Rețeta fericirii, în zece sfaturi practice. Două elemente sunt cheia pentru un stil de viață armonios

 5 comentarii
Arhiva foto

Drum spre o viață fericită e pavat cu obiceiuri sănătoase, cum ar fi să ai grijă de sănătatea fizică și mentală, să faci exerciții fizice, să petreci timp în natură și să ai relații bune cu prietenii și familia, scrie profesorul Arthur C. Brooks.

Toată lumea e în căutarea fericirii pierdute. Ca s-o găsească, mulți merg pe drumul bătătorit al cărților și articolelor motivaționale. Simte-te important. Fă-ți o căsnicie fericită. Hygge – fii ca danezii! Cam așa se rezumă cele mai multe dintre sfaturi.

Problema pe care o ridică astfel de îndemnuri e că ele nu pot fi urmate de o acțiune. Vasăzică, nu poți, peste noapte, să devii danez. Iar în momentul în care nu putem să atingem obiectivele date de aceste sfaturi, se produce efectul invers: devenim și mai depresivi văzând că fericirea e prea departe, scrie profesorul Arthur C. Brooks pentru publicația „The Atlantic”.

În încercarea de a face o listă de sfaturi eficiente și fezabile, o echipă de specialiști a realizat în 2020 o cercetare. În continuare, redăm zece dintre concluziile la care ei au ajuns pentru o viață mai sănătoasă și fericită.

Familie și prieteni

1. Investește în familie și prieteni. Chiar dacă primul impuls este de a cumpăra lucruri pentru cei dragi, cercetarea a arătat că este mai benefic să investim în îmbunătățirea relațiilor cu oamenii apropiați prin experiențe comune și prin petrecerea timpului liber cu ei.

2. Înscrie-te într-un club. Capitalul social pe care îl obții din asocierea voluntară și regulată cu alți oameni – chiar dacă e vorba de o organizație formală sau nu – are beneficii bine cunoscute. Creează un sentiment de apartenență și ne protejează împotriva izolării și singurătății.

3. Rămâi activ mental și fizic. Fiecare poate face cu acest sfat ce dorește, în funcție de câți bani și timp are. Dar cel mai simplu lucru este să încerci să mergi pe jos timp de o oră și să citești de plăcere timp de o oră pe zi.

4. Practică-ți religia. Nu este nevoie să ai o religie sau să fii un om credicions în sens tradițional. Pentru a fi fericit este recomandat să îți urmezi calea filosofică sau spirituală pe care o ai. Încearcă să găsești adevăruri care transcent rutina ta de zi cu zi.

Fă exerciții fizice!

5. Fă exerciții fizice. Acest sfat este o variantă elaborată a punctului 3. Plimbările zilnice ar trebui completate cu un plan de exerciții bine stabilit. Cercetările au arătat că exercițiile fizice regulate ajută la ameliorarea stării de spirit și la funcționarea socială a oamenilor.

6. Comportă-te frumos. S-a descoperit că atitudinea agreabilă este corelată în pozitiv cu fericirea.

7. Fii generos. Altruismul față de semeni produce în creier dopamină, serotonină și oxitocină, neurotransmițători care produc sentimentul de fericire.

8. Ai grijă de sănătate. Dintre toate problemele de sănătate, cele care creează cele mai mari neplăceri sunt de obicei durerea cronică și anxietatea. Nu neglija consultul medical periodic la medicul de familie sau la dentist. Dacă emoțiile tale te împiedică să-ți faci munca sau sunt un obstacol în relațiile de dragoste și sociale, atunci mergi la un psiholog.

Timp în natură

9. Petrece timp în natură. Studiile arată că, prin comparație cu plimbările în mediul urban, drumețiile în zone naturale scad în mod semnificativ stresul, îmbunătățește starea de spirit și ajută chiar și la memorie.

10. Socializează cu colegii în afara muncii. Cercetările demonstrează că prieteniile la locul de muncă cresc implicarea angajaților, ceea ce se asociază atât cu fericirea, cât și cu productivitatea muncitorilor.

În studiul din 2020 au fost identificate și cele mai proaste sfaturi despre fericire. Să lucrezi part-time, să îți construiești un „altar” al amintirilor cu cele mai mari succese din viața ta și să acumulezi avere sunt sfaturile cele mai prost cotate.

Pentru o viață fericită, profesorul Brooks spune că e nevoie de mai mult decât aceste zece sfaturi: de o strategie integrată a fericirii.

O strategie a fericirii are trei părți. Prima: trebuie să înțelegi fericirea. Asta poate presupune studii despre fericire sau studii de filosofie. A doua: trebuie să menții o bună igienă a fericirii. Aici intervin sfaturile de mai sus, care trebuie să devină obiceiuri, nu gesturi ocazionale. A treia: împărtășește cunoștințele și progresează alături de alții. Nu e numai un gest etic, dar te va ajuta să îți cimentezi și mai bine ideile atunci când le vei preda altora.

foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Mada21 15.08.2023, 21:48

    O gândire pozitivă este egală cu o viață fericită.

