Opinie de
Patrick André de Hillerin
Toate articolele autorului

În 1990, tarabele de ziare gemeau sub greutatea celor aproape 1.000 de titluri apărute peste noapte. Iar la acele peste 1.000 de titluri lucrau mii de ziariști.

Mulți au învățat meserie pe culoarele redacțiilor, mulți au abandonat cariere plate de ingineri sau chiar medici pentru a se dedica mirajului presei libere.

Efervescența a durat ceva, n-a fost un foc de paie care să se stingă peste noapte. Dar, încet-încet, tehnologia și noile obiceiuri de consum au transformat presa din România, așa cum au transformat-o pe cea din întreaga lume.

Criza economică din primul deceniu al mileniului a fost doar începutul unui sfârșit în care nimeni nu voia să creadă, pentru care nimeni nu se pregătise cu adevărat.

Au început să dispară, mai întâi, ziarele tipărite, iar apoi au început să dispară ziariștii.

Nici n-avea cum să se întâmple altfel, într-o lume în care, printre altele, informația muncită uneori săptămâni în șir este preluată rapid de noile medii și rostogolită în online până își pierde și sursa și, deseori, veridicitatea.

De la apariția blogurilor și până la jurnalismul de Facebook, presa clasică a început să devină din ce în ce mai irelevantă, căci oricine știe să înșiruie câteva cuvinte fără a comite grave erori de limbă și oricine poate face o fotografie sau un filmuleț cu telefonul mobil se simte îndreptățit să se considere jurnalist.

Jurnalismul cetățenesc n-a funcționat însă niciodată decât în imaginația unor entuziaști. Oricât de mult ar conta viteza de reacție și abilitatea de a urca rapid un text sau o imagine pe internet, rigoarea și regulile unei redacții nu pot fi înlocuite doar cu bunăvoință și elan.

Și, în ciuda multitudinii de site-uri care continuă să apară, site-uri care nu fac decât să agrege cu costuri minime conținutul produs de alții, presa și-a pierdut din atractivitate.

Chiar dacă, an de an, citim știri despre numărul record de studenți care se înscriu la școlile de jurnalism, aceștia caută, de fapt, meserii conexe industriei de comunicare. Slujbele din relații publice și publicitate sunt mai atractive decât cele din presă, căci din presă au dispărut, încet-încet, banii. Tirajele au scăzut, cum au scăzut și audiențele, iar marii advertiseri au învățat că pot face campanii mai ieftine și mai eficiente.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți oameni din presă au ales să-și schimbe meseria. Unii, cele mai spectaculoase cazuri, au intrat în politică.

Rareș Bogdan a ieșit din presă anul trecut și s-a înscris în PNL / Foto: Hepta

Lui Rareș Bogdan i se atribuie scorul bun de la europarlamentare al PNL. Gabriela Firea și-a folosit cu pricepere capitalul de imagine câștigat în presă pentru a deveni primar al Bucureștiului, după ce patru ani părea că se stinge în Parlament. Iar Moise Guran este cel mai recent pe o listă de oameni cooptați de partide pentru a aduce un plus imaginii lumii politice.

În 2012, FIrea a intrat în PSD și într-un singur an a ajuns senator, președinte de filială și vicepreședinte la nivel național. Din 2016 e primarul Bucureștiului

Dar este aceasta cea mai bună alegere pe care o poate face un partid? Nu ar fi fost mai degrabă nevoie de specialiști, de oameni care chiar se pricep la domeniile lor de activitate?

Și Moise Guran a decis să nu mai vorbească despre politicieni, ci pentru ei

În ritmul în care se golesc redacțiile pentru a se umple sălile de ședință ale partidelor, vom avea din ce în ce mai mulți politicieni care-și vor redacta singuri știrile despre ei înșiși, dar nu va exista nimeni capabil să redacteze politici publice sustenabile.

Dar ce mai contează? Poate cândva, cineva va descoperi cum poți crește o societate doar cu imagine și exerciții de retorică. Și ar fi bine s-o facă mai repede, până nu se termină rezervele.

Citeşte şi:

Guvernul Orban își angajează răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi: „Trebuie să ne asumăm acest risc”

Cadavre lăsate pe scările de serviciu ale Spitalului Universitar de Urgență. Emanuel Ungureanu acuză: „Morții sunt abandonați cu orele acolo”

„Medicii nu ne mai primesc, de teama consecințelor”, spun reprezentanții KRKA. „Mai multe companii Big Pharma sunt foarte îngrijorate”