De la Oscar la supraviețuire. Animest, festivalul internațional de animație care se luptă cu lipsa banilor: „Notorietatea sau contribuția de până acum nu garantează finanțările”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Animest este singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație și singurul al cărui premiu poate trimite un film câștigător în cursa pentru o nominalizare la Oscar. În cei 20 de ani de existență a adus în Capitală filme premiate, regizori și artiști din întreaga lume și contribuie la dezvoltarea noii generații de animatori români.
Cuprins:
- „Animest reprezintă animația românească la marile târguri de film de profil”
- „Ne interesează în primul rând povestea”
- „Există generații care au crescut cu Animest”
- „Forța animației este libertatea”
- „Un festival ajuns la ediția 21 are nevoie de continuitate”
- „Ne-am dorit să ne uităm la relația omului cu mediul”
- „Ne dorim ca accesibilitatea să nu mai fie văzută ca un bonus”
- „Animația românească este pe un trend ascendent”
Ediția cu numărul 21 va avea loc în perioada 2-11 octombrie la București, dar se confruntă cu o problemă care îi pune în pericol dezvoltarea: subfinanțarea. Într-un interviu pentru Libertatea, Mihai Mitrică, directorul festivalului, vorbește despre cum a schimbat evenimentul cultura urbană, despre noua generație de animatori români, accesibilitate, sustenabilitate și despre cât de greu este să păstrezi în viață un festival care a devenit o instituție culturală.
„Când am început Animest, în 2006, una dintre mizele noastre principale era foarte simplă: să arătăm că animația nu înseamnă doar filme pentru copii și că universul ei este mult mai mare decât producțiile marilor studiouri pe care publicul le cunoștea deja. Voiam să aducem în România filmul de animație de autor, să arătăm diversitatea extraordinară de stiluri, tehnici și povești care există în lume și, în același timp, să contribuim la relansarea animației românești”, povestește Mihai Mitrică, cofondatorul și directorul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, pentru Libertatea.
„Animest reprezintă animația românească la marile târguri de film de profil”
În peste 20 de ani, evenimentul a crescut considerabil și, așa cum adaugă, a devenit un loc în care se formează public, se descoperă artiști, se dezvoltă proiecte și se creează legături între animația românească și cea internațională. „Animest reprezintă animația românească la marile târguri de film de profil și în rețeaua europeană Animation Festival Network. Animează Bucureștiul în octombrie cu câte 400 de filme din zeci de țări, iar relevant este că aduce programe pentru copii și adolescenți, pentru studenți și profesioniști, programe de dezvoltare pentru proiecte aflate la început de drum și inițiative prin care încercăm să facem cinemaul accesibil unui public cât mai divers.”
Ediția din acest an, ajunsă la numărul 21, se va desfășura în perioada 2-11 octombrie, iar filmele vor putea fi văzute la Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes și CINETic. În competiția Animest, Mitrică subliniază că publicul va vedea 49 de scurtmetraje în competiția internațională, 35 de filme studențești și cinci lungmetraje, toate prezentate în premieră în România. Animest are șapte categorii competiționale, iar până acum au fost anunțate selecțiile pentru trei dintre ele; la fel, membrii juriului urmează să fie și ei anunțați în curând.
În 2025, trofeul Animest a fost câștigat de regizoarea finlandeză Jenny Jokela, cu „Dollhouse Elephant”, iar premiul pentru cel mai bun film românesc i-a revenit lui Emy-Mirel Ivașcă pentru „În ajunul Sfântului Nicolae”. „Ambele filme și-au continuat foarte bine circuitul festivalier, care, de altfel, încă nu s-a încheiat. În ajunul Sfântului Nicolae a câștigat în august 2026 Buzduganul de Aur la Câmpulung Film Fest, iar Jenny Jokela a obținut premii și la alte festivaluri, printre care Beirut Shorts, tot un festival ce califică filme la Oscar”, spune directorul de festival.
