a întins mâna. Tot restul nopții ni l-am petrecut dând declarații. Spre dimineață, au sosit câțiva colegi de la firma la care era Nicu angajat. Au reparat camionul și m-au condus până acasă. Nicu avea ochii umflați și roșii. Mi s-a făcut milă de bărbatul acela care îmi salvase viața.
— Vrei să intri? îți fac o cafea!
— Acum trebuie să ajung la firmă ca să predau camionul. Dar mă întorc mai târziu, dacă mă primești…
— Te aștept! 0 să pregătesc ceva de mâncare până atunci.
— ți-ar prinde bine să te odihnești puțin. 0 să aduc eu niște pizza.
Am făcut un duș rapid și m-am dus în camera mea. Speram ca mama să nu fi observat că am lipsit toată noaptea. Când m-am așezat pe pat cu gândul să dorm câteva ore, m-am trezit cu ea lângă mine:
— Pe unde umbli, Aurelio? Nici bună dimineața nu ai venit să îmi spui! Am stat trează toată noaptea crezând că te-a răpit vreun nebun!
Am început să plâng, eliberându-mi toate emoțiile din noaptea precedentă. I-am povestit toată întâmplarea.
— Ce băiat bun ai găsit, mamă! Dacă nu era așa curajos șoferul ăsta, Nicu, te găseam tăiată pe șosea! Culcă-te și pregătește mama ceva de mâncare până vine băiatul!
Nicu s-a întors către seară. își schimbase hainele și arăta mai odihnit. Am pre-supus că trecuse pe acasă. A adus două buchete mari de flori, două pizza și un platou cu prăjituri. Mama a fost foarte încântată de el, așa că a început să îl numească „băiatul meu”.
Am rămas împreună de atunci. Ne-am căsătorit în 2014. Am vor-bit la fabrica de mobilă ca să îl angajeze și pe el, ca șofer. Acum ne este mai ușor cu transportul. Locuim tot în satul meu, pe aceeași stradă cu casa părintească.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.