A început „Vocea României” sezonul 14. O concurentă a reușit să întoarcă toate patru scaunele în doar 3 secunde: „Ești memorabilă!”

Comentează
Irina Rimes, apăsând pe buton, cu Francoise Manuel, concurentă la Vocea României, cântând pe fundal

În această seară, de la ora 20.30, „Vocea României” a revenit pe micile ecrane, aducând în prim-plan un nou sezon plin de emoții, voci de excepție și momente surprinzătoare.

Emisiunea, difuzată de ProTV, celebrează 14 ani de succes, promițând o competiție memorabilă și o experiență intensă pentru telespectatori, și un ultim sezon alături de jurata Irina Rimes, care a anunțat că va pleca de la ProTV după încheierea filmărilor.

Francoise Manuel, revelația primei ediții

Prima ediție a noului sezon a fost marcată de prestația excepțională a concurentei Francoise Manuel, care a reușit să întoarcă toate scaunele antrenorilor în doar trei secunde. Tudor Chirilă a folosit primul „super-block” din acest sezon pentru a o atrage în echipa lui.

„Ești genul de moment care poate să definească sezonul ăsta”, a declarat artistul.

Smiley a fost, de asemenea, impresionat: „Eu nu am auzit așa ceva în viața mea. Nu mai pot să vorbesc. Ești memorabilă! Ești genul de moment care poate să definească sezonul ăsta”.

Theo Rose a adăugat: „Ne-ai oferit o experiență întreagă. Ai avut concertul tău. Tu nu concurezi cu nimeni. Ești atât de specială, atât de mare! Mulțumim pentru momentul ăsta!”.

Antrenorii nu și-au ascuns dorința de a o avea pe Francoise în echipele lor. Irina Rimes a spus: „Ai avut o interpretare excepțională, unică la Vocea României. Fenomenală! Pentru mine ar fi o mare onoare să vii în echipa mea, să învăț eu de la tine!”, în timp ce Horia Brenciu a apreciat „finețea” cu care Francoise și-a prezentat momentul.

Povestea din spatele vocii

Născută la Chișinău, Francoise Manuel a crescut înconjurată de muzică. Mama sa, cu înclinații artistice, a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru această artă, punând bazele educației sale muzicale încă din copilărie. La vârsta de 11 ani, Francoise s-a mutat în Italia, unde a continuat să studieze muzica la Conservator, în paralel cu școala generală și liceul.

La 16 ani, tânăra a început să studieze canto, însă a fost nevoită să renunțe la studii pentru a lucra. Cu toate acestea, pasiunea pentru muzică nu a dispărut. Francoise a cântat în mai multe trupe, a fost pianistă în industria hotelieră și a lansat două albume de rap și hip-hop, reușind să trăiască din muzică timp de un deceniu.

Printre experiențele sale se numără și un an petrecut în Sri Lanka, unde a cântat în diverse locații.

„Pianul rămâne baza mea muzicală și instrumentul pe care l-aș alege fără ezitare”, a declarat Francoise Manuel.

Pandemia a reprezentat o perioadă dificilă pentru Francoise, obligând-o să se îndrepte către alte domenii, precum ospătăria, traducerile și munca de birou. În ciuda acestor schimbări, muzica a rămas un refugiu constant pentru ea. «Indiferent de perioadele în care nu am avut o trupă, am continuat să compun și să cânt», a mărturisit ea.

Participarea la „Vocea României” reprezintă o oportunitate unică pentru Francoise de a-și relansa cariera muzicală. Decizia de a se înscrie a fost spontană, însă dorința de a reveni pe scenă a fost mai puternică decât orice alt obstacol.

„Pentru mine contează mai mult parcursul decât trofeul. Sunt convinsă că această experiență îmi va aduce ceva valoros atât ca artist, cât și ca om”, a subliniat ea.

Deși toți antrenorii și-au exprimat dorința de a o avea în echipă, Francoise și-a arătat o preferință pentru Irina Rimes, pe care o consideră o artistă matură, cu care împărtășește multe valori comune. Rămâne de văzut cum va evolua parcursul său în competiție și dacă își va putea îndeplini visul de a reintra în lumea muzicii profesioniste.

Ultimul sezon al Irinei Rimes

Pe 4 septembrie 2026, în cadrul emisiunii „Vocea României”, prezentată de PRO TV de la ora 20.30, Irina Rimes și-a anunțat plecarea din emisiune prin intermediul unui mesaj care i-a lăsat cu gura căscată pe colegii ei.

„Anul ăsta e ultimul meu an la «Vocea României». Este foarte serios, dacă vreți vă zic și motivul… M-am gândit că este un moment oportun să o spun și față de public, și față de colegii mei! Și, fiind ultimul meu an, nu-mi permit să scap o voce bună”, spune Irina Rimes la PRO TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Școala de Poliție Câmpina
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
MONDEN
Copiii vedetelor în prima zi de școală
10:10
Copiii vedetelor în prima zi de școală. Imagini cu micuții emoționați la festivitatea de deschidere
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
10:16
Brigitte Pastramă intervine în scandalul momentului, după ce Ilie Năstase a primit ordin de protecție împotriva Ioanei Năstase
10:10
Noua lege rutieră l-a lăsat pe un șofer fără bolidul lui Lamborghini Huracan de peste 230.000 de euro, în Marea Britanie
Analiză
10:10
Războiul din Iran schimbă economia globală. Trei efecte care se resimt deja în întreaga lume
10:01
Șase colecții, șase pasiuni: noile apariții de la Colecții Libertatea
TRENDING
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Cum păstrezi sticla de vin după ce ai deschis-o
08:08
Cât rezistă o sticlă de vin deschisă înainte să se strice?
O femeie și un bărbat care stau îmbrățișați pe o alee, în fața unei biserici și poartă haine sport
07:59
Un cuplu a renunțat la viața de lux și la apartament pentru a transforma o biserică veche de 120 de ani în locuința visurilor lor
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul