Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că analizează proiectul noii legi a salarizării unitare, lansat pe 25 mai 2026 de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, pentru a evita reducerea veniturilor personalului militar și civil.
Cuprins:
Într-un comunicat transmis marți seara, MApN a precizat că a luat act de conținutul proiectului legislativ și că obiectivul principal este menținerea atractivității carierei militare, mai ales în contextul actual de securitate.
„Ministerul Apărării Naționale a luat cunoștință de conținutul proiectului noii legi a salarizării unitare, prezentat public în data de 25 mai 2026 de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Astăzi, 26 mai, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale au avut loc întâlniri tehnice de informare organizate în contextul pregătirii proiectului de act normative”, se precizează în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.
În perioada 27 mai - 4 iunie 2026, Ministerul Muncii va organiza întâlniri consultative cu instituții publice, autorități și sindicate reprezentative pentru a colecta observații și a fundamenta forma finală a proiectului.
MApN a confirmat că va participa activ la acest proces de consultare.
„La nivelul Ministerului Apărării Naționale sunt analizate prevederile proiectului de act normativ care vizează salarizarea personalului militar și civil.
În perioada imediat următoare, MApN va formula și transmite propuneri și observații în cadrul procesului interinstituțional de consultare, astfel încât să fie asigurată protejarea intereselor personalului militar și civil din armată”, se arată în comunicatul oficial.
Printre principalele obiective ale ministerului se numără prevenirea reducerii veniturilor în sistem și păstrarea stabilității resurselor umane din domeniul apărării.
„Aceste aspecte sunt cu atât mai importante în actualul context regional și internațional de securitate, care impune un nivel ridicat de pregătire, motivare și retenție a personalului”, subliniază MApN în același document.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat luni proiectul noii legi a salarizării. Propunerea a fost lansată în dezbatere publică, dar a stârnit deja reacții critice din partea mai multor categorii profesionale.
Reuniunile consultative programate vor avea ca scop ajustarea proiectului în funcție de observațiile primite, înainte de a fi trimis spre adoptare.