Animest a adus de-a lungul anilor în Capitală oameni din studiouri precum Pixar, LAIKA sau DreamWorks, regizori nominalizați la sau câștigători de Oscar, cu filme prezentate la Berlin sau la Cannes, profesori de la cele mai prestigioase universități cu secții de animație din lume. Cu toate astea, la ora actuală, festivalul se confruntă cu problema subfinanțării și, deși nu face rabat de la calitate, este nevoit să facă compromisuri. „Cultura este încă tratată prea ușor ca o zonă care poate fi amânată, din care se poate tăia mai ușor, care nu pare vitală”, spune Mihai.
„Ne interesează în primul rând povestea”
În 2026, la București vor ajunge animații premiate la Oscar și la marile festivaluri de film internaționale. Mitrică nu a dezvăluit încă toate titlurile, dar printre ele se numără și „Ryan” (r. Chris Landreth, 2004), laureat la Oscar, dar și cu încă alte 60 de trofee în palmares, care explorează declinul tragic al pionierului animației canadiene, Ryan Larkin, ajuns ulterior pe străzi. „Când selectăm, ne interesează în primul rând povestea și felul în care autorul alege să o spună vizual. Nu căutăm cu orice preț ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. Originalitatea este importantă, desigur, dar la fel de importante sunt coerența, emoția și personalitatea filmului. Ne place foarte mult diversitatea. Vrem ca spectatorul care vede un calup de scurtmetraje la Animest să treacă prin tehnici, lumi și stări foarte diferite. Un film poate să te amuze, altul să te tulbure, altul să te lase cu o întrebare. Ideal este ca, atunci când ieși din sală, ceva din ceea ce ai văzut să rămână cu tine”, spune directorul de festival despre selecția din acest an.
Referitor la secțiunea tematică dedicată naturii, el precizează că nu vor fi numai filme ecologiste în sensul convențional al termenului. „Am construit trei direcții: relația noastră cu natura, natura umană și natura imaginată în absența omului. Sunt acolo filme mai vechi și mai noi care dialoghează interesant unele cu altele. Dintre lungmetrajele din program, aș menționa Blaise, regia Dimitri Planchon și Jean-Paul Guigue, o comedie neagră despre o familie disfuncțională, cu un umor foarte particular, dar în spatele lui există multă vulnerabilitate și o observație foarte bună a naturii umane. Vizual, combină personaje 2D cu fundaluri fotorealiste și are o identitate imediat recognoscibilă.”
„Există generații care au crescut cu Animest”
Libertatea: Crezi că, în toți acești ani, festivalul a schimbat ceva în cultura urbană și în felul în care publicul român privește animația?
Mihai Mitrică: Cred că da, dar nu neapărat într-un mod pe care îl poți măsura ușor. Animest nu a fost niciodată doar un festival pentru cinefili. A crescut mai degrabă ca un eveniment de cultură urbană, iar publicul nostru a fost format mereu și din oameni iubitori de muzică, arte vizuale, performance sau, pur și simplu, de experiențe culturale diferite. Creepy Animation Night e probabil cel mai bun exemplu. Nu vii doar să vezi niște filme pe marele ecran, poți avea muzică live, desen, improvizație, teatru sau dans, vii cu prietenii, pentru o experiență împreună. Am încercat de la început să scoatem animația dintr-o zonă foarte strictă și să o punem în contact cu alte arte și cu viața orașului. Și cred că, după atâția ani, există un public care a învățat împreună cu festivalul că animația poate fi amuzantă, dură, experimentală, politică, intimă sau complet absurdă.
- Cine este, de fapt, publicul Animest astăzi? Este foarte diferit de cel pe care îl aveați la început?
- Animest a avut încă de la început un public divers, dar la primele ediții era, firesc sau previzibil, preponderent tânăr. După 20 de ani putem spune, cu siguranță, că există generații care au crescut cu Animest. Oameni care veneau ca studenți sau voluntari la primele ediții vin astăzi cu copiii lor. În același timp, am construit deliberat programe pentru vârste și interese foarte diferite. Avem Minimest pentru copii, programe pentru adolescenți, studenți și tineri realizatori, proiecții pentru publicul matur, inclusiv evenimente 18+, competiții și retrospective. Așa că nu cred că există un „spectator Animest” tipic. Tocmai asta ne place poate cel mai mult: într-o singură zi poți avea în sală copii care descoperă pentru prima dată magia animației și, câteva ore mai târziu, o sală plină la un film experimental sau o seară de animație erotică destinată exclusiv adulților.
