Dacă e în concediu, să stea în concediu, dar nu ca un influencer de pe TikTok. Ce a fost, poate, productiv în campanie, acum e contraproductiv și, la rigoare, ridicol. 

Dar uite că nu Nicușor Dan e problema capitală a țării. Mai avem alții – și mai și. 

Faptul că Grindeanu încă există politic și conduce, fie și interimar, Partidul Social Democrat (care nu prea a fost în istoria sa nici social, nici democrat) nu poate fi decât scandalos. 

Evident, fiind vorba despre românii din anii 2020, nu se revoltă nimeni.

E vorba de același Grindeanu pe care îl ținea penalul Dragnea pe scăunel, același Grindeanu care a condus Guvernul care a violat ce mai rămăsese din „Justiția” din țara românească.

S-a uitat. Dar faptele rămân: Iordache de la Caracal și Grindeanu sunt cei care au ținut de șase când cu „noaptea ca hoții”.

A început atunci o criză care a dus la dragniada din august 2018, când jandragnii carmendanieni au dat în populația civilă cu pofta minerilor lui Iliescu.

Ei, și ce dacă?! De aia nu mai poate Grindeanu să prospere politic și economic…

Țara românească rămâne, iată, complet incapabilă să dezvolte memorie sau justiție.

Și iată-l pe Grindeanu gata oricând să tot șantajeze Cabinetul Ilie în numele baronilor partidului, să nu cumva să rămână țărișoara fără bani de dezvoltare. Că s-a dezvoltat sărăcuța până a adus-o Marcel de la Buzău (cu Grindeanu în dreapta lui) în buza falimentului…

Supoziție: știa și bunul Dumnezeu că dacă îl ajută pe Ciolacu să-și găsească diploma de Bac devine prea puternic, vorba aceea.

Și da, toți lacheii de altădată ai lui Dragnea sunt bine-mersi. Fac „cariere” politice. Au ajuns miniștri, sunt plini de sine și la fel de plini de gol cum erau și acum șapte ani și întotdeauna.

În curând se prescriu și faptele de la dragniadă și s-a umplut România de dreptate cum s-a umplut și în cazul mineriadelor…

Iată că Iliescu nici n-a murit, trăiește încă în Grindeanu, această grimasă a democrației originale, care jovial cochetează cu extremismul politic, fiindcă, la rigoare, PSD e tot AUR. Și electoratul e, în linii mari, similar.

Ce ar fi putut face PSD din România dacă din el însuși n-a putut face un partid care să nu fie condus de alde Grindeanu?! Ce reformă?

Să te lepezi de Dragnea ca să dai de Dăncilă, de Ciolacu și de Grindeanu…

Măcar Dragnea, penal ordinar cum era, mai avea farmecul șarlatanului nouăzecist.

Să mulțumim, deci, progresului că ne-a purtat din lac în puț și așa cum frumos spune un proverb bulgăresc pe care tocmai îl inventez: am scăpat de Ciolacu și am dat de… altu!

Foto: Profimedia

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.