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 22.08.2023, 01:04

    Interesant!

  • Avatar comentarii

    Narcisu 26.11.2023, 04:22

    Rețeta fericirii este să-ți urmezi pasiunile,sa gândești și practici numai lucruri care îți aduc satisfacție..

  • Avatar comentarii

    Dori.l 07.12.2023, 12:02

    Lipsurile ne fac nefericiti.

  • Avatar comentarii

    Liviu015 11.12.2023, 13:55

    Fericirea o gasim in lucruri marunte.

ALTE ȘTIRI
In barbat in negru cu o sapca pe cap are alaturi pe un fundal roz o masca cu doua urechi negre si cu alb
Interviu
4 sept.
De la Oscar la supraviețuire. Animest, festivalul internațional de animație care se luptă cu lipsa banilor: „Notorietatea sau contribuția de până acum nu garantează finanțările”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
4 sept.
Cel mai important ziar francez scrie că Nicușor Dan și-a dezamăgit alegătorii, după dezvăluirile despre „șeful securității sale”, generalul Pahonțu: „Cea mai surprinzătoare”
MONDEN
Irina Rimes pleacă de la Vocea României, emisiune difuzată de PRO TV
4 sept.
Adevăratul motivul pentru care Irina Rimes pleacă de la PRO TV: „Sănătatea e foarte importantă”. Decizia luată după „Vocea României”
Alina Puscas si cei doi copii
4 sept.
Alina Pușcaș a ajuns de urgență cu fiul ei la spital. Ce a pățit Alex. „E groaznic. Respira pe gură”
POLITIC
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui discurs la sediul Parlamentului European
4 sept.
Primele explicații de la Bruxelles după ce CCR a validat „amendamentul Fritz”. Reacția oficială a Comisiei Europene
Doi politicieni stau de vorba intr-un birou
Analiză
4 sept.
Primul test pentru trăinicia unei alianțe PNL-USR. Partidele bat palma pentru alegerile în două funcții-cheie: primăriile din Timișoara și sector 6 SURSE
Ultimele știri
4 sept.
Un urs din Retezat descoperă o cameră de supraveghere și încearcă să „regleze dispozitivul” I VIDEO
4 sept.
A început „Vocea României” sezonul 14. O concurentă a reușit să întoarcă toate patru scaunele în doar 3 secunde: „Ești memorabilă!”
4 sept.
ONU a adoptat o rezoluție pentru a aduce harta lumii mai aproape de realitate. Harta propusă prezintă Africa la adevărata ei dimensiune și „micșorează” țări precum Rusia și SUA
4 sept.
Cum să scapi de musculițele de fructe sau de oțet. Patru trucuri simple cu produse ieftine pe care oricine le are în casă
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
plaja din Kos
4 sept.
Au plătit o avere pe cazare în Grecia însă au fost păcăliți și au rămas în stradă cu bebelușul lor de 5 luni: „Ne întoarcem acasă sau plătim totul din nou”
O familie care gătește paste în bucătărie și amestecă în cratiță cu un clește
4 sept.
Aproape toată lumea face aceste două greșeli când gătește paste. Italienii spun cum trebuie procedat
horoscopul zilei de astăzi 5 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
4 sept.
Horoscop 5 septembrie 2026. Scorpionii sunt pregătiți să le ofere mai multă libertate membrilor familiei, cel puțin deocamdată
Barcă cu coadă lungă pe o plajă tropicală, Krabi, Thailanda
4 sept.
Thailanda reduce durata șederii fără viză pentru cetățenii Uniunii Europene la maximum 30 de zile, începând din 15 septembrie
O autostradă din Elveția, în timp ce mai multe mașini trec pe toate cele patru benzi prin fața unor aparate radar și indicatoare rutiere
4 sept.
Un american de 23 de ani a gonit cu 251 km/h pe o autostradă din Elveția, iar pe lângă amendă s-a ales cu o sancțiune la care nu se aștepta
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un tânțar care înțeapă o persoană
4 sept.
Tot ce trebuie să știm despre virusul West Nile. Tudor Ciuhodaru explică modul cum ne protejăm, care sunt primele simptome, ce tratament există și cine sunt cei mai afectați pacienți
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
4 sept.
Cum să faci duș când nu ai apă caldă la bloc: 7 metode eficiente pentru toate buzunarele
Perechi de dansatori pe o strada din Timisoara
4 sept.
„Spiritul Timișoarei”, redefinit. Opinia experților: Nu se mai transmite spontan și uneori este utilizat pentru „a justifica un excepționalism bănățean”
Dana Marijuana, condamnată pentru trafic de droguri și conducere sub influența substanțelor interzise
4 sept.
Dana Marijuana, condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?