„Forța animației este libertatea”
- Animest este singurul festival din România cu statut Oscar-qualifying. Ce înseamnă concret acest statut pentru un cineast al cărui film câștigă Trofeul Animest sau competiția românească și cât de mult îi poate schimba traseul internațional?
- Înseamnă, în primul rând, că filmul câștigător devine eligibil pentru cursa către Premiile Academiei Americane de Film. Este o recunoaștere importantă pentru festival, dar pentru realizator este o ușă care se deschide. Nu trebuie să creăm impresia că un premiu la Animest te duce automat la Oscar. Drumul este foarte lung și foarte competitiv. Dar faptul că intri în acest circuit îți oferă vizibilitate și poate genera alte selecții, contacte și oportunități. Pentru o cinematografie de animație precum cea românească, încă insuficient cunoscută internațional, este cu atât mai important: înseamnă că un film românesc poate ajunge în fața unor profesioniști din întreaga lume și că se vorbește puțin mai mult despre animația făcută aici. Iar dacă ajungi între cele cinci filme nominalizate la Oscar, atunci, într-adevăr, impactul asupra carierei poate fi uriaș.
- Pentru mulți oameni, animația înseamnă încă „desene pentru copii”. Ce pierdem dacă o privim doar așa și ce poate să ne ofere animația, ca formă de cinema, în plus sau diferit față de filmele live-action?
- Cred că această prejudecată s-a diminuat mult în ultimii ani. Există tot mai multe filme de animație pentru public matur care au succes în festivaluri și în cinematografe. Forța animației este libertatea. Poți spune aproape orice poveste și poți construi vizual orice lume. Poți lucra digital sau manual, poți desena, picta, modela sau combina tehnici. Și, spre deosebire de cinemaul bazat pe staruri, aici te atașezi de personaj, nu de cine este „în spatele lui”.
„Un festival ajuns la ediția 21 are nevoie de continuitate”
- În același timp în care Animest a ajuns la acest nivel internațional, festivalul se confruntă în 2026 cu o subfinanțare cronică. Cum s-a ajuns aici și de ce crezi că un festival cu această tradiție și vizibilitate nu beneficiază de un sprijin public pe măsură?
- Din păcate, problema nu este doar a festivalului Animest. O mare parte a sectorului cultural trece printr-o perioadă dificilă, pe fondul crizei bugetare. În același timp, sponsorii preferă deseori proiectele cu o componentă comercială și o expunere imediată mai mare. Cred că problema profundă e lipsa unor politici culturale consistente și predictibile. Cultura este încă tratată prea ușor ca o zonă care poate fi amânată, din care se poate tăia mai ușor, care nu pare vitală. Dar un festival ajuns la ediția 21 are nevoie de continuitate pentru a putea construi și evolua. Festivaluri mari și prestigioase sunt vulnerabile, notorietatea sau contribuția de până acum nu garantează finanțările. Și e cumva dureros când se consideră că te poți descurca și fără, doar ai făcut-o de atâtea ori. Când nu poți avea un plan coerent pe câțiva ani. Când pierzi membri ai echipei. Când pierzi parteneri.
- Ce înseamnă, concret, această lipsă de finanțare pentru festival? Unde a trebuit să tăiați și ce lucruri pe care v-ați fi dorit să le faceți au devenit imposibile?
- Înseamnă compromisuri. Iar într-un festival mare, compromisurile se propagă în foarte multe direcții. Poate însemna să nu putem închiria toate spațiile pe care ni le-am dori, să renunțăm la anumite filme importante din cauza costurilor, să invităm mai puțini artiști sau să reducem din condițiile pe care am vrea să le putem oferi invitaților. Înseamnă și mai puțini colaboratori, iar asta pune automat o presiune mai mare pe echipa care rămâne. Publicul nu vede întotdeauna lucrurile acestea și, într-un fel, nici nu ar trebui să le vadă, pentru că noi încercăm să îi oferim în continuare cea mai bună experiență posibilă. Dar în spatele unui festival sunt sute de decizii și foarte multă muncă, iar atunci când resursele scad, fiecare dintre aceste decizii devine mai dificilă.
- Cum reușiți totuși să păstrați Animest la nivelul la care a ajuns? Care este mecanismul de supraviețuire?
- În primul rând datorită echipei. Avem colegi minunați, mulți dintre ei alături de festival de mult timp, care știu foarte bine ce au de făcut și care pun multă pasiune și perseverență în ceea ce fac. Avem câțiva parteneri de încredere, care ne susțin an de an, ediție de ediție, și numeroasele proiecte pe care le derulăm tot anul. Și apoi, rezistăm datorită publicului. Faptul că oamenii se întorc an de an și au încredere în selecțiile noastre este una dintre cele mai importante resurse ale festivalului.
„Ne-am dorit să ne uităm la relația omului cu mediul”
- În ciuda acestor probleme, încă de anul trecut ați început tranziția către un festival mai sustenabil, iar tema ediției de anul acesta este „Natura”. Ce reprezintă această temă în contextul instabil în care trăim astăzi?
- Sustenabilitatea nu a apărut în preocupările noastre odată cu tema acestei ediții. De mai mulți ani luăm conștient anumite decizii legate de felul în care organizăm festivalul, iar mai recent am început inclusiv să măsurăm efectele lor. Animest a semnat Green Charter for Film Festivals, deci este un proces pe termen lung, nu tema unei singure ediții. „Natura” ca temă a unei ediții de festival a apărut separat, dintr-o preocupare curatorială, dar evident că între cele două există o punte. Ne-am dorit să ne uităm la relația omului cu mediul, la natura umană, dar și să încercăm un exercițiu de imaginație: cum arată natura dincolo de noi, în absența omului? Mi se pare o temă foarte actuală și dintr-un alt motiv. Trăim foarte mult prin ecrane, într-un ritm care ne îndepărtează uneori atât de lumea din jur, cât și unii de ceilalți. Tema ediției 21 vorbește despre reconectare în ambele sensuri. Iar festivalul însuși e, până la urmă, un asemenea exercițiu: timp de zece zile ieșim din experiența individuală a ecranului de acasă și ne întâlnim într-un cinema pentru a vedea și a simți ceva împreună.
- Există în programul de anul acesta filme care vorbesc foarte bine despre relația noastră cu natura sau despre schimbările prin care trece planeta și pe care le-ai recomanda în mod special?
- Da. Selecția tematică este construită în trei direcții: Living with Nature, Human Nature și Nature. Aș recomanda Wild Summon, care transformă ciclul de viață al somonului într-o poveste cu personaje umane, The Village, o satiră foarte bună despre natura umană, și Je criais contre la vie. Ou pour elle, un film în care raportul dintre pradă și prădător este răsturnat complet. Sunt filme foarte diferite, ceea ce arată și cât de generoasă este tema.
„Ne dorim ca accesibilitatea să nu mai fie văzută ca un bonus”
- Faceți și un efort important pentru accesibilizarea proiecțiilor pentru persoane cu dizabilități de auz și de văz sau pentru persoane neurodivergente. Ce faceți concret și de ce crezi că astfel de lucruri, care ar trebui să fie normale, sunt încă atât de puțin discutate în cultura românească?
- Pentru noi, Animest trebuie să fie un festival în care fiecare spectator să simtă că are locul lui. De aceea accesibilizăm filme prin subtitrare descriptivă, interpretare în limba semnelor române și descriere audio și organizăm proiecții relaxate pentru publicul neurodivergent. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că accesibilitatea trebuie construită împreună cu oamenii cărora li se adresează. Discutăm direct cu persoane nevăzătoare, surde sau neurodivergente despre filme, spații și experiența lor. Prin cel mai recent proiect al nostru de incluziune culturală, Animest SUPER, am dus această experiență și către alte festivaluri și spații culturale din țară. Ne dorim ca accesibilitatea să nu mai fie văzută ca un bonus, ci ca o parte normală a unui eveniment cultural. Este pentru noi o mândrie, dar și o imensă responsabilitate faptul că suntem primul festival de film de la noi care a oferit filme accesibilizate pentru diverse abilități în același timp, primul a cărui gală de deschidere le-a fost complet accesibilă spectatorilor surzi, primul la care au avut loc firesc proiecții de film relaxate. Și că noi am lansat primele filmele din țară accesibilizate bilingv, cu interpretarea în limba semnelor române integrată în film – proiectul „Ochi și urechi”, derulat de noi odată cu participarea la proiectul european „Cinema fără bariere”, care a debutat tot la începutul anului 2024. Avem parteneri buni cu care împărtășim aceleași idei despre ceea ce înseamnă normalitatea.
„Animația românească este pe un trend ascendent”
- Cum arată astăzi animația românească? Ce îi preocupă pe tinerii animatori, ce teme apar în filmele lor?
- Animația românească este, fără îndoială, pe un trend ascendent, atât cantitativ, cât și calitativ. Sigur că există ani cu mai multe filme foarte bune sau mai premiate și ani mai puțin spectaculoși, este firesc în orice cinematografie. Important este că există tot mai mulți oameni care vor să facă animație și tot mai multe proiecte care ajung să circule internațional. La tinerii animatori observ foarte mult nevoia de a spune povești apropiate de propriile experiențe. Nu mai există neapărat preocuparea de a demonstra ceva prin tehnică, ci tehnica este pusă în serviciul unei voci personale. Vedem povești despre familie, identitate, relații, anxietăți, despre felul în care generația lor se raportează la lumea în care trăiește. De ani buni încercăm să construim infrastructura de care un talent are nevoie ca să poată crește. Prin Pitch, Please!, SYAA (Sisterhood of Young Animation Auteurs), Black Sea Animation Workshop, Toon Scripts sau Incubatorul de Animație, lucrăm în etape diferite, de la adolescenți care abia descoperă că animația ar putea deveni o profesie, până la autori care au deja un proiect și trebuie să-l transforme dintr-o idee într-un film. Pentru noi, partea aceasta educativă este foarte bine conturată, direcțiile sunt clare și la fel parteneriatele naționale și internaționale prin care sprijinim concret animația românească. Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai importante transformări ale Animest după două decenii: nu mai așteptăm doar ca filmele românești să existe pentru a le proiecta în festival. Încercăm să contribuim la crearea condițiilor în care ele pot apărea.
- După 20 de ani, de ce este important ca Animest să continue să existe, ce ți-ar plăcea să știe oamenii?
- Pentru că Animest este astăzi singurul loc în care comunitatea animației din România se întâlnește, în toată diversitatea ei, an de an. Sunt realizatori, studenți, producători, profesioniști internaționali, copii care văd poate primul lor film de animație într-o sală de cinema și spectatori care vin la festival de 15 sau 20 de ani. Pentru profesioniști, festivalul înseamnă vizibilitate, întâlniri, schimb de idei și oportunități. Pentru public, înseamnă acces la sute de filme care, în marea lor majoritate, nu vor putea fi văzute altfel pe un ecran de cinema în România. Dar după 20 de ani, cred că miza cea mai importantă este comunitatea. Festivalurile sunt uneori evaluate în cifre: spectatori, filme, proiecții, invitați. Toate acestea contează. Dar adevărata valoare se vede în relațiile construite în timp. Faptul că mii de oameni își dau întâlnire în fiecare octombrie la Animest înseamnă că, în jurul animației, s-a format o comunitate care înainte nu exista în această formă. Mi-ar plăcea ca oamenii să știe că Animest nu este doar ceea ce se întâmplă zece zile pe ecrane. Este ceea ce rămâne între ediții.
- Dacă ar fi să alegi un singur film din ediția de anul acesta despre care crezi că oamenii vor continua să vorbească după festival, un film care îi va atinge, surprinde sau face să vadă ceva altfel, pe care l-ai alege și de ce?
- Vor fi câteva filme care ne vor rămâne în minte. Ca să aleg unul singur, aș spune Tangles, un lungmetraj pe care l-am descoperit anul acesta la Annecy. Este o animație pentru public adult, bazată pe romanul grafic autobiografic semnat de Sarah Leavitt. Un film despre memorie, familie, iubire. Un film greu și lejer în același timp. E realizat în mare parte în alb și negru, are o coloană sonoră extraordinară și niște voci foarte bune. Nu aș vrea să spun mai mult despre poveste. Este unul dintre acele filme pe care trebuie să le descoperi în sală și care te țin acolo până se termină genericul de final.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
