Emisiunea „România 9” de la TVR 1, moderată de Ionuț Cristache, va fi mutată de la ora 21:00 la ora 17:00, începând din 21 iunie a.c. Întrebat de Paginademedia.ro, Ionuț Cristache a reacționat ca o victimă inocentă a noii conduceri a TVR, desemnată de PNL.

Răspunsurile TVR la declarațiile lui Cristache și motivele pentru care a fost mutat după-amiaza au venit destul de repede, dar au fost neconvingătoare și lamentabile. Motivele Comitetului Director, care a decis mutarea în grilă, sunt legate de audiență. N-au fost oficializate cifre care să argumenteze decizia, dar s-a invocat, într-o limbă înfiorătoare de lemn: 

„Performanţele programelor respective raportate la slotul orar – cifrele de audienţă înregistrate de emisiunea România 9 raportate la tronsoanele de prime time ale canalului TVR 1, ale celorlalte canale proprii şi ale canalelor competitoare”.

Greu de înțeles ceva din această explicație a TVR! 

Să încercăm să găsim explicații în sondajele de audiență Kantar Media, pentru a afla de ce a fost exilat Cristache în mijlocul după-amiezii, la „bătaie” cu devastatoarele programe „Știrile de la ora 5” (Pro TV) și „Acces direct” (Antena 1).

Pentru că această mutare este, mai degrabă, o umilire a moderatorului Cristache, trimis disciplinar în „mocirlă” ca să se bată, împreună cu invitații săi, împotriva acestor „titani” ai ratingului exploatat din fapte diverse. Cum le-ar sta lui Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, invitați la „România 9”, în noua grilă, să atragă publicul pensionar și casnic de la concurență cu savantele lor comentarii pe seama luptelor intestine din PNL?

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Poate Nistorescu să răcnească și mai tare în studioul „România 9”, dar n-o să-i facă rating lui Cristache, între orele 17:00 – 18:00. Dar să nu anticipăm și să ne uităm la audiențele din trecut. 

Edițiile „România 9”, difuzate de la începutul anului și până pe 7 iunie a.c., au înregistrat la nivel național o audiență generală de 151.000 de telespectatori pe minut (0,9% rating). (Emisiunea se difuzează luni – joi). Este un indice onorabil. Mai mare decât ratingurile realizate, în aceeași perioadă și în același interval orar, la Realitatea Plus (110.000 de telespectatori pe minut), Digi24 (99.000), B1 TV (56.000), dar mai mic decât la România TV (513.000) și Antena 3 (403.002). 

Așadar, un rating de locul 3 în bătălia cu televiziunile de știri. Dar să nu-i ridicăm statuie lui Cristache! „România 9” nu se poate compara cu audiențele de la Pro TV (1,57 milioane de telespectatori), Antena 1 (1,33 milioane) și Kanal D (1,57 milioane), e foarte jos, pentru că acolo sunt alte genuri de programe.

Dar în lupta cu segmentul televiziuni de știri, politică și gargară, talkshow-ul lui Cristache a ieșit onorabil: 151.000 de telespectatori pe minut. Circa 72% dintre telespectatorii „România 9” au vârste de peste 45 de ani. La Antena 3, ponderea a fost de 93%, iar la România TV, 86%. „România” lui Cristache a avut un public ceva mai tânăr.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Surpriza vine de la ratingul obținut de TVR 1, pe intervalul orar 17:00 – 18:00, în perioada analizată (ianuarie – 7 iunie a.c.). Audiența TVR 1 a fost de 222.000 de telespectatori pe minut, la nivel național. Mai mare decât ratingul lui Cristache! 

În această situație, se pune întrebarea: de ce Comitetul Director al TVR înlocuiește programe cu ratinguri bune cu unul mai slab? Care-i motivația tehnică? Doar ca să scape elegant de Cristache în prime-time? Ca o ironie a sorții, în săptămâna scrierii acestui text, în intervalul orar 17:00 – 18:00, au fost difuzate emisiunea „Vorbește corect!” și serialul coreean „Giuvaierul palatului”.

Cu siguranță, atât telespectatorii „giuvaierului” coreean și ai fostului „giuvaier” Cristache, căzut în dizgrație și pe cale de a fi mătrășit, vor fi bulversați de această mișcare. Pentru că, până la urmă, oamenii de la TVR ar trebui să urmărească telespectatorii. Nu să-i zăpăcească și să-i piardă, ci să-i fidelizeze și să le mărească numărul.

Pe intervalul orar 17:00 – 18:00, Cristache va avea viață grea. Sondajele arată că audiența TVR 1 (222.000 de telespectatori) a fost mai mică, nu numai față de canalele de știri România TV și Antena 3, dar a fost îngropată de prima oră din „Acces Direct”, cu o medie 1.203.000 de telespectatori/minut, și de „Știrile de la ora 5”, cu 874.000 de persoane, măsurători de la începutul anului până pe 7 iunie a.c.

Privatizare, terapie de șoc și spectrul extremismului: de la Republica de la Weimar la Viktor Orbán
Recomandări
Privatizare, terapie de șoc și spectrul extremismului: de la Republica de la Weimar la Viktor Orbán

Audiențele lui Cristache nu justifică exilarea în așa-numitul interval „access prime time”. Mutarea preconizată este proastă pentru grila TVR 1. Mai puțin lipsit de ipocrizie, mai sincer, ar fi fost ca Ionuț Cristache să i se spună că e dat afară, cu orice risc. Chiar și cu riscul de a urla că este o victimă a lui Iohannis, Cîțu, Orban, a serviciilor… 

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI